„Eşti aşa mamă!“

Raluca POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 690 din 11-17 mai 2017
„Eşti aşa mamă!“ jpeg

Aplecarea mea emoţională către familie are o istorie recentă. Din adolescenţă am simţit o atitudine de revoltă faţă de familia solidară larg idealizată. Eu veneam dintr-o asemenea familie, în care mama şi tata s-au iubit din liceu, s-au căsătorit la 20 de ani şi, 50 de ani mai tîrziu, atunci cînd intram la ei în cameră, încă îi găseam dormind îmbrăţişaţi; în care mătuşa şi unchiul mă iubeau ca pe fiica lor pe care nu au avut-o, că au avut doi băieţi, în care bunicii şi bunicile ne-au ajutat mereu, ba cu bani, ba cu casa, ba cu timpul petrecut cu mine şi mi-au făcut copilăria frumoasă ca în poveşti.

Apoi, mi s-a aplecat de atîta emoţii pozitive şi am decis că eu nu vreau să trăiesc aşa, nu vreau să ajung într-o bună zi să spun că cea mai mare realizare a mea sînt copiii. La facultate mi-a fost mai uşor să studiez familia raţional. Mi-am dat lucrarea de licenţă, disertaţie şi doctorat încercînd să înţeleg care e treaba cu această instituţie şi de ce pun oamenii a-tîta preţ pe ea. Aveam un principiu de care mă ţineam strict: nu te înmuia, nu vei fi soţia şi mama cuiva, vei fi tu, domnişoară şi profesoară!

De fiecare dată, discuţiile despre copii mă treceau printr-o serie de emoţii negative, de la plictiseală la enervare. Filmele sau cărţile care se axau pe cultura copiilor fie nu le alegeam, fie nu aveam răbdare să le văd sau să le citesc pînă la sfîrşit. La un moment dat, prietenii mei au început să facă copii. Aveam un asemenea renume, încît buna mea prietenă, de teamă să vadă cum voi reacţiona, a tot amînat momentul în care să îmi spună că e însărcinată, pînă am aflat de la altcineva şi m-am supărat.

Apoi a venit o perioadă în care toate lucrurile s-au schimbat în viaţa mea: partenerul de viaţă, prietenii, locuinţa, locul de muncă. Şi am început să primesc emoţiile legate de familie şi copii diferit. Am fost uşor-uşor convinsă că o viaţă plină de copii s-ar putea să fie distractivă şi amuzantă. Am construit împreună o poveste în care copiii, mulţi la număr, ne trezeau dimineaţa devreme sărind pe noi, în care fiecare masă în familie era haos, în care toate lucrurile din casă erau multiplicate ca să nu se certe între ei, în care colindam lumea în rulote sau alte mijloace de transport, cu bilete pentru familie numeroasă, şi umpleam avioane, compartimente de tren, holuri de aşteptare… Chiar şi acum, cînd scriu aceste rînduri, mi se umezesc ochii de emoţie.

La 39 de ani am făcut primul copil, iar acum, la 41, îl aştept pe al doilea. Mai avem ceva de lucrat la planul nostru. Măcar unul mai trebuie să vină, că nu eşti familie numeroasă cu doi copii, trebuie măcar trei. Băieţelul de 1 an şi 8 luni ne trezeşte deja dimineaţa venind peste noi în pat, sărind şi chiuind. O aşteptăm în curînd şi pe surioara lui să facă la fel. Şi după ea, pe cine va vrea să vină, frăţior sau surioară.

Acum, toate poveştile, filmele, muzica, evenimentele cu copii mă emoţionează pînă la lacrimi. Iau toţi copiii pe care îi văd în braţe, mă joc, mă prostesc cu ei şi simt o emoţie de parcă ar fi toţi ai mei. În dimineaţa aceasta ne-am uitat la ultimul video al unei trupe la modă, în care cei doi se cunosc de copii, cresc împreună, se iubesc şi în final vin la uşa părinţilor lor cu doi nepoţei. Am plîns – clişeu, conştientă de faptul că mi se exploatează fiecare părticică de emoţie maternă din mine, şi a fost bine. „Eşti aşa mamă!“, mi a zis soţul meu. Şi mi s-a părut frumos, şi am repetat la rîndul meu, alintîndu-mă: „Sînt aşa mamă!“

Mă emoţionează tot ce mă scotea din sărite în adolescenţă. Înainte credeam că toţi părinţii sînt enervanţi, scot la înaintare copiii pentru că nu au făcut nimic cu viaţa lor; după ce am născut şi am văzut cum e, îi cred pe toţi nişte eroi, chiar dacă unii continuă să fie enervanţi. Nu ştiu de ce s-a întîmplat aşa. Poate are legătură cu vîrsta, poate are legătură cu faptul că mi-am pierdut aproape toată familia de origine: mi-au murit pe rînd toţi bunicii şi, acum cîteva luni, mama.

Nu e nimic extraordinar în a avea copii, nu de aceea mă emoţionează atît. Copiii nu sînt un miracol, îi face oricine de cînd lumea. Fascinant e ce se întîmplă după ce se nasc, cînd cresc şi devin, sub ochii părinţilor, din mormoloci, oameni. Iar părinţii reuşesc să se vadă şi ei -mici, mormoloci, şi pe părinţii lor – oameni, nu doar părinţi.

Toamna trecută, cînd tocmai aflasem că sînt însărcinată din nou şi zburam veseli toţi trei spre casă, gîndindu-ne ce bine se desfăşoară planul familiei numeroase, soţul meu a exclamat: „Ce perfectă e clipa asta, cu noi trei aşteptînd să fim patru!“ şi apoi a continuat cu o poveste în care băieţelul nostru creşte, face şi el copii, ei vor face copii la rîndul lor şi noi vom ajunge combustibil pentru stră-stră-strănepoţii noştri, ca să vadă şi ei ce frumos e cerul şi să aibă un moment perfect ca acesta. E lucrul cel mai frumos și mai emoţionant pe care l-am auzit.

Aş vrea să îi fi spus mamei mele că o iubesc mai des. 

Raluca Popescu este doctor în sociologie, conferenţiar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, şi cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.