Eu şi ea

Publicat în Dilema Veche nr. 685 din 6-12 aprilie 2017
Eu şi ea jpeg

Mama e oncopediatru și profesor universitar, și toată copilăria mea a citit și a scris cărți de medicină, și-a dat doctoratul, a făcut gărzi, a predat, a mers la congrese, i-a tratat pe copiii bolnavi de SIDA, leucemie, cancer, hemofilie, pe care nimeni nu voia să-i trateze, s-a luptat cu un sistem medical defect, cu nepăsarea colegilor ei din spital, cu lipsa medicamentelor și cu moartea.

Eu și mama n-am fost niciodată prietene, n-am fost niciodată la cumpărături de haine împreună, n-am vorbit niciodată despre băieți, n-am avut niciodată secretele noastre și nu ne-am spus niciodată una alteia că ne iubim. Am puține amintiri tandre cu mama și le țin ascunse bine, pentru că intimitatea acestor scene mă rănește și îmi aduce aminte că au fost prea puține. Mama îmi împletește părul după baie, deși sînt adolescentă și între noi mocnește o puternică ostilitate. Mama rîde și cînd rîde e frumoasă, îi dispar venele umflate de pe frunte, face gropițe în obraji și, pentru scurt timp, apartamentul întunecat din Craiova se luminează. Mama curăță o gutuie și o mîncăm în pat, sub plapumă. E singura dată cînd îmi amintesc să fi dormit împreună cu mama, într-o după-amiază de toamnă cînd eu aveam șase sau șapte ani.

Mama a lipsit din copilăria mea. A lipsit fizic, pentru că era închisă la ea în cameră și citea sau scria cărți și articole, era de gardă, era plecată la congrese sau venea tîrziu de la serviciu, mai ales cînd vreunul dintre copiii ei era în stare gravă. Mama se întorcea din gărzi nervoasă, eram mică și nu înțelegeam ce înseamnă moartea, așa că nu mi-a păsat cînd a strigat la mine – nu mai știu ce prostie făcusem – că i-au murit trei copii în gardă și că numai de tîmpeniile mele nu-i arde acum. Mai tîrziu – eram deja adolescentă – mi-a povestit despre un băiat de șase ani care i a spus că știe c-o să moară și care avea la capul patului cîteva lumînări, pe care le aranjase frumos.

Detaliile acestea mi se par sfîșietoare acum, dar cînd eram mică, fiică de doi medici, nu le înțelegeam. Nu înțelegeam nici ce aveam să aflu abia mult mai tîrziu: că mama e un doctor bun, că și-a dedicat viața unor copii care vin la ea din toate satele din Oltenia cu diagnostice îngrozitoare, că e cumplit să înfrunți nedreptatea, lipsa citostaticelor și disperarea părinților. Nu înțelegeam de ce mama a sacrificat timpul pe care trebuia să l petreacă cu mine, copilul ei, și l-a oferit altor copii, care au fost mai mult copiii ei decît am fost eu.

Tata a fost cel care s-a ocupat și de mine, și de sora mea, care e cu zece ani mai mare. El ne gătea, făcea curat, spăla vasele, ne dădea bani, ne bătea cu cureaua, vorbea cu noi despre băieți, ne citea jurnalele pe ascuns și mă prindea sărutîndu-mă în fața blocului. A făcut ce-a putut, n-a știut să fie mai bun, asta ne-a zis o mereu, s-ar fi descurcat mai bine dacă avea băieți, dar pentru două fete n-a fost deloc pregătit.

Eu m-am răzvrătit la 12 ani, am chiulit, m-am certat cu profesorii, am refuzat orice formă de autoritate, am fost exmatriculată, am fugit de-acasă, am fumat, am băut, cred că m-aș fi și drogat dacă se găseau droguri pe-atunci în Craiova. Cu cît luam mai multă bătaie, cu atît mai furioasă și mai autodistructivă deveneam și cu atît mai multă bătaie luam și cu atît mai tare îmi transformam părinții în dușmani, pînă cînd am crescut, am plecat la facultate la București și între noi a rămas o prăpastie pe care n-am știut niciodată cu ce altceva s-o umplem în afară de reproșuri.

Mama n-a fost niciodată mulțumită de mine, de notele mele proaste, de muzica pe care o ascultam, de prietenii mei, de felul meu de-a fi. Nici acum, cînd sînt ditamai adultul, nu e mulțumită de mine: trăiesc în concubinaj, m-am mutat într-o autorulotă, nu am nici o intenție să fac copii, sînt jurnalist și iubitul meu e fotograf (ăsta e hobby, nu meserie, zice mama). Nu m-a alintat niciodată – poate atunci cînd eram mică, dar nu-mi amintesc –, nu m a îmbrățișat niciodată, nu mi-a spus niciodată că sînt cea mai cea. Eram la facultate atunci cînd le-am reproșat că nu mi-au spus niciodată că mă iubesc și de atunci tata a început să scrie la sfîrșitul SMS-urilor „Te iubim! Părinții“.

Am fost o adolescentă – și sînt un adult – cu mari probleme emoționale. Durerea s-a estompat de cînd am început s-o apreciez pe mama profesional, de cînd am văzut-o la spital, printre copiii ei, de cînd i am cunoscut foștii ei pacienți, acum tineri de 20 de ani, care vin uneori s-o viziteze și să-i mulțumească. A meritat sacrificiul, mă gîndesc. Acum, mama are 71 de ani și nu vrea să iasă la pensie, deși eu, tata și sora mea insistăm, mai ales de cînd a avut un cancer de tiroidă și ne a fost teamă c-o s-o pierdem. Mama nu vrea să se pensioneze pentru că e singura oncopediatră din județ și îi e teamă că dacă pleacă n-o să se mai ocupe nimeni de copiii din Craiova și din împrejurimi, ai căror părinți n-au bani să-i ducă la Timișoara sau la București.

M-am tot gîndit la mama în ultimii ani, am încercat s-o cunosc și s-o înțeleg mai bine. Mama s-a născut într-o familie cu zece copii dintr-un sat din Argeș. Bunicul meu a fost preot și mama a mers la liceu la Cluj și la facultate la București – la Pitești n-a intrat la liceu pentru că nu era „de origine sănătoasă“, așa că a plecat din județ, să i se piardă urma. A trăit în cămine, cu bani puțini, departe de părinții ei și de casă de cînd avea 14 ani. A învățat cu îndîrjire, iar școala și Facultatea de Medicină au fost cele mai importante lucruri pentru ea. Avea note excepționale și ar fi putut rămîne în București, la Institutul Fundeni, dar s-a măritat și l-a urmat pe tata, care prinsese un post într-un sat din Dolj.

Mama s-a născut în 1946 și s-a măritat în 1970. Era o vreme în care femeile trebuiau să se mărite și să facă copii, acesta era rostul lor, iar mama a făcut lucrurile pe care trebuia să le facă o femeie. Nici nu i-ar fi trecut prin cap că ar putea să se ocupe doar de medicină, să trăiască în concubinaj sau să aleagă să nu aibă copii. Lucrurile acestea trebuiau făcute, bunicul meu, preot, ar fi fost nemulțumit altfel, colegii, oamenii ar fi judecat-o. Așa că mama s a măritat și a făcut două fete, dar întotdeauna medicina a fost mai importantă decît familia ei. Cînd i-am plîns lui tata pe umăr și i-am spus că mama nu mi a zis niciodată că mă iubește, tata mi-a răspuns: „Nici mie nu mi-a zis niciodată că mă iubește“. 

Elena Stancu este jurnalistă la teleleu.eu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.