Exerciţiu de antinostalgie

Alexandru SOLOMON
Publicat în Dilema Veche nr. 339 din 12 - 18 august 2010
Exerciţiu de antinostalgie jpeg

Acum cîteva zile mă uitam împreună cu o prietenă pe un album fotografic din perioada Ceauşescu. Fotografii cu pionieri, cu femei în fabrici de textile, oameni pe stradă sau la cozi. Prietena mea a remarcat, surprinsă, cît s-au schimbat lucrurile. Într-adevăr, acesta e un bun exerciţiu antinostalgic, pentru că în ultimii 20 de ani s-au schimbat multe şi tindem să uităm asta. Strada şi locurile arată altfel, oamenii se poartă şi se îmbracă altfel în România anului 2010. 

Mi-am pus deseori această problemă atunci cînd lucram la Kapitalism – reţeta noastră secretă. Nu cumva e cazul să vorbesc şi de schimbările pozitive, de oportunităţi, de libertatea de circulaţie şi de expresie? Dar din experienţa pregătirii şi documentării pentru film, din ce am trăit la filmare (ca să nu mai vorbesc de ce trăiesc zilnic), am rămas cu sentimentul că, deşi toate aceste schimbări sînt reale, felul în care funcţionează democraţia şi economia de piaţă în România este greşit la nivel structural. E o alcătuire strîmbă. O fundătură din care, deocamdată, nu pare că vom ieşi. Nu de alta, dar pentru că nu avem voinţa de a (ne) schimba. 

Cu mic, cu mare 

Am căutat multă vreme să includ în film un proprietar de butic de la parterul blocului. Mi se părea că, pentru a avea cele două extremităţi ale piramidei, trebuie să vorbesc şi despre miliardari, şi despre cei mai mici, despre celula de bază a kapitalismului autohton. Timp de vreo două luni m-am tot lovit de refuzuri: oamenilor le era frică să se expună în faţa vecinilor invidioşi, dar mai ales a inspectorilor de tot felul, de care depindeau pentru nenumăratele avize, permise şi certificate. În cele din urmă, am găsit-o pe Carmen, o femeie curajoasă care a acceptat să ne primească în micul ei magazin şi să vorbească despre cum i-au golit buzunarele – dar şi rafturile – controlorii veniţi să îi prelungească autorizaţia. În cele din urmă, la montaj, am hotărît că secvenţele cu Carmen nu-şi găseau locul în construcţia filmului. (Am să includ însă o parte din aceste secvenţe pe DVD.) Astăzi, acel magazin de la parterul blocului s-a închis. Această istorie explică şi de ce nu i-am inclus în film pe întreprinzătorii nepătaţi, tineri, care încearcă să facă afaceri cinstite. Cu toţii se lovesc de aceleaşi obstacole. Unii dispar, ceilalţi trebuie să se adapteze. 

Portret-robot 

Lucrînd la Kapitalism... am avut privilegiul să îi cunosc pe cîţiva dintre cei mai bogaţi şi mai puternici români. Cei cu care seamănă capitalismul românesc. Cînd am început să-i frecventez, am constatat că adesea sînt oameni cu multă charismă, dublată de o energie fascinantă. Creatori de poveşti, unii mai talentaţi, alţii mai puţin. Toţi îmi spuneau că ei creează plus-valoare, că ei au salvat ce s-a mai putut din ghearele unui stat incapabil să gestioneze orice. Nu conta că mulţi dintre ei avuseseră sau aveau încă răspunderi politice şi că prin relaţiile lor cu statul au contribuit la slăbirea acestuia. Unii încercau să mă facă să-i compătimesc: venise criza, purtau grija angajaţilor lor... Poate nu erau chiar aşa de răi, nu? 

Vizitîndu-i, m-a frapat că unele dintre birouri erau situate în spaţii meschine, de bloc comunist. Ca şi cum locul în care lucrează nu merită prea multă atenţie. Desigur, existau holuri placate cu marmură, spoturi în plafon şi termopane mai mult sau mai puţin reuşite, dar impresia generală era de loc de trecere, lipsit de caracter şi de intimitate. La alţii m-a impresionat că locuinţele erau enorme şi reci ca un muzeu. Mulţi aveau acvarii în care peştii convieţuiau paşnic, mici şi mari. Dar cel mai tare m-a uimit că mulţi dintre ei se consideră victimele sistemului. Carmen – cea cu magazinul de la parter – îmi povestise că viaţa în România i se pare o umilinţă continuă, inutilă. Magnaţii se plîngeau de aceleaşi lucruri care îi făceau viaţa amară proprietarei de butic: de obstacolele absurde puse de autorităţi, de birocraţia hrăpăreaţă şi coruptă, de o legislaţie imprevizibilă sau de lipsa infrastructurii. Această asemănare m-a şocat pentru că înseamnă că răul e adînc şi ne afectează pe toţi, mici sau mari. 

