Convențional, am putea încerca să oferim o definiție a „eticii“, chiar şi a „succesului“; totuşi caracterul abstract şi general al acestor noțiuni conferă, la nivel de individ, sensuri şi percepții diferite. Pornim în viață cu o serie de particularități morale pe care le moştenim din comunitatea în care ne naştem, trăim, sau poate cultivăm şi dezvoltăm valori noi pe care le ridicăm la nivel de principii, creionîndu-ne astfel identitatea şi propria noastră înțelegere asupra lumii. Deşi avem legi şi coduri de conduită, acestea nu oferă întotdeauna resursele morale necesare să răspundem dilemelor etice cu care invariabil ne confruntăm fie în viața particulară, fie în mediul de afaceri.

La modul general, în mediul de afaceri, un mecanism de recompensare şi de recunoaştere a succesului este profitul, însă profitul are de cele mai multe ori un cost adițional, presiunea. Presiunea vine din limitele impuse de piață, pentru a atinge rezultatele pe care actorii economici şi le doresc. Economiile de piață au reguli şi limite care condiționează libertatea de alegere. Spre exemplu, în anumite jurisdicții, mecanismul de licențiere a medicamentelor noi permite ca, un număr de ani, companiile farmaceutice să îşi stabilească prețul şi să comercializeze exclusiv produsul pentru a-şi recupera astfel investițiile din cercetare şi dezvoltare. Un astfel de brevet creează un monopol, împiedicînd, poate prin preț şi prin lipsa unei concurențe, accesul la medicament al anumitor categorii de pacienți. Este legal? Este etic? Este profitabil? Derapaje etice în mediul de afaceri apar în momentul în care se depăşesc aceste limite ale pieței sau cînd regulile sînt create în aşa fel încît devin părtinitoare şi nu echilibrate. Poate creînd într-adevăr condițiile pentru o piață liberă, mecanismele acesteia va disciplina astfel, automat, actorii economici.

Conflictele morale, de cele mai multe ori, apar în practică în momentul în care fie intuim un rezultat negativ, fie ne este dificil să prevedem rezultatul imediat. O lipsă de certitudine este, din păcate, percepută în mediul de afaceri drept o slăbiciune, iar un rezultat negativ poate duce la o pierdere a încrederii, a profitului, a statutului.

Uneori mediul de afaceri nu anticipează corect consecințele unei decizii neetice, întrucît nu se află în imediata apropiere şi nici nu ajunge să-i cunoască pe toți cei care au de suferit, în mod direct sau indirect, ca urmare a acesteia. Putem anticipa întru totul efectele unei activități de spălare de bani? Dar în situația în care furăm portofelul unui coleg? Modul în care luăm decizii în astfel de momente depinde de greutatea pe care o asociem consecințelor pe care le anticipăm. O greutate în plus vine şi din filtrul moralității, în situațiile în care o decizie devine necesară sau poate că este impusă şi care se află în conflict cu propriul sistem de valori.

Într-o organizație clasică, procesul decizional este unul ierarhizat. Luarea unei decizii în mod comun oferă perspective diferite şi reduce presiunea asociată. Am putea aduce totuşi o critică acestei metode: o decizie comună nu este întotdeauna cea mai rapidă şi poate că nici nu responsabilizează suficient.

Se spune că percepem drept „restricții“ doar acele reguli cărora nu le sprijinim valorile morale care le fundamentează. Etica trasează o linie pînă la care comportamentul nostru, într-un anumit context, este general acceptat şi impune un standard superior legalității. Societatea civilă cere de la mediul de afaceri responsabilitate şi respect, nesfiindu-se, mai nou, să atragă atenția asupra derapajelor neetice prin diverse forme de protest, boicoturi sau prin alte activități.

În mediul de afaceri, deciziile nu sînt întotdeauna rezultatul unei analize de costuri versus beneficii, componenta etică a deciziei devine, din ce în ce mai mult, un element important al definiției succesului în afaceri. 

Oana Raluca Bănățeanu este compliance expert pentru Europa și CSI la Siemens.