Eu și sistemul

Publicat în Dilema Veche nr. 811 din 5-11 septembrie 2019
Eu și sistemul jpeg

Un medic mi-a salvat viața la foarte scurt timp după ce m-am născut. M-a operat la mînă cînd aveam doar două săptămîni. Cînd eram copil, mama plîngea cînd îmi povestea asta. Medicul ieșise dintr-o operație atunci cînd a întrebat-o pe mama – care refuza să mai plece acasă cu mine și să revină la spital în fiecare zi pentru curățarea infecției de la mînă: „Ce are pisicuța?“. „Pisicuța“ mai avea un pic și făcea septicemie. Risca să moară. Asta îmi spune mama. Doctorul m-a operat cu mama lîngă el și a fost cu happy end, ca să zic așa. Am rămas cu un semn minuscul, aproape insesizabil, pe mîna stîngă.

Am avut mereu, poate și datorită acelui medic, un imens respect pentru doctori. Mi se pare, de departe, cea mai grea meserie din lume, ceva ce eu n-aș putea niciodată să fac. Și, totuși, dacă mă întreabă cineva care este relația mea cu instituțiile publice din România, sistemul de sănătate e primul care îmi trece prin minte atunci cînd vine vorba despre neîncredere. Despre mefiență. Nu simt însă că această neîncredere vine din teama mea că acest sistem m-ar trage în piept, că m-ar fraieri. Este, mai degrabă, suspiciunea că sistemul e atît de viciat, atît de pătruns de propriile sale handicapuri, încît am mereu această frică de a mă lăsa pe mîna lui. Iar asta tot de la operația de la mînă mi se trage, cred. Desigur, sentimentul a fost adîncit de tot ce s-a întîmplat, în Sănătate, în țara asta, în ultimii 30 de ani. Iar cel mai mult mă doare, mă scandalizează ceea ce s-a întîmplat cu victimele din clubul Colectiv. Dar să revin la operația mea de pe vremea cînd eram cît un ghem din mohair, ca să mă explic mai bine. Aveam o infecție la mîna stîngă fiindcă o asistentă medicală de la Maternitate – a cărei identitate părinții mei nu au aflat-o niciodată – mă zgîriase fără să vrea. Avea unghiile prea lungi. De nepermis atunci cînd intri în contact cu nou-născuții. Cumva, aspectul ăsta s-a tradus ca o frică în sufletul meu. Ca o reținere. Sistemul mă adusese atît de aproape de moarte, un medic m-a readus la viață. După operație, i a spus mamei mele că i-a fost teamă să nu cumva să-mi atingă vreun nerv, eu fiind atît de mică.

Am rămas, pe de o parte, cu o recunoștință fără margini, pe de alta, cu o veșnică teamă față de sistemul public de sănătate din România. Toate contactele mele ulterioare cu medici au fost ireproșabile. Rare, din fericire. Mi-am rupt piciorul stîng la opt ani, apoi, pe dreptul, la 18 ani, dar conduita acelor doctori a fost ireproșabilă. Cum se „traduce“ acum, în viața mea de adult, neîncrederea în sistem? Am destul de des căderi de calciu. Sînt niște episoade foarte urîte. Niciodată, absolut niciodată, oricît mi-a fost de rău, nu am vrut să chem o ambulanță, să-mi administreze ceva, ca să-mi fie mai bine. Există o neîncredere între noi: eu și sistemul.

„Da, putem interpreta legea și-așa“

Nu știu de unde vine neîncrederea la români. Neîncrederea dintre noi, dar și față de alții. Tendința asta de a ne uita peste umăr, de a ne aștepta să fim păcăliți, trași pe sfoară, luați în derîdere, induși premeditat în eroare. Poate pentru că dorința unora de a arde etapele este atît de mare încît nu mai țin cont, în ascensiunea lor furibundă, de cei pe care-i bagă-n probleme. Poate pentru că la orice ghișeu, în orice birou din orice instituție se găsește un individ dispus să ți fure un leu, să te lase să plătești de pomană o sumă care ți se impută.

Am avut, în ultimii patru ani, mai multe intersectări cu ANAF-ul. Șocante de a dreptul pentru mine. Unii dintre prietenii mei au considerat atitudinea instituției față de mine drept hărțuire. Mi-au fost imputate, în două rînduri, sume imense pe care nu le datoram statului. Săptămîni în șir am încercat să le explic că nu trebuie să plătesc acei bani, că mi-am achitat contribuțiile și atunci cînd munceam, ca ziarist, doar în baza unui contract de cesiune de drepturi de autor. La limita răbdării mele, am ajuns, prin bunăvoința unei cunoștințe (fiindcă altfel nu se poate), la un director din ANAF care a înțeles imediat problema, fără să fiu nevoită să-i explic prea multe. A pus mîna pe telefon și a sunat. După ce i-a explicat funcționarei care se ocupa de mine, citînd din legislația specifică domeniului, că nu trebuie să plătesc acea sumă, a primit următoarea replică: „Da, putem interpreta legea și-așa“.

