„Există matematică, există şi poezie“

Publicat în Dilema Veche nr. 525 din 6-12 martie 2014
„Există matematică, există şi poezie“  jpeg

- interviu cu directorul de imagine Adrian SILIŞTEANU -

A absolvit Universitatea Media din Bucureşti, Secţia Cinematografie, în 2003. Din 2005, Adrian Silişteanu lucrează ca director de imagine pentru numeroase filme româneşti, printre care Pescuit sportiv, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Domestic – de Adrian Sitaru, şi Undeva la Palilula – de Silviu Purcărete. În 2012, a regizat scurtmetrajul Şanţul.

Cît de importantă e lumina pentru un director de imagine?

În jargonul breslei, există o expresie pe cît de celebră, pe atît de desuetă, şi anume că operatorul de film sculptează cu lumina. Preţiozitatea pe care o presupune această formulare nu o goleşte însă de doza de adevăr pe care o conţine. Lumina conferă identitate persoanelor şi obiectelor care compun orice cadru cinematografic iar acestea, la rîndul lor, se reconstituie miraculos, în faţa publicului, în clipa în care se aprinde lampa din aparatul de proiecţie şi fascicolul de lumină atinge ecranul.

În ceea ce mă priveşte, fără să fiu neapărat indiferent faţă de celelalte elemente care compun imaginea de film (suportul de înregistrare, scenografie, costume, machiaj etc.), chestiunea care mă preocupă cel mai mult, din punct de vedere creativ, este lumina.

S-ar putea crede că, după un anumit timp de exersare a acestei meserii, un director de imagine acumulează suficientă experienţă, încît să reuşească să creeze, fără să stea prea mult pe gînduri, atmosfera „perfectă“ într-un film. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Într-adevăr, ajungi, la un moment dat, să stăpîneşti latura tehnică a meseriei, dar lumina este mai mult decît tehnică. Aceasta se comportă de fiecare dată altfel. Noi înşine evoluăm şi o vedem altfel, de la an la an, de la film la film. Publicul evoluează şi o simte altfel. Totul se schimbă, şi directorul de imagine trebuie să fie sensibil la aceste variabile. Altfel, se cade într-un soi de formalism inert iar rezultatul nu va fi decît un produs, în cel mai bun caz, bine executat, dar fără viaţă.

Cînd vine vorba despre becuri, la o filmare – e matematică sau poezie?

A existat dintotdeauna o căutare permanentă de a înţelege în ce anume constă munca operatorului de film şi se crede adesea, în mod eronat, după părerea mea, că acesta este responsabil doar de crearea unor imagini frumoase. Dar ce înseamnă, la urma urmei, o imagine frumoasă? Recrearea realităţii filmice presupune o potenţare a felului de manifestare a luminii în realitatea imediată sau o camuflare a acesteia? Există reguli peste care nu se poate trece, în iluminarea chipurilor umane? Conceptele de frumos sau urît sînt atît de bine definite încît să putem vorbi o interpretare indubitabilă a lor, în ceea ce priveşte imaginea cinematografică? De fapt, nu e nevoie decît de un singur lucru: justeţea tonului în care se abordează imaginea într-un film, corelarea acesteia, a luminii, a culorilor, a profunzimilor şi a tuturor componentelor sale, cu logica întregului film. Operatorul poate să realizeze, în sine, o adevărată performanţă tehnică, dar, dacă aceasta duce la o estetică sterilă, potrivnică filmului, intenţiile sale sînt la fel de contestabile ca şi în cazul unei abordări total inestetice şi neîngrijite.

Munca operatorului de film nu a fost niciodată una care să se bazeze doar pe resorturi artistice, el fiind obligat să aibă o cunoaştere temeinică a multor aspecte tehnice, legate de funcţionarea aparatelor de filmat, analogice sau digitale, de sursele de iluminare, de filtre etc.

În concluzie – există matematică, există şi poezie. Iar la urma urmei, cine spune că matematica exclude poezia?

Cînd vă gîndiţi la o scenă pe care o aveţi de filmat, vă gîndiţi imediat şi la schema de lumini de care aveţi nevoie ca să iasă cum vă doriţi?

Schema de iluminare apare destul de tîrziu în procesul de elaborare a imaginii şi reprezintă metoda prin care operatorul dă o formă tangibilă gîndurilor sale. Dar înainte de toate, trebuie să ştii ce îţi doreşti. De aceea, după lecturarea scenariului – moment în care începi să vizualizezi anumite lucruri şi textul capătă o anumită concreteţe în propriul imaginar –, urmează discuţiile cu regizorul, creatorul propriu-zis al respectivei opere. Acestea produc o anumită ajustare a intenţiilor iniţiale, care suferă, de altfel, un îndelungat şi continuu proces de reaşezare pe parcurul întregii perioade de pregătire a filmărilor, mai ales după găsirea locaţiilor, definitivarea castingului, achiziţionarea costumelor sau a elementelor de scenografie. Rareori se întîmplă, mai ales în cinematografia românească, să poţi „reconstrui“ realitatea filmică de la zero: decoruri adaptate nevoilor dramaturgice, costume special concepute pentru a se integra într-un anumit concept plastic etc. De aceea, schema de iluminare este practic ultimul pas înainte de filmarea propriu-zisă. Şi nu rareori se întîmplă ca, în urma repetiţiilor cu actorii la cadru, aceasta să sufere ajustări semnificative.

