Feţele nevăzute ale jihadului modern

Christian TĂMAŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 631 din 24-30 martie 2016
Feţele nevăzute ale jihadului modern jpeg

În limba arabă, rădăcina j-h-d are sensul de „efort depus pentru cineva sau ceva“, iar în accepțiune coranică, de „efort pentru calea lui Dumnezeu“, jihad fi sabili-llahi (cf. Coranul 2:218; 9:19-20; 9:24 etc.). Înţeles ca „efort suprem“ în scopul ajungerii la esențe prin purificare interioară, potrivit autorilor spirituali sunniți și shiiți, jihadul ar fi trebuit purtat, mai întîi, împotriva oricărui rău moral, individual sau comunitar. Acesta era, în viziunea lor, „marele jihad“ (al-jihad al-kabir), lupta împotriva dușmanilor din exterior fiind doar „micul jihad“ (al-jihad al-saghir). Odată cu radicalizarea societăților musulmane însă, concepția referitoare la cele două tipuri de jihad a fost abandonată, pentru fundamentaliști jihadul spiritual nemaiînsemnînd aproape nimic.

Tradus și înțeles, în mod greșit, prin expresia „război sfînt“, jihadul a avut drept scop răspîndirea și apărarea islamului, deși astăzi el seamănă mai mult cu un război de exterminare, fiind mai apropiat de una dintre accepțiunile herem-ului biblic ebraic.

Jihadul putea fi declanşat: 1) în scopul convertirii unui popor nemonoteist care refuza să îmbrățișeze islamul, şi 2) în scopul apărării comunităţii musulmane, indiferent de dimensiunea acesteia, de agresiuni sau de ingerinţe străine susceptibile de a-i pune în pericol religia şi modul de viaţă.

Islamul, ca religie universalistă, so­co­tește răspîndirea sa drept o îndatorire fundamentală a comunității musul­mane care este chemată să se extindă, din punct de vedere teritorial, pînă la dimensiuni globale. La început, conform Tradiției, popoarelor sau țărilor care ignorau islamul sau îl respingeau li se adresa o chemare la convertire (da‘wa), iar, dacă acestea o respingeau, musulmanii erau îndreptățiți să recurgă la forță împotriva lor.

Din punct de vedere al Legii islamice, jihadul reprezintă o obligație religioasă care nu încetează niciodată, dar nu o obligație individuală, ci una comunitară, ea nedevenind individuală decît în momentul în care islamul este atacat și se declară mobilizarea generală. Din punct de vedere moral, jihadul, fiind un război, este considerat, în sine, un rău, dar, avînd în vedere rolul său de combatere a unui rău mai mare, și anume, necredința în Dumnezeu, el se transformă în bine.

Participantul la jihad trebuie să fie dispus să-și sacrifice viața în orice moment, de aceea, participarea sa la luptă este considerată un act de devoțiune și de credință pură. Participanții la jihad (mujahidun), morți cu arma în mînă, devin „mărturisitori“ sau „martiri“ (shuhada’), ei urmînd a ajunge direct în Paradis și a primi viața veșnică.

Deși puternic politizat, jihadul modern, ca și cel clasic, se bazează pe un spectru larg de argumente de ordin religios, moral și etic, care motivează acțiunile grupărilor participante la el, iar fundamentul său organizatoric readuce în actualitate arhitectura vechilor structuri și alianțe de tip tribal.

Valorile comune împărtășite de toți membrii grupărilor articulează și mențin unitatea organizației încadrabile în categoria mișcărilor sociale lipsite de ierarhie – o caracteristică proprie islamului –, fapt care generează mobilitate și inventivitate, rapiditate în luarea deciziilor, precum și o capacitate remarcabilă de a furniza lideri. Componenta ideologico-filozofică a mișcării unite este comună, chiar dacă există o serie de variații de la o grupare la alta. Fundamentul ideologic comun și puternica sa ancorare în islam fac mișcarea foarte atractivă la nivelul maselor, favorizînd colaborarea diverselor grupări de acest fel, indiferent de limba și de substratul lor cultural.

Dacă baza ideologică este comună, nu același lucru se întîmplă în cazul tacticilor abordate, care se adaptează din mers la o situație sau alta. Din acest punct de vedere, grupările acționează după modelul raziilor beduine, atacînd în mod autonom, rapid, prin surprindere, și încercînd să evite o confruntare directă, ceea ce face ca acțiunile lor să fie greu de anticipat și de contracarat.

