Aveați o viață de cuplu tînăr, cînd timpul se aranja după cheful vostru: schimbați noaptea cu ziua, mîncați un pui întreg la rotisor cu cartofi prăjiți la 1 dimineața, ieșeați la miezul nopții la o plimbare rapidă, stăteați cîteva zile la festivaluri sau vedeați filme noaptea în aer liber sau băteați cluburile dacă voiați. Și săptămîna următoare schimbați ordinea sau mai diversificați ce era de diversificat (ce mai era de diversificat?) sau, dacă stăteați un week-end acasă, vă întrebați blazați: „Cînd mai facem și noi ceva?”.

Pe urmă distracțiile parcă au început să nu mai fie așa de funny, cluburile erau cam la fel, prietenii începuseră să repete glumele, subiectele se învîrteau în cerc și între voi doi, cînd stăteați în liniște noaptea tîrziu, se auzea ceasul biologic. Care ceas, după mai multe sau mai puține încercări, a fost redus la tăcere de celebrele două liniuțe. Timpul trecea și burta creștea și făceați planuri despre cît de cool va fi cu bebe și cum o să-l luați cu voi peste tot ca niște părinți lejeri și moderni ce aveați să fiți. Fiindcă asta urma să fiți în primul rînd: părinți cool, relaxați. Și copilul, simțind și el relaxarea voastră, avea să fie fericit și avea să crească aproape singur, ca din apă.

Cum este, de fapt

A venit și ziua Z, și ziua Z + 2 cînd ne-am întors acasă de la maternitate. Prima acțiune întreruptă a fost dușul. Pentru că „vino, că plînge”. Pe urmă, a venit acasă doamna doctor pediatru, cu o listă de Do’s and Don’ts. Am încercat cu disperare să le respectăm: să rulăm prosopul și să-l poziționăm la spatele copilului, ca să nu se rostogolească și să stea cu fața în sus, să îi dăm de mîncare la fix trei ore pentru că nu era cine știe ce alăptat la sîn – și doar alăptarea la sîn se face „la cerere” –, să facem un „plan înclinat” tot dintr-un prosop ca să poziționăm copilul la 45 de grade etc. Copilul nu stătea numai pe o parte și nu se lăsa nicicum hrănit doar la trei ore și în nici un caz nu se lăsa trezit (!) ca să fie hrănit cînd venea ora fixă. Relaxați nu mai eram de mult, cool nici atît, rutina o îmbrățișaserăm și o respectam, și bine tot nu era. Și atunci cum: nici relaxați, nici rutinați? Întorceam copilul și problema pe toate părțile. Pînă într-o dimineață la ora 3, cînd el dormea ca un înger și eu am decis că nu îl trezesc ca să mănînce. Că, pînă una-alta, copilul meu pare să aibă mai multă nevoie de somn decît de mîncare. M-a trezit el, o oră sau două mai tîrziu, urlînd de foame. Sticla cu lapte a fost pregătită și servită cu promptitudine, copilul a regurgitat mulțumit și ne-am culcat cu toții la loc. Sigur că s-a decalat și următoarea oră de masă. Și celelalte. Așa am ajuns eu să hrănesc copilul cu lapte praf la cerere, deși el numai pe cel matern avea voie să-l ceară nelimitat. Planul înclinat și prosopul i le-am pus cînd da, cînd nu. Cît de des să îi faci baie? Unii spuneau că în fiecare seară, alții, mai rar. Noi i-am făcut în fiecare seară fiindcă ne plăcea și văzuserăm că baia îl liniștește și astfel adoarme mai repede. În timp, și-a reglat și programul de masă care conținea două treziri pe noapte și care a durat pînă la 1 an și 8 luni, deși, deja după 6 luni, nu ar fi trebuit, conform recomandărilor, să se mai trezească decît o dată pe noapte.

Programul zilnic a fost, în primul an, cam așa: trezirea în jur de 7 dimineața, schimbat, hrănit, alintat pus în pat / pe jos cu jucării, la 11 primul somn, la 13 prînzul, joacă, somn, 16-17 – parc, joacă, gustare, 20 – baie, hrănit, somn, 12 – club, 3 a.m. – pui la rotisor – oh, wait…

Iată rutina. Există o rutină a părinților. De fapt, corect spus, este o rutină a copilului. Rutina cea „bună” este cea care vine de la copil, din felul lui de a ființa. Rutina cea „rea” este cea impusă părinților de reguli venite pe toate canalele, pe care ei, neștiutori și fragili, încearcă să le aplice, fără să își asculte și observe copilul. Copilul va impune o rutină necesară propriilor nevoi primare, rutină pe care o simte și pe care încearcă să o transmită pentru a fi pusă în practică. Dar există un aspect încă și mai important al rutinei – cel emoțional. Copilul are nevoie de repere, iar rutina înseamnă repere. Faptul că anumite lucruri (de obicei acelea care îi și împlinesc nevoile) se întîmplă la aceeași oră zilnic îl ajută să se orienteze în lume și să se simtă în siguranță. Există multe feluri de rutină, în funcție de vîrsta și etapa de dezvoltare a copilului, de la rutina copilului mic la cea a preșcolarului, la cea a pre-adolescentului, rutină în care încap din ce în ce mai multe: programul școlar, al diverselor activități opționale, orele de stat în fața ecranului, ora de culcare. Aflați undeva cam la cea din urmă menționată etapă a rutinei, simțim cu neliniște deschiderea unui alt drum: copilul luptă cu toată ființa să demonteze rutina pe care însăși venirea lui pe lume și creșterea lui au instaurat-o. Iar noi, părinții, cuplul acela cu festivalurile, concertele etc., vom ține cu dinții de ea. Ca să ne orientăm în lume, ca să ne simțim în siguranță?

Ștefania Mihalache este scriitoare. Cea mai recentă carte a sa este Copilăria. Reconstituiri literare după 1989, Editura Paralela 45, 2019.