Energia este o marfă. Doar că ea este marfa de care depind toate celelalte mărfuri. Fie că este vorba de electricitate, gaze naturale sau de carburanți, cu toții folosim energie, fără să cuantificăm exact cît de multă sau dacă am fost eficienți, prin prisma prețului plătit.

Asemenea tuturor mărfurilor, energia poate să fie supusă unor volatilități sau creșteri foarte abrupte de preț. Noi, însă – consumatorii finali –, nu percepem creșterile de preț decît atunci cînd acestea se întind pe perioade destul de îndelungate, determinînd o creștere a prețului alimentelor și bunurilor de consum. Cu alte cuvinte, percepem mai degrabă la supermarket că a crescut prețul la energie. Poate și la benzinărie, în cazul în care folosim automobilul personal.

Cînd se vorbește însă despre o „criză energetică” de mai mult de cîteva săptămîni devine din ce în ce mai clar că factura la gaze și la lumină va fi și ea în creștere. Cît va mai crește însă prețul? Și cît este prea mult? Care este prețul „corect”, rezonabil al energiei care să ne mulțumească? Sînt întrebări juste ale momentului. Dar și mai importante sînt alte cîteva întrebări: Care sînt factorii care influențează prețul energiei? Cum se stabilește acest „rezonabil” la nivel național? Ni se spune că în România „stăm mai bine”, comparativ cu alte state, pentru că sîntem stat producător de energie. Dar ce înseamnă, de fapt, acest lucru?

România este într-adevăr privilegiată din punctul de vedere al diversității surselor de energie – aproximativ 80% din totalul gazelor naturale consumate sînt extrase din subsolul țării (România este astăzi al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din UE), iar energia electrică este produsă dintr-o varietate de surse: hidro (25%), cărbune (20%), gaze naturale (20%), nucleară (20%), energie regenerabilă (15%) – cîmpuri cu panouri solare fotovoltaice și parcuri de turbine eoliene.

Totuși, piața gazelor naturale este globală — de pildă, nave specializate pot aduce gaze naturale lichefiate din Statele Unite pe coastele Europei, iar conducte transcontinentale aduc gaze de la mii de kilometri distanță, din Rusia, Azerbaidjan sau din Marea Norvegiei. Cererea de gaze naturale a crescut în ultimul an la niveluri fără precedent (în bună parte datorită redresării economice din întreaga lume), astfel că prețul gazelor naturale a înregistrat un record la nivel global.

România și întreaga Europă par să fie surprinse de acest context mondial, în care gazele naturale sînt livrate celui mai bun plătitor (care în acest moment este Asia, nu Europa), iar producția europeană de gaze naturale este în continuă descreștere pe fondul scăderii investițiilor în dezvoltarea capacităților de producție a combustibililor fosili. Mai mult, amenințările din ultimele săptămîni ale Rusiei de a întrerupe livrarea gazelor naturale Republicii Moldova nu fac decît să pună presiune și mai mare pe prețul regional și european al acestei mărfuri.

Creșterea actuală a prețului la energie electrică la nivel european este determinată în primul rînd de creșterea prețului gazelor la nivel mondial, gazele naturale fiind materia primă pentru 20% din necesarul de energie electrică al României (și 26% la nivel european). Mai mult, în timp ce piața gazelor este globală, piața de energie electrică este prin necesitate regional-europeană. Statele Unite nu pot livra energie electrică Europei (datorită geografiei), iar vecinii noștri de pe continentul african sau țările din fosta Uniune Sovietică nu o pot face decît într-o măsură foarte mică, insignifiantă în raport cu nevoile totale ale Europei. Așa că prețul energiei electrice în Europa este în bună parte o chestiune care trebuie gestionată la nivel european.

România este parte din piața unică europeană a energiei electrice, fiind legată de restul Europei prin diferite mecanisme de cuplare prin preț. Acest lucru înseamnă că energia electrică circulă liber în Europa și întotdeauna din zonele cu preț mai scăzut către zonele cu preț mai ridicat, adică dacă vecinii noștri produc energie mai ieftin decît noi, vor vinde mai mult în România și viceversa. România poate fi astăzi exportator de energie, iar mîine importator – dar acesta nu este un lucru rău! Din contra, aceste fluxuri și într-un sens, și în celălalt arată că piața unică europeană de energie electrică funcționează, iar rezultatul este un preț mai mic, echitabil, pentru toți consumatorii.

Așadar, prețul energiei electrice din România nu poate fi pur și simplu disociat sau dezlegat de cel din restul Europei. De pildă, tranzacțiile cu energie electrică pe termen scurt din România și din Ungaria sînt practic tot timpul la același preț, iar de la sfîrșitul lui octombrie 2021, piața spot de energie electrică din România funcționează în regim cuplat și cu cea din Bulgaria. Este limpede astfel că soluțiile pentru această criză europeană nu pot fi naționale; sau, altfel spus, că o multitudine de soluții naționale nu pot rezolva o criză europeană (deși o pot adînci!).