Din punct de vedere strategic, mișcarea jihadistă are două tipuri de obiective, demonstrate de acțiunile sale concrete, primul avînd în vedere regimurile moderne aflate la putere în statele musulmane, considerate vinovate de apostazie și/sau de pactizare cu dușmanii credinței, iar cel de-al doilea, statele capabile de a i zădărnici planurile de expansiune.

Astfel, obiectivele mișcării sînt îndreptate, pe de o parte, spre destabilizarea statelor musulmane și înlocuirea regimurilor politice ale acestora cu regimuri islamiste, prin generarea de rebeliuni sau revoluții urmînd, oarecum, tiparul Revoluției Islamice din Iran, sau prin încercarea de deturnare a unor mișcări democratice reale, dar haotice, cum s-a întîmplat în cazul prematur numitei „Primăveri arabe“ care a implicat revoltele populare din Egipt, Tunisia și Libia, dar și din Siria devenită teatrul unui sîngeros război civil, iar pe de cealaltă parte, destabilizarea, în primul rînd economică, a Occidentului, apoi – avînd în vedere orientarea materialistă și superficialitatea orizontului spiritual al popoarelor sale –, și destabilizarea lui socială și politică.

În acest scop, pe lîngă atentatele împotriva populației civile, un rol important l-a avut și îl are atragerea statelor occidentale în îndelungate conflicte militare de uzură, cu rezultate incerte și dezamăgitoare care cheltuie bani și adîncesc crize.

În ciuda caracterului spectacular, puternic mediatizat, al acțiunilor armate ale jihadului militant, acestea par să constituie numai vîrful aisbergului, dacă se are în vedere faptul că, în epoca modernă, un important număr de comentatori musulmani au opinat că lupta armată nu reprezintă decît o față a jihadului, recomandînd înlocuirea acesteia cu alte mijloace, cum ar fi migrația sau propaganda misionară, socotită indispensabilă.

Aceasta din urmă, extrem de activă în ultimele două decenii, a contribuit în mod esențial la creșterea numărului convertirilor la islam înregistrate în țările occidentale, conform datelor oficiale sau semioficiale existente.

În general, la baza convertirilor se află o largă paletă de motive, cele mai multe fiind determinate de crize morale și/sau spirituale, care îi împing pe convertiți să caute în altă parte răspunsurile de ordin spiritual și/sau moral pe care consideră că nu le mai pot găsi în tradiția culturală și spirituală în cadrul căreia s-au format. Unora creștinismul nu mai este în stare de a le da un răspuns viabil, deoarece, împins în zona cenușie a relativismului, el nu mai poate oferi, prin doctrinele și instituțiile sale, o soluție adecvată la situațiile concrete de viață cotidiană. Alții, nemulțumiți de individualismul societății în care trăiesc, de structurile politicianiste și impersonale, precum și de standardele etico-morale ale acesteia, resimt islamul comunitar ca pe un tampon, ca pe o forță capabilă de a oferi o protecție reală membrilor comunității sale.

Dar, pentru noii musulmani, bărbați și femei deopotrivă, convertirea la islam este întotdeauna dublată de aderarea ideologică la islamul neo-tradiționalist, la cel liberal sau la cel radical, în conformitate cu motivele aflate la baza deciziei lor.

Din această perspectivă, majoritatea se îndreaptă mai ales spre islamul neo-tradiționalist sau spre cel liberal, cu toate că, pe fondul evoluțiilor recente de pe scena internațională, un număr tot mai mare de persoane, în special tineri, par din ce în ce mai atrași de islamul radical, promovat în mod activ de salafiyya și de alte grupări similare care se disting prin ultraradicalismul lor. În cazul acestora, acțiunile armate ale jihadului militant, desfășurate în ultimul deceniu și jumătate, al căror debut a fost marcat de atacurile împotriva Statelor Unite din 11 septembrie 2001, par să joace un rol extrem de important, avînd în vedere creșterea dramatică a numărului de convertiri la islam raportat la rata medie anuală a convertirilor din perioada anterioară acestor evenimente.

Christian Tămaș este cercetător dr. la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași.  

Foto: medalion inscripţionat cu „Allah“, în Hagia Sophia, Istanbul, wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.