Am fost atunci prim-secretar al Comitetului raional de partid. În ziare se scria că ei, comuniștii, sînt vinovaţi pentru că au construit centrale atomice proaste, ieftine, că nu au ţinut cont de vieţile oamenilor. Nu s-au gîndit la om, el era doar nisip pentru ei, bălegar al istoriei… În ziare se scrie că noi, comuniștii, am păcălit poporul, am ascuns de el adevărul. Dar am fost nevoiţi s-o facem. Primeam telegrame de la CC, de la Comitetul regional, în care ni se spunea să nu creăm panică. Iar panica, într-adevăr, e un lucru groaznic. Numai în timpul războiului au mai acordat o asemenea importanţă știrilor de pe front, cum făceau acum cu informările de la Cernobîl. Frică și zvonuri. Oamenii erau omorîţi nu de radiaţie, ci de evenimente.

Trebuia să prevenim orice fel de panică. Nu putem să spunem că s-a ascuns totul de la bun început, nici măcar nu pricepeam amploarea celor în­tîmplate. Eram conduși de cele mai înalte consideraţii politice. Dar dacă e să lăsăm la o parte emoţiile, politica, trebuie să recunoaștem că nimeni nu credea în ce se întîmplase. Nici măcar oamenii de știinţă! Așa ceva nu se mai întîmplase niciodată înainte, nicăieri în lume. Oamenii de știinţă prezenţi la locul faptei au studiat situaţia și au ­luat decizii pe loc. Am văzut recent o emisiune, Clipa adevărului, cu Alek­sandr Iakovlev, membru al Biroului Politic, principalul ideolog al Partidului pe atunci. Alături de Gorbaciov. Ce-și aduce el aminte? Ei acolo, sus, nu-și imaginau nici ei tot tabloul. La o ședinţă a Biroului Politic, unul dintre generali a explicat: „Dar ce e radiaţia? Acolo, la poligon, după o explozie atomică, beau seara o sticlă de vin și asta e tot. Totul e bine!“ Vorbeau despre Cernobîl ca despre o avarie obișnuită.

Dacă aș fi spus atunci că nu ar trebui ca oamenii să iasă afară? Ei ar fi spus: „Păi ce, vreţi să ne stricaţi sărbătoarea de 1 Mai?“ Era o chestiune politică. Mi-ar fi cerut imediat carnetul de partid. Nu e o anecdotă, ci adevărul curat. Se spune că președintele Comisiei guvernamentale, Șcerbin, care a venit la centrală în primele zile după explozie, a cerut imediat să fie dus la locul celor întîmplate. I se spune că sînt căderi de grafit, cîmpuri nebunești de radiaţii, nu se poate duce acolo. „Ce fizică? Eu trebuie să văd totul cu ochii mei. Seara trebuie să raportez Biroului Politic.“ Un comportament tipic militar. Nu cunoșteau un alt mod de abordare a lucrurilor. Nu pricepeau ce e aceea fizică, o reacţie în lanţ. Nu înţelegeau că nici un ordin și dispoziţie guvernamentală nu vor influenţa mersul reacţiei în lanţ. Lumea se sprijină pe fizică, nu pe ideile lui Marx. Dar dacă aș fi declarat atunci așa ceva? Să fi anulat demonstraţia de 1 Mai?

Scrie în ziare că oamenii erau pe stradă, iar noi stăteam în buncăre. Eu am stat două ore la tribună, sub soarele acela, fără nimic pe cap, fără impermeabil. Și de 9 Mai, de ziua Victoriei, am mers cu veteranii. Cîntau la muzicuţă, oamenii dansau, beau. Am fost toţi parte a acestui sistem. Am crezut în idealurile înalte, în victorie! O să învingem Cernobîlul! Citeam despre lupta eroică de îmblînzire a reactorului care scăpase de sub puterea oamenilor. (Vladimir Matveevici Ivanov, fost prim-secretar al Comitetului raional de partid din Slavgorod)

din volumul Dezastrul de la Cernobîl de Svetlana Aleksievici

Foto: R. Bassbar