Probabil că dacă aș fi scris acest text în urmă cu doi ani, l-aș fi început astfel: „Bună, eu sînt Tavi și sînt dependent de Internet.” Acum doi ani, modul în care consumam orice tehnologie era privit de mulți dintre prietenii mei ca o dependență. Acum, nu sînt decît încă unul dintre sutele de oameni pe care îi vezi în metrou, cu fața luminată în tonuri albastre și cu privirea aparent pierdută. Dar lumea mea e mult mai interesantă decît a ta.

În fiecare dimineață, îmi scot telefonul de la încărcat și intru pe Facebook. Ai putea crede că o persoană ca mine nu știe niciodată ce se întîmplă în jurul ei, că e lipsită de prieteni, că nu are hobby-uri. În fiecare dimineață, în timp ce apa pentru cafea fierbe, aflu ce se întîmplă în celălalt colț al lumii, văd ce trăsnăi au făcut prietenii mei și aflu că în localul X se organizează o expoziție cu benzi desenate. În fiecare dimineață, dau like după like sau las comentarii. În fiecare dimineață, „mă izolez”, cum îți place ție să zici, și sînt mai sociabil decît ai fi tu vreodată, strigînd de unul singur la televizor.  

Înainte să plec la birou, îmi trîntesc ceasul inteligent – care se asortează perfect oricărei ținute – la încheietură și acesta vibrează, reamintindu-mi că am o conferință importantă. Înainte să plec la birou, îmi pun căștile wireless în jurul gîtului și dau drumul la muzică, pentru a nu auzi hărmălaia din jurul meu. Înainte să plec la birou, aleg să ignor claxoanele și fumul, mizeria și fețele acre de pe stradă, pentru că pot, și sînt mai la curent cu problemele societății actuale decît aș fi dacă mi-aș polua gîndurile cu semnalul puricos al radioului și cu vocile lui robotizate, sau dacă aș sta cu privirea în neoanele din metrou, ca tine.

Cînd sînt la serviciu, nu ratez nici un apel, pentru că acele căști despre care îți spuneam mai devreme vibrează cînd cineva mă sună, chiar dacă telefonul este lăsat fără sonor pentru a nu-mi deranja colegii. Cînd sînt la serviciu, e-mail-urile urgente îmi vin ca notificare pe ceas, pentru că o pauză de țigară nu este mai importantă decît lucrurile pe care trebuie cu adevărat să le fac. Cînd sînt la serviciu, lucrez în Cloud, pentru că „norul” despre care ai tot auzit că îți „fură” intimitatea nu îmi pierde niciodată cuvintele și nici nu îmi irosește munca în cazul unui pene de curent.

Cînd sînt liber, îmi iau telefonul mereu cu mine, pentru că este un prieten, nu o unealtă. Cînd sînt liber, îl pot „ruga” să nu mă deranjeze și doar să fie alături de mine dacă am nevoie de el. Cînd sînt liber și vreau doar să mă relaxez, o aplicație îmi permite să sting lumina fără să mă ridic din pat și altă aplicație îmi permite să dau drumul la serialul preferat – și să-l reiau exact de unde rămăsesem aseară, pentru că îl văd tot într-o aplicație – fără să stau să caut telecomanda. Cînd sînt liber și sînt în concediu, îmi fac amintiri și le păstrez mai bine decît tine, pentru că smartphone-ul meu nu are capac pe obiectiv și nici memorie perisabilă. Cînd sînt liber, eu chiar sînt liber, pentru că problemele mele se rezolvă cu cîteva atingeri,

Pentru mulți, sînt doar unul dintre oamenii pe care îi vezi în metrou, cu fața luminată în tonuri albastre și cu privirea aparent pierdută. Îmi place să cred că tu mă vezi altfel acum. Dar încă sînt unii care cred că un gadget e ca un pix pe care îl folosești cînd ai nevoie după care uiți de el. Dar știm amîndoi că e mult mai mult de atît, că e o extensie a noastră, că inima și procesorul funcționează în sincron. Încă sînt unii care ne judecă.  E în regulă! Îi ajut eu cum i-am ajutat și pe alții. Vor avea încredere în mine, căci sînt tot din carne și oase, chiar dacă degetele mele sînt mereu pe ecranul rece care acoperă circuitele înfierbîntate de pachetele de date aflate într-un „du-te-vino” constant. Încă sînt om, dar sînt Omul 2.0 și vreau să le arăt de ce lumea noastră e mai interesantă decît a lor. Bună, eu sînt Tavi...

Octavian Palade este redactor-şef la playtech.ro şi redactor tech la Adevărul.

Foto: adevarul.ro