Ca însăși viața noastră de zi cu zi, și acțiunea economică stă sub semnul instabilității și al efemerului. Totul vine și trece. Ceea ce este azi la modă, mîine dispare cu desăvîrșire. Viața noastră este trăită în alte cadre de la o epocă la alta. Și totuși, poate tocmai pentru că au constatat cele spuse mai sus, oamenii au fost în permanență preocupați să se apere de efemer și de instabilitate. Munca și valoarea obținută drept contraprestație trebuiau puse la adăpost. Și din acest motiv ne-am atașat de aur. Dacă există un bun, o  marfă a cărei prezență este constantă în viața noastră, de-a lungul întregii noastre istorii, atunci acest bun este aurul.

Așa cum am mai scris (Fețele monedei, Editura Institutul European, Iași, 2015, p. 125), între mărfurile folosite de om în procesul schimbului, cu timpul se vor detaşa metalele preţioase. Vor fi tot mai căutate şi tot mai cerute, în primul rînd pentru calităţile lor magice, dăruite de zei. Pentru că numai zeii puteau dărui unui metal calitatea de a fi indestructibil, adică de a fi veşnic. Şi pentru că şi viaţa zeilor era raportată tot la veşnicie, omul a denumit aurul ca fiind metalul zeilor. Există legende conform cărora acest metal nu s-ar fi creat pe Pămînt, ci ar fi fost adus pe Pămînt de către zei. De aceea, oamenii venerează metalele preţioase aşa cum îi venerează pe zei, considerînd că numai raportîndu-se la ceva nemuritor, pot deveni la rîndul lor nemuritori. Dragostea omului faţă de aur are această dimensiune, a credinţei că nu se poate să fim doar ceea ce părem, adică nişte frunze în vînt, care dispar odată cu venirea toamnei şi de care nimeni nu-şi va mai aminti niciodată. Legătura dintre om şi aur are această încărcătură magică, veche şi profundă. Este o legătură a bătăliei cu nimicnicia şi derizoriul. Prin apropierea aurului încercăm să sfidăm fragilitatea. Omul provoacă veşnicia  prin folosinţa unui material indestructibil. Dacă religia este o reflectare a omului şi a spaimelor sale, a fricii primare, atunci aurul este un element, un reper al acestei religiozităţi. Apropierea de aur şi divinizarea sa au fost soluţia pentru rezolvarea unei probleme eterne. Cum să facem să dăinuim? Să sfidăm timpul şi să depăşim clipa scurtă care este viaţa noastră şi pe care ne-a oferit-o natura şi Creatorul? Se întîmplă aşa pentru că mintea umană este atotcuprinzătoare, iar corpul uman este trecător, muritor şi slab în faţa timpului.

Sînt greu de definit cronologia apropierii de aur şi folosinţa aurului, dar bănuim că asta s-a întîmplat numai după ce am deţinut tehnologiile şi uneltele necesare pentru topire şi separare, pentru prelucrarea minereului de aur. Legătura aurului cu zeii va fi legătura sa cu puterea. Atunci cînd îl desprinde din natură, omul şi-l apropie ca pe ceva magic, puternic, aflat dincolo de percepţia sa şi de posibilităţile sale de înţelegere. Nu există nimic care să străbată istoria umană, atît de sigur şi constant, aşa cum face aurul. El se află, alături de om, începînd cu ofrandele aduse zeilor celor puternici, pînă în zilele noastre, cînd, cu fiecare criză economică pe care o traversăm, aurului îi creşte şi tot mereu îi creşte  preţul. Aurul este elementul de stabilitate, baza la care ne-am raportat şi ne raportăm şi azi existenţa noastră organică, dar şi existenţa noastră socială. Aurul a stat și stă în centrul lumii atît pentru omul modern, cît şi pentru omul primitiv. Şi azi, ca şi atunci, ne dorim stabilitatea, constanţa, ducem frica expunerii la pierderi şi la lipsuri, şi mai ales credem, ca şi atunci, că prin folosinţa aurului putem sfida zeii şi natura şi ne iluzionăm că putem deveni veşnici. Şi azi, oamenii sînt îngropaţi alături de podoabele lor din aur, aşa cum se întîmpla cu mii de ani în urmă. Aurul înseamnă permanenţă şi exaltare. A avea aur este şi azi, în mintea celor mai mulți dintre noi, un simbol al apartenenţei la o lume aleasă, bogată, stabilă şi care îşi permite relaţii bune cu veşnicia. Aurul a fost şi este metalul care face inimile să bată cu putere, care provoacă războaie şi conflicte. Pentru aur, omul a uitat că este om şi aurul este cel care, promiţîndu-ne alte orizonturi, ne-a pus şi ne pune pe mulţi în situaţia de a trece peste dimensiunea morală, dăruită de Dumnezeu, a fiinţei noastre.

