Fraze, vorbe şi opinii de suporteri celebri

Publicat în Dilema Veche nr. 128 din 6 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Mario BENEDETTI "Din tribună e la fel de plăcut ciorchinele uman al învingătorilor, pe cît e de plăcută drama particulară a fiecărui învins. Desigur, anumiţi spectatori dezgheţaţi ştiu întotdeauna cum trebuie să fie jocul perfect şi nu prididesc să-şi explice şi mai ales să le explice celor din jurul lor de ce cutare jucător nu reuşeşte să joace cum trebuie. Iar cînd arbitrul penalizează faultul, spectatorul dezgheţat intuieşte, la rîndu-i, în ce direcţie o va lua mingea şi, o clipă mai tîrziu, cînd balonul ajunge în plasă, nu reuşeşte să priceapă cum de portarul n-a ştiut. Sau probabil că ştia şi, în mod cît se poate de deliberat, s-a aruncat în cealaltă parte, dintr-o pornire ostentativă de masochism, venalitate sau prostie congenitală. De la tribună e atît de uşor. Sînt cunoscute istoria şi preistoria. Adică există elemente suficiente pentru a compara eficacitatea inexpugnabilă a acelui apărător olimpic cu stîngăcia de azi, care nu reuşeşte niciodată şi ratează de o mie de ori." (din Gazonul, traducere de Irina Dogaru, în revista Secolul 20, nr. 4-7/1998) Jorge Luis BORGES "Consider că în sporturi e nocivă ideea că unul trebuie să piardă şi altul să cîştige, idee care dă naştere la rivalităţi. Suspectez pînă şi că pe majoritatea oamenilor care spun că-i interesează fotbalul, nu-i interesează nimic, deoarece, dacă i-ar interesa, nu le-ar păsa cine cîştigă şi cine pierde. Ceea ce cred că se întîmplă la şah. Există partide de şah celebre, fără să aibă mare importanţă cine a învins în cele din urmă. În schimb, întîlnesc oameni care spun: ŤÎmi place fotbalul!». Dar se dovedeşte că nu-i aşa: ei doresc, de fapt, să cîştige o echipă sau alta, ceea ce mi se pare cu totul străin de ideea de joc, în sine." (din Şapte convorbiri cu Jorge Luis Borges de Fernando Sorrentino, traducere de Ileana Scipione, Editura Fabulator, 2004) Daniel COHN-BENDIT "Dacă se întîmplă ceva serios în viaţa mea, asta e fotbalul, restul e doar un joc. Fotbalul nu se joacă pur şi simplu, fotbalul e singurul adevăr în viaţă. Am jucat într-o echipă pe cînd aveam nouă ani. Acum artrita îmi interzice această mare plăcere. Prima mea amintire despre fotbal datează din 1954, cînd am plîns pentru că Germania a învins Ungaria. Mi s-a părut nedrept. Dar ăsta e fotbalul: nu cîştigă mereu cei mai buni." (în revista Anstoss, nr.1/2004) Nick HORNBY "Nu sînt un bun radio-ascultător, dar, oricum, puţini suporteri sînt. Mulţimea este cu mult mai rapidă în reacţii decît comentatorii - urletele şi gemetele preced cu cîteva secunde descrierea acţiunii de pe teren - şi imposibilitatea de a vedea jocul mă făcea cu mult mai nervos decît dacă aş fi fost de faţă la meci sau dacă m-aş fi uitat la televizor. La radio, fiecare şut la propria poartă ţinteşte vinclul, fiecare centrare produce panică, fiecare lovitură liberă a adversarului este la limita careului de pedeapsă; în acele zile, înainte să fi apărut transmisiunile TV în direct, cînd Radio 2 era singura mea legătură cu faptele eroice ale Arsenalului, săvîrşite în Cupă, undeva la mare distanţă, obişnuiam să stau şi să mă joc cu butonul radioului, schimbînd de la un post la altul, dorind cu disperare să aflu ce se întîmplă, dar, totodată, dorind cu disperare să nu trebuiască să ascult. Fotbalul transmis radiofonic este fotbalul redus la cel mai mic numitor comun. Văduvit de plăcerile estetice ale jocului sau de alinarea unei mulţimi care simte la fel ca şi tine sau de senzaţia de siguranţă pe care o ai cînd vezi că apărătorii tăi şi portarul se află cam pe acolo pe unde ar trebui să fie - tot ceea ce-ţi rămîne este numai o teamă gol-goluţă." (din Febra golului , traducere de Ilieş Cîmpeanu, în revista Secolul 20, nr. 4-7/1998) Herta MÜLLER "Fiecare jucător are rolul lui într-un meci de fotbal. Cu toate astea, imprevizibilul apare de