Exportul de energie electrică era o normalitate pentru România cu doar cîțiva ani în urmă. Țara noastră, cu diversele ei surse de energie, a avut întotdeauna în trecut posibilitatea de a produce mai multă energie decît consumul național, surplus care era vîndut vecinilor. Se putea spune astfel că „România nu depindea de nimeni” pentru a-și asigura necesarul intern, ba chiar „avea și de dat”. Începînd din 2014, însă, consumul de energie electrică a crescut atît în România, cît și în restul Europei – și este în continuă creștere. Producția anuală de energie electrică nu a ținut însă pasul cu creșterea consumului, ba chiar a scăzut. Chiar dacă în ultimii 15 ani în România s-au instalat multe capacități de generare a energiei electrice din surse regenerabile (eoliană, solară), acest lucru a fost contrabalansat de ieșirea din uz a multor termocentrale depășite tehnologic, care nu au fost înlocuite de centrale electrice noi (cu emisii reduse de carbon sau care utilizează energia regenerabilă).

Din păcate, astăzi, țara noastră nu are întotdeauna capacități de generare suficiente (și suficient de ieftine) pentru a acoperi întregul necesar de consum. Astfel că, începînd din 2019, România a devenit importator net de energie – adică am început să „depindem de alții” pentru asigurarea consumului nostru intern. Acest lucru vulnerabilizează România în contextul european al prețurilor crescute la energie, pentru că pur și simplu nu mai avem acces la energie ieftină (produsă acasă). Rezultatul este că România nu mai beneficiază astăzi de luxul de „a nu depinde de nimeni” pentru asigurarea consumului intern de energie electrică. Consumul se va menține ridicat în toată Europa, mai ales în perioada iernii, iar dinamica pieței din România influențează formarea prețurilor în regiune și viceversa.

Creșterile de preț sînt resimțite de întreaga populație, însă cele mai vulnerabile sînt gospodăriile cu venituri mici, deoarece acestea cheltuiesc un procent semnificativ mai mare din veniturile lor pentru energie. Conform estimărilor Autorității Naționale de Reglementare în Energie, mai mult de jumătate din consumatorii casnici de energie electrică din România, respectiv peste 4,5 milioane, sînt consumatori vulnerabili. Situația este similară și pentru consumatorii de gaze naturale. Mulți dintre acești consumatori sînt afectați de „sărăcie energetică” – adică nu își permit să consume energie din cauza prețului mare.

La începutul lunii octombrie, Comisia Europeană a publicat un set de măsuri de acțiune pe care le pot lua statele membre ale Uniunii Europene pentru a-i proteja pe consumatorii vulnerabili și pentru a atenua impactul creșterii prețurilor asupra întreprinderilor. Acesta este contextul în care Guvernul României a decis compensarea unei părți din facturile la energie, măsură care se estimează că va ajuta peste șase milioane de consumatori. Uniunea Europeană a subliniat însă că toate aceste măsuri naționale trebuie să fie temporare, nu trebuie să interfereze cu funcționarea sau dinamica pieței interne de energie a Europei și în nici un caz nu trebuie să o afecteze negativ, încetinind tranziția către o economie decarbonizată.

Prețurile mari la energia provenită din resurse tradiționale, din combustibili fosili – greu de suportat pentru consumatori – sînt, în același timp, cel mai bun stimulent pentru dezvoltarea surselor de energie curată: un deziderat global, astăzi. Însă prețul nu este altceva decît rezultatul întîlnirii dintre cerere și ofertă. Cînd cererea este crescută și oferta limitată, prețul nu poate fi scăzut. Astfel că pentru România va fi din ce în e mai greu să (re)găsească „prețul rezonabil” la energie.

Nici o țară nu poate ține în frîu creșterea prețurilor la energie, aceste creșteri avînd cauze globale. Sigur, statele care au capacități de producție care pot asigura consumul intern sînt într-o poziție mai bună – însă nu excelentă, avînd în vedere creșterea accelerată a consumului. Tot ce pot face statele este să instituie mecanisme temporare de  compensare a costului energiei – cost care însă va fi suportat, mai devreme sau mai tîrziu, într-o formă sau alta, de către toți consumatorii. România, astăzi, trebuie să se asigure că cele mai vulnerabile gospodării nu vor suporta în mod disproporționat costul acestor măsuri. Pentru milioanele de consumatori vulnerabili și în special pentru cei afectați de sărăcie energetică, „prețul rezonabil” este egal cu accesul la energie.

Antonia Colibășanu este lector la SNSPA în cadrul departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană și analist la „Geopolitical Futures”. A publicat volumul Geopolitică și geoeconomie contemporană (Editura Tritonic, 2020).

Lucian Indrieș este consultant specializat în domeniul energiei regenerabile și fost stagiar al Comisiei Europene, Direcția Generală pentru Energie.