Eticheta literaturii minore

Alex MOLDOVAN
Publicat în Dilema Veche nr. 907 din 26 august – 1 septembrie 2021
Eticheta literaturii minore jpeg

De curînd am jurizat un concurs de versuri scrise de copii din toată țara. Ce m-a bucurat a fost să văd că am primit textele a peste o sută de participanți (pentru doar trei zile de jurizare, dar asta e altă poveste). Ce m-a șocat însă a fost să aflu ce credeau ei că înseamnă poezie, ce li s-a transmis, mai bine zis, că ar însemna. O bună parte erau ode stîngace închinate mamei, doamnei învățătoare și naturii. Asta ar fi fost OK, dacă nu erau scrise într-un limbaj care ar fi făcut să crească inima în pieptul oricărui activist de partid din anii ʼ80. Cîteva creații erau de inspirație religioasă. Din păcate, inspirația literară evitase să se pogoare la rîndu-i asupra lor. Ce m-a marcat a fost faptul că, indiferent de zona geografică din care proveneau, creațiile erau extrem de asemănătoare. Parcă un computer le-ar fi dictat versuri create anume pentru a le șterge orice urmă de personalitate. Cel mai probabil, o parte erau în mod clar dictate de cineva, căci nu așa gîndește o minte fragedă (dar și asta e o altă poveste). Apoi, totul era impregnat de o seriozitate insuportabilă și am avut nevoie de ceva vreme ca să-mi dau seama ce lipsea: bucuria. Bucuria de a scrie și de a se juca. De a îmbina cuvinte, imagini sau idei – de a se prosti, în sensul cel mai bun al termenului. Lipsa unor modele literare adecvate era evidentă. Copiii ăștia erau hrăniți cu cărți și idei nepotrivite pentru vîrsta lor.

M-am apucat de scris și pentru a încerca să schimb asta. Acum zece ani era încă un vis îndepărtat să scrii, să publici și să vinzi literatură pentru copii în România. Traducerile ocupau cea mai mare parte a pieței, cărțile românești fiind reprezentate, cu cîteva excepții, de lucrări clasice, scrise cu cincizeci sau o sută de ani în urmă. Din fericire, lucrurile s-au schimbat în bine între timp. A apărut o nouă generație de autori valoroși, editurile se străduiesc să găsească mereu alții, încep să apară festivaluri și manifestări dedicate. Asta nu înseamnă că eticheta de literatură minoră s-ar fi dezlipit măcar vreun pic de pe genul ăsta. Am încă prieteni care mă întreabă cînd o să scriu și pentru adulți. Cu alte cuvinte, cînd o să trec și la lucruri serioase.

Probabil că nu-și dau seama ce jignitor sună întrebarea asta. Le răspund invariabil că să scrii pentru copii nu e o evadare sau o paranteză de la ceva. Și că deocamdată chiar n-am de gînd să scriu pentru adulți. Am în lucru cărți care mă vor ține ocupat cîțiva ani de acum încolo și am publicul cel mai mișto la care poate visa un scriitor: empatic, curios, amuzant și deschis la minte. Mi-e greu să-mi imaginez cum ai putea să nu îți dorești să scrii pentru niște cititori aflați la vîrsta formării, a întrebărilor fundamentale. Dacă unul dintre rosturile scriitorului e acela de a schimba ceva în felul de a gîndi al cititorului – și intuiția îmi spune că asta își doresc mulți dintre cei care scriu –, atunci nici o altă vîrstă nu e mai potrivită pentru asta.

De obicei, traseul e invers: un scriitor își închipuie că poate scrie pentru copii doar pentru că are în spate o carieră de scriitor pentru adulți. Ceea ce nu e în mod automat valabil. Literatura pentru cei mici e un gen de sine stătător, cu reguli proprii, pe care nu strică să le cunoști înainte de a te apuca de ea. Și partea bună e că nu te oprește nimeni să le încalci – ba chiar e de dorit s-o faci. Cu un mic amendament: să-ți iasă. Adică să scrii bine.

În sensul ăsta, un element pe care îl consider vital e felul în care te raportezi la cititori. Da, cunosc teoria potrivit căreia o carte bună pentru copii ar trebui să poată fi citită cu plăcere și cu folos și de către cei mari, dar nu ader la ea decît cu rezerve serioase. Dar cred că-i aproape imposibil să scrii pentru copii fără să știi tot timpul că scrii pentru copii. Bine, există și reversul medaliei, cînd nu te gândești decît la asta, ceea ce dă naștere unei atitudini extrem de nocive, cînd copiii sînt priviți de sus, ceea ce se traduce printr-o lipsă de respect față de cititor. Cred apoi că e important să citești multă literatură pentru copii, clasică, dar mai ales contemporană, ca să fii la curent cu ce se întîmplă în lume. Și ca să nu cazi în capcana de a reinventa apa caldă, adică de a te crede genial și a rescrie aceleași și aceleași povești obosite așa cum, vai, s-a întîmplat în cîteva rînduri. Sigur, n-ar strica să-i cunoști pe cîțiva dintre destinatarii textelor tale, dar asta nu-i neapărat necesar. Și, nu, faptul că ai copii acasă și le-ai scornit în toiul nopții niște bedtime stories care i-au făcut să adoarmă mai repede nu te califică defel ca un bun scriitor. Te califică doar ca un bun părinte.

Pentru că, vorba lui Creangă, una-i una, iar două-s mai multe.

Alex Moldovan este scriitor pentru copii și traducător. A publicat seria de succes Olguța la Editura Arthur.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.