Ultima ediţie a raportului Starea securităţii alimentare şi a nutriţiei la nivel mondial, publicat pe 13 iulie 2020, estimează că aproape 690 de milioane de persoane au suferit de foame în 2019 – o creștere cu 10 milioane față de 2018 şi cu aproape 60 de milioane în cinci ani. Costurile mari şi accesibilitatea financiară scăzută înseamnă că miliarde de persoane nu se pot hrăni cu mîncare sănătoasă ori bogată în nutrienţi. Cele mai multe persoane care suferă de foame sînt în Asia, dar numărul acestora creşte rapid în Africa. La nivel mondial, raportul preconizează faptul că pandemia de COVID-19 ar putea determina ca încă 130 de milioane de persoane să sufere de foame cronică pînă la sfîrşitul anului 2020. (Apariţia unor noi zone în care persoanele suferă de foame acută în contextul pandemiei poate uneori determina creşterea acestui număr.) Asia găzduieşte cel mai mare număr de persoane subnutrite (381 de milioane), Africa se află pe locul al doilea (250 de milioane), urmată de America Latină şi Caraibe (48 de milioane). Prevalenţa globală a subnutriţiei – sau procentajul total de persoane care suferă de foame – s-a schimbat puţin la 8,9%, dar cifrele absolute au crescut din 2014. Acest lucru înseamnă că, în ultimii cinci ani, foametea a crescut odată cu populaţia planetei (sursa: unicef.org).

În același timp, în lumea occidentală, foamea pară să țină de domeniul trecutului, e un „subiect” de Ev Mediu, aproape nimeni nu mai suferă de foame, s-au găsit variante de a hrăni și persoanele defavorizate, în fiecare țară civilizată există organizații care împart „supa populară” la colț de stradă. Se consumă din ce în ce mai mult, se mănîncă în exces, de aici și apariția unei adevărate „epidemii” de obezitate, inclusiv la copii, mai ales în Statele Unite, se aruncă din ce în ce mai multă mîncare. Pe de altă parte, noile mode și diete care impun anumite standarde corporale, dar și un mod de viață cît mai „sănătos”, îi determină pe cei cu dare de mînă să se înfometeze de bunăvoie ca să arate cît mai fit, adolescente care visează să devină modele suferă de anorexie. România începe să se încadreze și ea în trend, deși la noi nivelul de trai încă nu se compară cu cel din Vest și există încă destule familii care trăiesc la limita sărăciei. Totuși, în fiecare an, de Crăciun și de Paști, vedem știri cu oameni care cumpără în exces, își plimbă cărucioarele încărcate pînă la refuz cu mîncare prin supermarket-uri, apoi ajung la spital din cauza abuzurilor alimentare. O nuntă tradițională românească înseamnă în primul rînd multă mîncare, aproape orice petrecere se desfășoară în jurul unei mese îmbelșugate. După ultimul deceniu de foamete din regimul comunist, orice gospodină vrea să-și știe frigiderul plin cu de toate.

Foamea își are paradoxurile ei. În aceeași societate occidentală bine hrănită, la începutul pandemiei, una dintre marile frici ale oamenilor, pe lîngă cea de a se îmbolnăvi, a fost că „vor muri de foame”. Așadar, s-au năpustit în magazine ca să golească rafturile și să-și facă provizii. Chiar dacă a fost „eradicată”, foamea încă există într-un subconștient colectiv. O mare foamete globală apare în multe dintre scenariile SF apocaliptice, oamenii trăiesc cu senzația că foamea ne va doborî în cele din urmă și că va duce la extincția speciei. Și, precum se știe, dragostea trece la rîndul ei prin stomac. Cred că sînt destule argumente pentru un Dosar despre foame. Foamea noastră de secole sau de zi cu zi, privită din perspective istorice, antropologice și culturale.