Trăim  în aceeaşi ţară 

În prima zi de filmare, l-am însoţit pe Ioan Niculae. Ne-a dus cu iahtul lui pe Dunăre spre combinatul chimic de la Turnu Măgurele, care îi aparţine. La un moment dat, pe traseu dispăruseră balizele şi dl Niculae a sunat la Căpitănie să întrebe unde exact e canalul navigabil. A aflat astfel că ne îndreptam cu toată viteza spre un banc de nisip şi a putut să evite coliziunea, în ultima clipă. Asta e România, mi-am zis: poţi să ai un iaht care costă sute de milioane de dolari şi să rămîi împotmolit, la fel cum un Maserati îşi poate găsi sfîrşitul într-o gură de canal pe bulevard. Dar România e aşa pentru că fiecare şi-a luat cîte o halcă şi n-a mai rămas nimic la comun. 

O altă idee fixă de-a mea, care s-a dovedit, pînă la urmă, falimentară, a fost să stau de vorbă cu un capitalist străin, care cunoaşte bine România şi care să poată vorbi despre kapitalismul românesc dintr-o altă perspectivă, cu distanţa de rigoare. Mai întîi, mi-am dat seama că printre cei încă activi în ţară era exclus să găsesc pe cineva dispus să vorbească altfel decît în limbajul de lemn al corporatismului. Am început să caut în străinătate. Şi am găsit, în cele din urmă, un bancher care se mutase în Elveţia şi care lucrase şapte ani în România; ştia în detaliu cum s-au obţinut credite în perioada tulbure a sfîrşitului anilor ’90 şi cum s-a prăbuşit sistemul bancar românesc. Am stabilit despre ce vom vorbi şi a acceptat să ne primească. Ne-am dus cu echipa completă, am filmat două zile cu bancherul respectiv într-un orăşel încîntător de pe malul unui lac elveţian. Dar mi-am dat seama după prima oră de interviu că m-am dus degeaba: omul îmi servea formule diplomatice, fără nici un exemplu concret. La final, după ce am împachetat camera şi ne luam rămas-bun, bancherul mi-a şoptit: „trebuie neapărat să găseşti pe cineva care să îţi spună ce porcării s-au făcut acolo şi cum s-a furat“. Era clar că nu era el acela. 

Post-Scriptum 

De cînd Kapitalism... a ieşit pe ecrane (sînt numai trei luni de atunci), actualitatea trimite periodic ocheade filmului. Dan Diaconescu, care îmi spunea în interviu că „toţi românii regretă că n-au furat şi ei“, a fost arestat. La arestarea lui au început să mă caute diverşi responsabili din televiziuni – vroiau să le dau fragmentul din film dedicat patronului cercetat penal. Am refuzat: nu vroiam, printre altele, ca DD să creadă că mă răzbun pentru difuzarea ilegală a Kapitalismului... la OTV, în preajma alegerilor prezidenţiale. Între timp, criza a explodat şi la noi. Dar este – din cîte pricep eu – o criză locală, care a fost doar exacerbată de contextul internaţional, însă care îşi are cauzele în reţeta noastră mai mult sau mai puţin secretă. Ca dovadă, criza mondială este pe cale să treacă, dar noi vom rămîne multă vreme la pămînt. 

În fine, rămăşiţele lui Ceauşescu – a cărui fantomă bîntuie prin Kapitalism... – au fost exhumate şi citesc în ziare că 41% dintre români l-ar vota pe fostul dictator ca preşedinte. 

Alexandru Solomon este regizor de film şi producător. A realizat, printre altele, documentarele: Marele jaf comunist (2004), Cold Waves. Război pe calea undelor (2007), Apocalipsa după şoferi (2008). Cel mai recent documentar al său este Kapitalism, reţeta noastră secretă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.