fiecare dată. Nu suport asta. Această intensitate extremă. Şi timpul. Cînd o decizie poate fi luată într-o direcţie sau alta. Şi sfîrşitul e inevitabil. Şi va fi nedrept. Unii pierd. Şi toţi arată la fel. Oh, asta mă sperie! Această extraordinară disoluţie a biografiilor." (în revista Anstoss, nr.1/2004) Virgil NEMOIANU "Fotbalul are trei trăsături semnificative. Mai întîi, este atît îndividual, cît şi socio-colectiv. Personalitatea creatoare are un rol esenţial, dar ea trebuie totuşi să se mlădieze şi să se integreze într-un mic trib, într-o comunitate a jocului. Apoi, la un nivel încă mai filozofic, există în fotbal un anume echilibru foarte subtil între determinare cauzală (forţă şi tehnică, de pildă) şi imprevizibil, decizia spontană a aleatoriului. Totodată, succesul şi popularitatea globală a fotbalului se datoresc versiunii sale originale a democraţiei - poate fi jucat în condiţii dintre cele mai modeste, de către oameni dintre cei mai modeşti, oameni de toate vîrstele şi neamurile, fără echipament prea special; poate fi jucat la nivel profesional de mare sofisticare, dar poate fi jucat şi în mod pur amical... N-aş vrea să las la o parte erotismul acestui joc, ale cărui manevre viclene sau dure au toate un singur scop: actul orgasmic al pătrunderii şi înscrierii. Erotizarea aceasta se recunoaşte, sigur, în entuziasmul jucătorilor, dar este încă mult mai bine observabilă în reacţia spectatorilor, cuprinşi de nebunie pasionată, carnavalescă, eliberatoare." (din "Fotbalul, globalismul şi societatea americană", în Tradiţie şi libertate, Editura Curtea Veche, 2001) Andrei PLEŞU "Recunosc: nu sînt ceea ce se cheamă un microbist. Dar am curiozităţi, temperament, afecte. Sînt recuperabil. Sînt gata să urmez exemplul maestrului meu, domnul Constantin Noica, şi să iau mai în serios jocul pe care specialiştii îl numesc, atît de inspirat, Ťjocul cu balonul rotund». Dar domnul Noica nu e singurul model posibil. Îmi amintesc de un interviu luat lui Emil Cioran, la Paris, de Gabriel Liiceanu. Cioran povestea cum, în copilărie, se împrietenise cu groparul din Răşinari, care îi dăruia din cînd în cînd cîte un craniu în loc de minge. ŤAşadar, aveaţi de mic o oarecare propensiune spre morbid» - sonda, analitic, amicul Gabriel. ŤDa' de unde! - replica Cioran. Pur şi simplu îmi plăcea fotbalul!» Nu mă pot abţine să nu suspin admirativ şi nostalgic: ŤCe generaţie!»" (din "O dilemă: fotbalul", în Dilema, nr. 81/1994) Salman RUSHDIE "Un fan nu se mulţumeşte să intre în grupul celor care se adună o dată la fiecare patru ani ca să-şi aclame echipa naţională pe parcursul turneului final al campionatului mondial. Adevăratul fan de fotbal este fanul unui club. Pentru el, continuitatea înseamnă totul, ca şi loialitatea în vremuri de restrişte, iar reuşitele mărunte oferă recompense emoţionale intense... Asta înţeleg eu prin a fi fan: să aştepţi minunea, să înduri decenii de deziluzii şi totuşi să nu ai de ales cînd vine vorba de loialitate. În fiecare week-end mă repezeam la paginile de sport ale ziarelor, iar ochii mei căutau automat rezultatul celor de la Tottenham. Dacă învinseseră, week-end-ul era mai frumos. Dacă pierduseră, apăreau nori de furtună. E jalnic. E o formă de dependenţă. E o iubire monogamă, gen Ťpînă cînd moartea ne va despărţi»." (din "Un sport popular - însemnările unui fan", în Dincolo de limite , traducere de Petru Dulgheru, Editura Polirom, 2006) Mihail SEBASTIAN "Sîmbătă, 14 noiembrie, 1936 - A fost poate una din ultimele zile magnifice de toamnă. M-am dus la ONEF, la un match de foot-ball (Venus-CFR), nu pentru match, ci pentru peisaj, pe care îl bănuiam dinainte strălucit. Nu m-am înşelat. O lumină obosită, pudrată, tandră - în depărtare o ceaţă uşoară, argintie, aburită, din care oraşul se desprindea ireal, ca într-o pînză de pictură, ca într-o fotografie reliefată. Şi cîte culori. Nu ştiam că sînt atîtea case roşii în Bucureşti. De acolo, de la ONEF, se văd ca