Expertiza în educația națională (cîteva reflecții și un exercițiu de fixare)

Publicat în Dilema Veche nr. 879 din 11 - 17 februarie 2021
Expertiza în educația națională (cîteva reflecții și un exercițiu de fixare) jpeg

În anii din urmă, se adeverește foarte bine faptul că la fotbal, femei, politică, educație, medicină și – mai nou – la pandemii se pricepe tot românul. După cît ne ținem de pricepuți la cele esențiale, ar trebui să curgă lapte și miere pe toate autostrăzile, lupii să doarmă îmbrățoșînd miei pe treptele catedralelor, să avem lege de murături și, firește, să nu mai plătească nimenea bir (potrivit ideilor revoluționare ale unui expert în politică românească). Faptul că lucrurile din realitatea înconjurătoare (știți dvs., cea care ne lovește, dulce, în creștet, în fiecare dimineață) stau cu totul și cu totul altfel ne arată că, undeva, ceva nu merge. Cu priceperea noastră, vreau să spun. Sau, cum se zice acum, cu expertiza noastră. Cea super-mega-giga-extra-califragilistico-nemaipomenită, des auzită și mult slăvită. Desigur, cîtă vreme experții se găsesc pe sticlă și pe net (locuri de repede exprimare a tuturor, chemați și mai ales nechemați, pentru că, într-o matematică simplă, numărul celor din urmă îl depășește, mereu, pe al celor dintîi…), lucrurile nu au cum să stea altminteri. Așa cum, dacă toată lumea se pricepe la orice, nimeni nu se pricepe la nimic, iarăși e valabil că, dacă toată lumea vorbește devălmășit, nimeni nu mai ascultă pe nimeni. Iar experții – adevărații experți, cei ce dețin cunoașterea științifică a domeniului lor – se vor afla, mai mereu, în altă parte, neauziți de nimeni și, pe cale de consecință, neluați în seamă.

La educație (educația națională, cum îi zice și ministerului, care alta?), lucrurile stau tot astfel, de multă vreme (bună, rea…). Deși țara pare a fi (dacă ne luăm după imaginea ei în media) plină de experți în educație, procente enorme din tinerii nației sînt analfabeți funcțional și rezultatele de la testul Pisa ne dau, periodic, coșmaruri. Deși lungi șiruri de guverne, de toate culorile spectrului, au declarat educația un domeniu de securitate națională, numărul școlilor cu toalete în curte îl depășește de departe pe cel al bibliotecilor publice. Peste noi și prin școlile noastre au trecut multe și frumos trîmbițate (de experții invitați la presă, deh…) reforme ale învățămîntului românesc – eu, una, angajată umilă a „sistemului”, am numărat 14 mari reforme, după care m-am oprit din numărat și analizat, pentru că am, zilnic, ceva mai urgent de făcut: să îmi predau lecțiile, să îmi văd, adicătelea, de profesia ce-am visat și pe care am senzația că o exercit tot mai mult și tot mai des „în pofida experților”, așa cum, în anii comunismului tîrziu (sînt veche, am prins și asta…), exercitam aceeași profesie în pofida gîndirii controlate de sus și a manualelor unice. Uneori, mi se pare că tocmai experiența aceea, veche, din epoca de sinistră amintire, mă face să fiu reticentă față de lamento-urile despre „manualele proaste de azi” (o materie bine stăpînită de un profesor motivat poate fi predată după orice manuale, ba chiar și în lipsa lor), despre „programa unică” (oricine a transformat o programă unică de învățămînt politic obligatoriu într-una de ortografie și caligrafie, la clasa a V-a, mă va înțelege – dar cred că sîntem tot mai puțini!), despre profesorii slab pregătiți care ies din universitățile de azi (nu cred că generațiile vechi erau neapărat mai bine pregătite, dar eforturile partidului unic de a desființa elitele oricăror domenii generau reziliența ca un „esprit de corps”, al corpului profesoral, adică – unde și cît se putea).

