Femeile

Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
Femeile jpeg

Condiția femeii? Primul lucru care‑mi vine în minte este o pistă de atletism, pe care aleargă de-a valma copii și adolescenți. În plutonul fruntaș sînt o mulțime de fete care, aparent fără nici o explicație, încetinesc, nu mai țin ritmul sau ies pur și simplu în decor. Știu ce se va întîmpla cu tinerele acestea, așa cum ghicesc și cum va arăta situația statistică la linia de sosire. Înțeleg și de ce copilul meu mi-a spus, cînd abia trecuse în clasa a treia, că „fetele sînt mai proaste decît băieții“. Ca să ajungă la concluzia justă, nu i-am ținut un discurs despre sexism, ci l-am întrebat cine ia mereu cele mai bune note din clasă, cine e lăudat mereu de profesori, cine citește cel mai mult, cine este cel mai bun prieten și cine este cel mai atent. La toate întrebările mi-a dat același nume, un nume de fată. La fel, nu m-am pierdut cu firea nici cînd am fost întrebată de elevii unei clase de-a șasea de ce sînt blondele proaste. Cu ei, fiind mai mari, am putut să vorbesc despre stereotipuri, despre tabloidizarea televiziunilor și despre mizeria lor picurată obsesiv maselor, despre faptul că alfabetizarea femeilor este ceva incredibil de recent, despre „egalitate“, dar mai ales despre uriașa cantitate de oroare asociată cuvîntului „discriminare“.

Condiția femeii? Violență, maltratare, interzicerea studiilor, oprimare, sclavie sexuală, foarte des crimă. Toate acestea se găsesc în orice comunitate extremist-religioasă contemporană, fie ea dintr-un cătun musulman îndepărtat, fie aflată la doi pași de noi, într-o capitală a Europei, unde fetițelor li se cere să poarte broboadă încă de la naștere. Se scriu cărți despre asta, apar cazuri în medii, se ia uneori atitudine. În Cel care mă așteaptă, de Parinoush Saniee, ca să dau doar un exemplu, femeile iraniene îndură lucruri inimaginabile, de la bătăi crunte la căsătorii cu bărbați văzuți doar în poze, de la imposibilitatea terminării studiilor pînă la „încarcerarea“ pe termen lung în casa părinților sau a soților.

Egalitatea de șansă? În unele țări, probabil că există. În altele, ca a noastră, se tinde către ea; nu degeaba mai apare cîte‑o fotografie a unui guvern în care doamnele, și-așa extrem de puține, sînt complet ascunse de colegii lor mai înalți, mai puternici. O „scăpare“ semnificativă, o ilustrare a variilor prejudecăți despre locul pe care ar trebui să-l aibă femeile în societate. Parlamentul românesc este, da, predominant masculin, la fel și majoritatea instituțiilor, de la televiziuni pînă la primării sau școli. E rău că se întîmplă așa, e nerezonabil într-o țară care aparține Uniunii Europene. E bine totuși că lucrurile acestea se văd și că se vorbește despre ele de ani buni. Schimbările nu au loc pur și simplu, ci doar în urma unor presiuni de o anumită intensitate și pe termen lung.

Condiția scriitoarei? Discuția glisează de pe verticală pe orizontală, dinspre spațiul public – deși contează și felul în care se dau premiile literare sau se socotesc scriitorii canonici – spre cel privat. Dinspre general spre particular. Cei mai mulți artiști au cel puțin două slujbe simultan: cea care le aduce un salariu și cea care se leagă de arta lor. Dacă se întîmplă să fii artistă, atunci mai poți primi încă două slujbe: cea de administrare a familiei și cea de creștere a copiilor. N-am de gînd să trag concluzii a­brup­te, țin doar să punctez că le înțeleg extraordinar de bine pe scriitoare. Știu cît de greu e să-ți procuri timpul pentru scris, cît de imposibil ajunge în anumite momente ale vieții să te retragi după o ușă închisă ca să-ți duci la capăt proiectele. Pricep cum arta alunecă în fundal, fiindcă prim-planul înseamnă o continuă alergare. Intuiesc cum Marta cea energică, din parabola biblică, o oprimă pe Maria cea reflexiv-meditativă. Trebuie să ai o mare putere și multe resurse ca să nu‑ți abandonezi încetul cu încetul arta. E nevoie de îndîrjire, de puțină revoltă și mai ales de disciplină. Prin urmare, statisticile – că tot am început cu asta – nu mă preocupă nici cît negru sub unghie. Știu doar că admir o mulțime de femei, de la scriitoare la jurnaliste, de la femei obișnuite, care n-au făcut decît să se lupte cu viața în numele unor scopuri nobile, la femei aflate sub lumina reflectoarelor, de la mame incredibile – inclusiv a mea, eroină la propriu, dacă tot a crescut doisprezece copii – la profesoare dedicate sau la medici de vocație, de la femei care conduc profesionist edituri pînă la femei care militează pentru tot felul de cauze în numele umanității și nu al diferenței de gen.

Cît despre condiția femeii, nu mă îndoiesc că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, vorba lui Candide, personajul lui Voltaire. Dar asta totuși nu înseamnă prea mult fiindcă – trecutul neputînd fi schimbat – nu ne rămîne decît viitorul. Și nu putem pleca toți ca să ne cultivăm, vorba aceluiași personaj, grădina.

Ioana Nicolaie este scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Poliția avertizează cu privire la un nou mod de înșelăciune, prin apeluri telefonice. Cum funcționează spoofingul
Poliția Română avertizează cu privire la spoofing, o formă de înșelăciune, în care atacatorii se folosesc de tehnologia Voice over IP (VoIP) pentru a-și ,,masca” numărul real de telefon, făcându-l să apară ca și cum ar fi un număr legitim sau asociat cu o instituție cunoscută.
image
Vila din Sinaia a prințului Paul de România, vândută de ANAF. Prețul obținut la licitație a uimit experții imobiliari
După două licitații eșuate, Fiscul a reușit în cele din urmă să vândă vila de lux deținută de Prințul Paul Philippe al României, situată la Sinaia. Nepotul regelui Carol al II-lea a fost condamnat definitiv în 2020, în dosarul „Ferma Băneasa”.
image
Ce mâncau bucureștenii în postul din anul 1869: melci, stridii, halva cu miros de trandafir, nuga și unt-de-lemn de Toscana
În secolul al XIX-lea, magazinele de profil din București se aprovizionau cu delicatese din toată Europa, pentru ca oamenii să treacă mai ușor peste post.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.