Vi s-a întîmplat să trageţi nu ştiu cîte duble pentru un cadru, doar pentru că lumina nu cădea bine?

În general, odată ce am stabilit împreună cu regizorul coregrafia unei anumite secvenţe, îmi place să cred că lumina pe care o execut răspunde într-o foarte mare măsură intenţiilor dramaturgice şi plastice ale respectivului film. De aceea, nu cred că s-a întîmplat să filmăm o dublă suplimentară doar pentru că lumina nu cădea bine. Evident, în cazul unei probleme tehnice (stingerea accidentală a unei surse de lumină, modificarea dramatică a luminii naturale ambientale etc.) este de la sine înţeles că acel cadru urmează să fie filmat încă o dată.

Dar în afară de aceste accidente, recunosc că, indiferent de cît de mult timp aş avea să pregătesc lumina pentru o anumită secvenţă, găsesc întotdeauna ceva care poate fi îmbunătăţit. Încerc de aceea să profit la maxim de timpul în care regizorul discută cu actorii între duble, pentru a face acele modificări care cred că pot ameliora semnificativ rezultatul final.

Cine vă ajută cu luminile la filmare?

O echipă de filmare este compusă din foarte multe departamente a căror muncă interferează. La prima vedere, s-ar putea spune că greul iluminării cade pe umerii echipei de electrică. Este adevărat că principalul colaborator al directorului de imagine, în această privinţă, este maestrul de lumini sau „gaffer-ul“. Acesta este ajutat de un „best boy“ şi de cîţiva electricieni, numărul lor variind în funcţie de complexitatea schemei de iluminare. Sînt situaţii în care treaba se poate face cu trei-patru persoane, altele – în care este nevoie şi de zece sau chiar mai mult. Dar aceştia beneficiază, la rîndul lor, de serviciile echipei de grip (maşinişti), care asigură suporturile pe care se fixează sursele de lumină sau diferitele accesorii folosite (grile, ţevi, polecaturi, stative etc.).

Vă amintiţi de o scenă de la vreun film la care v-aţi chinuit pentru că nu reuşeaţi să găsiţi lumina potrivită?

În general, pregătirea minuţioasă a unui film face ca aceste situaţii să fie destul de rare, cu atît mai mult dacă regizorul şi directorul de imagine au mai lucrat deja împreună şi se cunosc suficient de bine. Filmul românesc actual excelează prin realism, motiv pentru care calitatea principală a luminii este aceea de a fi naturală, plauzibilă. În consecinţă, este destul de greu să „ratezi“ lumina potrivită.

Există însă şi filme care tratează subiecte fantastice sau îşi propun să construiască altfel de „realităţi“ iar abordarea vizuală se face într-o cu totul altă cheie. Libertatea aparent nelimitată, pe care o ai în juxtapunerea diferitelor elemente, face ca decizia asupra eclerajului să fie mult mai dificilă, de unde pot apărea şi anumite „bîjbîieli“. Astfel, fără a spune că ne-am chinuit foarte mult pentru a găsi lumina potrivită, jocul cu proiectoarele la filmul lui Silviu Purcărete Undeva la Palilula a fost pe cît de inedit, pe atît de recompensant.

Care e cea mai spectaculoasă scenă pe care aţi filmat-o?

În ultimul său film, Domestic, Adrian Sitaru a imaginat un plan-secvenţă foarte special, care a însemnat o mare provocare atît pentru mine, cît şi pentru scenograful Cristi Niculescu: este vorba de acel aşa-zis parastas care are loc pe la mijlocul filmului, în care camera se plimbă prin tot apartamentul familiei Lazăr, surprinzînd personajele în diferite situaţii. Complicaţia majoră a intervenit din cauza faptului că Adrian a dorit ca, la un moment dat, în timpul cadrului, „să pice curentul“ în tot cartierul, iar eclerajul să se bazeze în continuare doar pe cele cîteva lumînări aprinse. Mai mult decît atît, periplul camerei aşezate pe steadycam trebuia să se termine într-un fel de tablou general, în care să vedem toate personajele, lucru care nu se putea realiza decît prin mutarea în timpul cadrului a unui întreg perete, a unei canapele şi a unei pianine. Pentru a-i sincroniza pe actori, pe cei cîţiva copii, echipa de electrică şi cea de scenografie, am avut nevoie de o zi întreagă numai pentru repetiţii, precum şi de o zi completă pentru filmare.  

a consemnat Ana Maria SANDU 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.