Ersatz și opinie publică

Publicat în Dilema Veche nr. 324 din 29 aprilie - 5 mai 2010
Ersatz și opinie publică jpeg

În urmă cu aproape patru decenii, sociologul francez Pierre Bourdieu îşi punea deja, într-o luare de poziţie iconoclastă („L’opinion publique n’éxiste pas“, Les temps modernes, nr. 318, ianuarie 1973) cîteva întrebări legate de valabilitatea sondajelor de opinie publică; una dintre ele se referea la postulatul, asumat de către sondaje, conform căruia „toată lumea poate avea o opinie; altfel spus, producerea unei opinii este la îndemîna tuturor“. Lucru care – spune Bourdieu – este rareori adevărat, pur şi simplu pentru că aceeaşi întrebare poate reprezenta o problemă practică pentru unii şi o non-problemă pentru alţii.

Dacă întrebi o gospodină despre calităţile diferiţilor detergenţi, ea se va raporta la experienţele avute, va şti care produs produce efectele dorite, care are dezavantaje constatate etc. Un neavenit care nu ştie decît, în cel mai bun caz, să distingă culorile ambalajelor diferitelor mărci, va furniza şi el un răspuns, cel mai probabil în funcţie de simpatia pentru personajul din reclamă. Formal, răspunsurile sînt interşanjabile. La fel se întîmplă în cazul opiniilor exprimate în sfera politicului, unde competenţele sînt neuniform răspîndite. Cel mai adesea, respondenţii lipsiţi de competenţe politice tind să le înlocuiască cu cele de morală sau, pur şi simplu, se lasă ghidaţi de simpatia pe care o nutresc pentru un personaj care a exprimat deja o luare de poziţie în problema în care este chestionat.

Problema apare în momentul în care cineva îşi propune să utilizeze statisticile obţinute din astfel de investigaţii drept argument pentru o anumită decizie, comercială, politică sau de altă natură, fără o prealabilă examinare a naturii opiniilor exprimate. O opinie este altceva decît o înclinaţie. Sînt mulţi oameni înclinaţi să fie favorabili sau defavorabili unui fapt, asta nu înseamnă că au şi o opinie.

De altfel, chiar termenul de „opinie publică“ este adesea utilizat în mod abuziv. Tot felul de oameni pretind a se adresa „opiniei publice“, cînd de fapt se pot adresa în cel mai bun caz publicului; asta, în cazul fericit în care nu se pretind a reprezenta „opinia publică“. Nu orice opinie exprimată în public este opinie publică. Opinia publică este o rezultantă, şi nu o sumă a opiniilor indivizilor. Pentru a se numi astfel, ea trebuie să aibă un rol unificator în societate.

O formă specială de manifestare a opiniilor este votul. La urma urmelor, cînd votăm, ne exprimăm oipinia că „X ar fi un bun primar, deputat sau preşedinte“. Din păcate, de prea multe ori citirea corectă a acestui „sondaj exhaustiv“ (contradicţie în termeni, cer iertare) este „X ar fi un primar, deputat, preşedinte mai puţin rău decît Y“. Aici intervine opinia echivalentă celei a neavenitului în materie de detergenţi, la care m-am referit mai sus. De multe ori am auzit oameni care spun că l-au votat pe cutare pentru că vorbeşte mai frumos, pentru că l-a văzut la televizor, pentru că l-a recomandat nu ştiu cine, sau pur şi simplu „pentru că e diliu“ (nu zîmbiţi, am auzit argumentaţia asta, după primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2000).

Este de fapt motivul pentru care am protestat ori de cîte ori am auzit incriminări ale cetăţenilor care într-o împrejurare sau alta nu se duc la vot, şi cărora li se spune că, din moment ce nu au votat, nu au dreptul de a fi nemulţumiţi de felul în care sînt guvernaţi. Ei bine, se poate întîmpla ca nici una dintre variantele oferite să nu ţi se pară cu adevărat bună, să nu crezi că un deputat în Parlamentul European îţi poate face viaţa mai bună sau mai rea, sau, pur şi simplu, să nu ştii cine sînt candidaţii. Cred că în aceste condiţii este preferabil să stai acasă, în loc de a vota la întîmplare sau în schimbul infamei pungi sau pentru că un candidat este ambalat mai frumos decît altul. Termenul de „absenteism“ (conform Larousse – „absenţa de la şcoală, de la muncă sau din orice loc unde prezenţa este obligatorie“), utilizat în asemenea contexte, mi se pare impropriu, i-l prefer pe cel de „abstenţionism“. Avem cu toţii dreptul de a fi corect guvernaţi, indiferent dacă am votat sau nu, pentru simplul motiv că ne îndeplinim obligaţiile rezultate din contractul social (respectăm legile, ne plătim taxele etc.). Cît despre demersurile privind introducerea votului obligatoriu, adică legiferarea obigaţiei la opinie, mi-am expus şi cu alte ocazii motivele adversităţii.

Un tip aparte de colectare exhaustivă a opiniilor este referendumul. La ultima revizuire a Constituţiei, în 2003, am asistat la o masivă forţare a opiniilor. Nu mă refer doar la faptul că regula s-a schimbat în timpul jocului (prelungirea duratei de votare de la una, la două zile), ci mai ales la faptul că un sondaj publicat de către IMAS, curînd după validare, a arătat că, deşi majoritatea covîrşitoare a celor care votaseră se pronunţaseră „pentru“, o bună parte dintre modificările importante nu erau cunoscute de către o bună parte din electorat, iar o altă parte nu erau agreate. Cu alte cuvinte, se ceruse (şi se obţinuse) de la cetăţeni să voteze „la pachet“ o serie de lucruri care le erau indiferente sau cu care nu erau de acord, de dragul unuia deosebit de pupular (desfiinţarea armatei obligatorii), tot pachetul fiind atrăgător prezentat în ambalajul aderării la Uniunea Europeană.

Opinia publică trebuie auzită. Asta însemnînd şi că trebuie distinsă de substitutele neautorizate. 

Mircea Kivu este sociolog.
 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.