Să nu fiu înțeleasă greșit, nu mi-e dor nici o clipă de vremurile comunismului apus (mă sperie rău de tot ardoarea nostalgică a celor care nu le-au cunoscut), mi-e dor în schimb de Legea Funeriu în forma ei dintîi (la care, cu modestele-mi puteri, am lucrat, alături de alții ca mine), perfectibilă – incontestabil, dar transformată, grație osîrdiei experților diverselor guverne, într-o pătură cîrpită rău, destinată să acopere ceea ce trebuie acoperit. Cred că avem, la ora actuală, mai mulți experți în modificarea Legii educației naționale decît în educație în sine. Astfel încît… oamenii partidului nostru să nu fie declarați plagiatori, inspectoratele școlare să fie conduse de noi și-ai noștri, iar rectorii universităților să ne conducă spre viitorul luminos, într-un infinit mandat, în veci amin. Într-o țară de mame adolescente, unde Religia e o disciplină mai obligatorie ca Educația sexuală, nu văd cum să închei mai frumos, mai în spiritul locului, asemenea înșirare dătătoare de speranță decît închinîndu-mă la cele sfinte. Argumentele raționale, evident, nu au trecere aici.

„România educată” e reprezentată, astăzi, de situația pandemică, unde toată lumea face școală online (prin ordin de ministru, musai și de azi pe mîine), chiar dacă aproape jumătate din școleri (de toate nivelurile și vîrstele) nu au acces la online-ul cu pricina, o treime nu au acoperire la Internet și vreun sfert au curent electric mai degrabă uneori decît tot timpul... Luați-o ca pe o metaforă. Pandemia ne-a întors, tuturor, o oglindă înfiorător de tristă, despre starea educației și a politicilor ei. Cei care au acces la microfoane (și la butoane?) vorbesc frumos, în fraze pe care poporul le ascultă și le pricepe cam ca babele predica lătinească a popii, în Ardealul imperial. Dacă – profesori fiind ei înșiși – experții vorbesc astfel și în clasă, pot să îmi imaginez ce înțeleg elevii de acolo. Ce ne spun ei? De exemplu, că „Pedagogia secolului XXI impune o schimbare radicală a abordării educației, unde profesorul să fie provocat să devină un lider cu o strategie bine-definită, bazată pe compasiune, reziliență și motivație, înțelegînd importanța adaptării cunoștințelor și aptitudinilor sale la tehnologia aflată în continuă dezvoltare”. E un fragment dintr-un (take your pic, this being a multiple choice test): webinar, TEDx, talk-show cu experți sau curs de formare a formatorilor de lideri care să creeze experții de mîine ai minunatei noastre patrii. Mă opresc (cu spaimă?– nici eu nu mai știu, nu mi-s expertă în emoții, ci-n predarea lor prin intermediul literaturii, dacă se mai poate vedea nuanța, mie definitorie), mă opresc, deci, la citirea frazei despre obligația profesorului de a se adapta la tehnologie. Aș zice că ar trebui să fie invers – iar inventatorii de tehnologie să fie cei ce răspund nevoilor profesorilor. Și aș mai zice – promit, cu asta am și încheiat – că un profesor bun (expert, adică, în materia lui) trebuie să își predea bine materia chiar dacă în timpul orei sale tocmai a căzut curentul sau nu merge net-ul. În pofida accidentelor cotidianului, un profesor e bun nu doar prin ceea ce predă („…să le facilităm elevilor accesul la informația de ultimă oră!”, ce mai, „țațo, mă-nnebunesc” după atari obiective globale), ci și (mai ales) e bun prin felul cum predă, prin etica expusă vederii discipolilor, oră de oră, în paralel cu conținutul lecțiilor.

În această lume pe dos, unde nimic și nimeni nu e ce pare a fi, cel mai mult mă îngrijorează nu lipsa de expertiză a multora, ci absența civilizației dialogului: cel mai credibil e cel ce strigă mai tare, cel care face rating, dominînd un peisaj cufundat în cacofonie. Cel ce vorbește fără sens, dar folosește toate cuvintele-cheie la modă. Bolile discursului – cum demonstra Orwell, de pildă – sînt doar simptomele unor boli ale gîndirii. Recent, un student cu ochii plini de stele îmi recomanda – ca un partener al actului educațional care și-a înțeles menirea în aceste vremuri (și în cele viitoare) – să încerc să țin niște cursuri mai profesioniste, ca ale profesorului Xulescu, cu argumentul: „la dvs. înțeleg tot ce predați, e totul limpede, la dl profesor, în schimb, nu pricep nici jumătate, acolo e filozofie, e greu, sînt nume mari și cărți groase pe care ni le povestește foarte profesionist… dvs. ne cereți să citim noi înșine bibliografia, și să o mai și comentăm, în loc să ne cultivați expresia liberă a propriilor idei!”. Ce ar mai fi de spus? Invit distinșii cititori dilematici să identifice lista problemelor (de expertiză?) relevate de explicațiile studentului și să construiască, din ele, tot atîtea metafore ale situațiunii în care ne aflăm.

Ioana Bot e profesor de literatură română la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.