Aurul a fost purtat cu mult timp înainte de a „coborî” în viaţa noastră şi de a fi folosit ca monedă, ca semn al valorii. Este de presupus, iar populaţiile primitive de azi ne stau drept martor, că mai întîi l-am ataşat corpului nostru sub formă de podoabe, tocmai pentru că am văzut că este indestructibil. Chiar fără a-i cunoaşte alte folosinţe, aurul a fost mai întîi podoaba şi darul oferit zeilor. Cînd a ajuns în America, Cristofor Columb şi ceilalţi conchistadori au uimit populaţiile băştinaşe cu insistenţa lor de a căuta aur, cît mai mult aur. Băştinaşii îl aveau la gît, dar nu ştiau exact ce importanţă îi acorda omul european în pragul epocii de destrămare a feudalismului şi de apariţie a capitalismului. De aceea, băştinaşii ofereau aur pentru oglinzi sau mărgele ieftine. Schimbul pentru ei nu avea mare importanţă, pentru că nivelul lor de evoluţie nu făcea distincţie între cele două bunuri. Omul foloseşte aurul (denumirea de „aur” vine de la latinescul „aurum”, vezi şi Nicolae Murgu, Mugur Isărescu, Aurul. Mit şi realitate, Editura Junimea, Iaşi, 1981, p. 9), metalul zeilor, din orgoliu şi din aroganţa lui naturală. Beneficiind de liber-arbitru, încearcă să sfideze natura şi zeii folosindu-le metalul. Mai întîi, ca podoabe, apoi ca marfă cerută, rară şi căutată. Nici azi nu s-au schimbat prea multe în economia şi în viaţa noastră. Chiar dacă nu se mai află la baza sistemelor monetare, aurul este cerut şi azi şi căutat pentru aceleaşi calităţi. Ne raportăm la aur atunci cînd este prosperitate, dar şi cînd traversăm o criză. Aurul se află în fişetele băncilor, ascuns în seifurile caselor sau depozitat în depozitele băncilor centrale, ca o garanţie a bogăţiei şi stabilităţii unei naţiuni sau unei persoane. Nu este întîmplător că America, deţinătoarea celei mai puternice economii a lumii, are în rezerva sa şi cea mai mare cantitate de aur dintre toate statele lumii.

Procesul de apariţie a monedei metalice este unul simplu, în devenirea şi determinismul său, chiar dacă s-a desfăşurat în istorie pe parcursul a mai multe secole. Este vorba despre afirmarea şi recunoaşterea metalelor preţioase, a calităţilor lor şi a conştientizării omului că bogăţia nu constă în deţinerea de mărfuri rare, ci de metale preţioase, care sfidează trecerea timpului, asigurînd într-un anume sens o legătură a omului cu nemurirea, cu eternitatea lor. Nu este vorba aici despre orgoliul omului modern, de a deţine metalele preţioase, în cantităţi cît mai mari, ci de un mod de a fi specific lumii primitive, în care conducătorii bogaţi se îngropau împreună cu bogăţiile lor şi împreună cu animalele şi slujitorii lor. Evident,  discutăm despre un mod de a privi lumea profund diferit, impregnat de credinţe religioase primitive, altele decît cele ale omului modern. Apariţia, deci, a metalelor preţioase în rolul de bani, de instrument unic de schimb, este un proces mai complex în care religiile, credinţele, tradiţiile, obiceiurile oamenilor au jucat un rol extrem de important. Tendinţa omului de a sfida trecerea timpului, legîndu-se de obiecte perene, care sfidau la rîndul lor timpul, aceasta este explicaţia pe care o avem pentru apariţia aurului şi argintului în fruntea economiei şi a schimburilor.

Pe de altă parte, istoria umană este o înlănţuire de evenimente care au în prim-plan dorinţa de prosperitate şi bogăţie. Aurul şi argintul erau simbolul prosperităţii atunci şi sînt simbolul prosperităţii şi azi. Dacă vom face o analiză a deţinerilor de aur de către băncile centrale, cu uşurinţă vom observa o corelaţie pe care toată lumea o poate intui. Statele bogate ale lumii, în frunte cu SUA, sînt şi cele mai mari deţinătoare de aur şi argint. În modernitate, acest lucru nu se mai poate justifica altfel decît printr-o remanenţă de ordin istoric, milenar, conform căreia aurul şi argintul reprezintă şi sînt bogăţie. Lumea se raportează în continuare la aur şi argint într-un mod cu totul unitar. Fuga după cele două metale preţioase apare cu ocazia fiecărei crize. Nici casele nu mai sînt de ajuns de stabile ca preţ şi nici pămînturile, lumea aleargă după aur. De altfel, preţul celor două metale scade rar sau foarte rar şi, privit în istorie, are o tendinţă de creştere exponenţială. De fiecare dată cînd vine vorba despre o criză economică sau de altă natură și despre modul cum ne putem proteja în fața sa, atunci ne gîndim la aur. Sînt întrebat adesea care este soluția cea mai bună pentru păstrarea și apărarea valorii în fața instabilității vieții economice. Mereu răspund că aurul. Creșterea prețului său este un fir roșu care străbate istoria umană. Nu există o altă marfă sau un alt bun care să protejeze mai bine, pe termen lung, munca umană.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust – Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Foto: wikimedia commons