nişte construcţii de Baukasten. Şi pomii desfrunziţi, ieşind din ceaţă ca dintr-un abur pe care l-ar fi făcut propria lor respiraţie. Totul era de un desen foarte delicat, dar de o bogăţie de culori explozivă. Peluzele roşii, firmele de reclamă multicolore, iarba verde încă, tricourile pestriţe, negre, albe, albastre, o lume imensă, totul era ameţitor. La începutul reprizei a doua, arbitrul a fluierat un minut de tăcere, mi se pare pentru un jucător străin, mort de curînd. S-a făcut brusc o imensă tăcere - tăcerea a vreo 20 de mii de oameni. Se auzea din depărtare doar rumoarea oraşului." (Jurnal, Editura Humanitas, 1996) Mircea Horia SIMIONESCU "Am luat bilete la tribuna I şi m-am dus. Spectacolul mulţimii avide de emoţii violente nu mi se pare, pe cuvîntul meu, de dispreţuit, chiar dacă eşti lămurit că oamenii, nefericiţi, caută cu înfrigurare să nu rămînă singuri. Acest spectacol ar fi, de bună seamă, foarte trist, dacă n-am bănui totuşi că mulţi dintre indivizii care se aşază la tribune şi în peluze vin la meci cu aceleaşi gînduri şi dacă nu le-am presupune destule precauţii, dacă n-am şti că, de fapt, sînt avertizaţi asupra pericolului pe care-l denunţă Pascal şi, în consecinţă, privesc balaurul cu o sută de mii de capete - stadionul - ca pe un prilej de a se clarifica, în vederea singurătăţii şi eternei confruntări cu propriile tristeţi, cu propriile orgolii. Fluier şi intru alături de tine, băiat de prăvălie, care te-ai zbuciumat o săptămînă întreagă să-ţi procuri bilet, îmi alătur inimii tale inima mea, sărmane profesoraş, care ţi-ai încheiat mai devreme ultima oră de şcoală, spre a te dărui cu totul vrajei şi pasiunii celor 90 de minute de febră şi iluzii, şi încerc să reduc distanţa apreciabilă ce ne desparte. Îmi închipui stadionul privit de sus: ne aflăm între fagurii lui ca gîzele în insectar. Dacă n-am fi înghesuiţi am putea percepe poate mai elocvent că unul e fluture cu aripile azurii, iar altul un banal greier de bucătărie, cu toate că zbîrnîim cu toţii, la urma urmei, la fel. Îţi încredinţez (e, desigur, un fel de a spune) tristeţile mele, tu îmi dai coate. Sîntem fraţi." (din "Cum l-am trădat pe Pascal", în Dicţionar onomastic, Editura Pentru Literatură, 1969) Sorin STOICA "Dacă la ora asta ştiu cît de cît să scriu, lucrul ăsta îl datorez în mare parte fotbalului. Am învăţat să scriu la fotbal. Acolo înveţi o limbă extrem de vie, suplă, care biciuieşte sau mîngîie, suduie sau înalţă osanale... Tot datorită fotbalului am învăţat să construiesc scenarii. Îmi imaginam meciuri întregi de la primul pînă la ultimul fluier. Intrigă, punct culminant. Gol în ultima secundă de joc. Totul exista în acele scenarii. Era o naraţiune completă. Jucam fotbal undeva pe izlaz. Acolo a aruncat unul odată o minge în sus. Şi mingea aia a lovit nişte sîrme de înaltă tensiune care zbîrnîiau al naibii de tare. Înapoi a venit înjumătăţită, tăiată în două. Două bucăţi. Şi nimeni n-a avut puterea să comenteze aşa ceva. Cuvintele - ciubuc inutil al faptului." (din "O limbă a fotbalului", în revista Cultura, nr. 19/2005) Nigel TOWNSON "Am fost scîrbit văzînd grupuri de cîte cinci sau şase indivizi lovind cu pumnii şi picioarele oameni căzuţi la pămînt. Am văzut un poliţist lovit repetat cu picioarele în testicule, în timp ce cu mîinile îşi apăra faţa. Am văzut lîngă mine o tînără în lacrimi strigînd mereu ŤKevin», probabil prietenul ei care se afla pe undeva în mijlocul prăpădului. Toată debandada a durat vreo douăzeci de minute, dar a lăsat urme pe toată viaţa. Realitatea violenţei m-a vindecat pentru totdeauna de dorinţa de a părea un Ťtip dur». Pe drumul spre casă, în maşină domnea tăcerea. Nici vorbă de obişnuitele lăudăroşenii şi batjocuri de după un meci. Nici la bar nu m-am mai dus după meci şi niciodată de atunci încoace." (din "Violenţa în fotbal", traducere de Mirela Adăscăliţei, în revista Secolul 20, nr. 4-7/1998)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.