Cu alte cuvinte, un funcționar public interpreta legea în sensul imputării unei sume uriașe de bani unui contribuabil. O interpreta în sensul dorit. Nu cu rea-voință, ci pentru că efectiv nu stăpînea legislația în vigoare cu privire la cesiunea drepturilor de autor. Foarte simplu spus, o instituție voia să-mi bage mîna n buzunar. Mi-a pus poprire pe conturi, a anunțat toate instituțiile cu care eu colaboram sau colaborasem în trecut. După ce am lămurit situația, nimeni nu și-a cerut scuze. Îmi răsună și-acum în minte replica asta: „Da, putem interpreta legea și-așa“. Mă întreb, în acest context, cum să mai am încredere deplină în instituția asta?!?

„Da, v-am tăiat Internetul preventiv“

Lipsa de încredere între oameni nu se manifestă însă doar în sfera instituțiilor publice din România. Problema există și în mediul privat. Și nu doar dinspre noi, muritorii de rînd, către ei, ci și invers, dinspre patroni spre noi. Acum mai bine de zece ani, în Medgidia, orașul în care m-am născut și am crescut pînă la 18 ani, erau o sumedenie de firme și firmulețe de servicii de Internet prin cablu. Firme din alea de scara blocului. Pînă te duceai să plătești factura, firma era vîndută și te trezeai abonat la altă „companie“. S-a întîmplat, într-un an, ca fratele meu să nu ajungă să plătească factura la timp, fapt pentru care ne-au tăiat Internetul. Absolut firesc. S-a dus, a achitat, aveam din nou Internet. Eram, cum se spune, cu plata la zi. Aproximativ o săptămînă mai tîrziu, iarăși nu aveam Internet. Nu aveam nici o factură restantă. După două zile, frate-miu s-a prezentat la sediul firmei, în buzunar cu cea mai recentă chitanță care confirma plata abonamentului. O doamnă i-a zis, într-un maxim sictir: „Da, v-am tăiat Internetul. Preventiv. Pentru că data trecută ați întîrziat cu plata facturii“. O nesimțire, nu-i așa? Un abuz. Uneori, neîncrederea naște abuzuri. Nedreptăți. Mizerii. A mai durat puțin și în oraș a venit o firmă cu angajați sănătoși la cap, la care ai mei s au și abonat.

„Fugi, domnișoară, de aici, cu geaca asta de copil!“

Există, în viața mea, și episoade cît de cît amuzante, născute din neîncredere. Cînd am început să predau în universitate, una dintre secretarele facultății noastre mă dădea afară atunci cînd intram în secretariat: „V-am spus doar că programul cu studenții e între orele 12-14!“. Era foarte fermă, uneori chiar nervoasă. De două ori am ieșit așa, fără să apuc să spun că eu nu mai sînt studentă. A treia oară, cealaltă secretară, o doamnă care mă știe de cînd aveam 19 ani și eram în anul I de facultate, a sesizat tratamentul și a izbucnit în rîs: „Las-o, ea predă acum, nu mai e studentă“.

Tot cam în perioada aceea mi-am uitat, într-o după-amiază, încărcătorul de la laptop într-una dintre sălile de curs în care predau. Mi-am dat seama abia seara, m-am întors la școală după el, fiindcă aveam de lucru, deci aveam nevoie de încărcător, bateria nu mai ținea foarte mult. La opt și ceva seara era aproape întuneric în campus. M-am dus direct la doamna de la poartă, care stătea cuminte la birouașul ei, și am rugat-o, dacă poate, să-mi dea cheia de la acea sală de curs, ca să-mi iau încărcătorul. I-am zis, desigur, că predau acolo și că… Stupefacție. Asta a fost reacția ei: „Fugi, domnișoară, de aici, cu geaca asta de copil și tu-mi spui mie că tu predai aici?!?“. Nu avea cheia de la acea sală de curs. N-am putut lucra prea mult în seara aia. Femeia o fi crezut, probabil, că voiam s-o mint, să fug cu mobilierul în spinare, să iau catedra la subraț și tabla smart în buzunar. A fost drăguță, oricum.

Uneori, nu dăm prea mult credit celor din jur. Ne bazăm, poate, pe idei preconcepute, pe aparențe, pe frici mai vechi, nevindecate încă. Ne protejăm sau încercăm să facem asta așa cum știm noi mai bine: păstrînd distanța. Uneori, mai și pierdem. Alteori, cîștigăm. Există un risc, e drept. Mereu există. 

Ada Codău este jurnalist, asistent univ. la Specializarea Jurnalism, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Bancher renumit, judecat pentru ucidere din culpă. Radu Grațian Ghețea a produs un accident rutier soldat cu moartea unei persoane
Președintele uneia dintre cele mai cunoscute bănci din România a fost trimis în judecată, pentru un accident rutier pe care l-a provocat, spun procurorii, în anul 2022.
image
Cine a fost țarul Ivan al IV-lea al Rusiei, supranumit „cel groaznic“: în masacrul de la Novgorod au fost uciși 60.000 de oameni
La 18 martie 1584, Ivan cel Groaznic a murit în timpul unei partide de şah. Se spune că Ivan a murit de o afecțiune a intestinelor și a aparatului urogenital însă, după ce Stalin a ordonat deshumarea sa, acestor afecţiuni li se adaugă şi otrăvirea cu mercur.
image
Marele Zid Românesc de la Curbura Carpaților. Este lung de zece kilometri și se află la granița dintre două județe
Legenda de la care porneşte şi numele misterioasei formaţiuni geologice spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă - uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.