Ei ar lucra fără salariu?

Cătălin AVRAMESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 125 din 15 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La 2 iunie 1787, la Convenţia din Philadelphia unde se dezbătea textul viitoarei Constituţii, unul dintre participanţi a făcut o propunere ce va fi părut unora dintre cei de faţă destul de ciudată. El cerea, nici mai mult, nici mai puţin, ca membrii executivului noilor State Unite ale Americii să nu fie plătiţi. A fost ascultat cu deferenţă, dar propunerea nu a mai fost discutată. Iar membrii executivului au primit salarii, în cele din urmă. Nu ne-am fi amintit, poate, de acest moment, dacă cel care a făcut propunerea nu ar fi fost Benjamin Franklin însuşi. Iar dacă mai adăugăm că ea a fost sprijinită de nimeni altul decît de Alexander Hamilton, atunci înţelegem că exista un sens profund în această propunere, pe care ar fi bine să-l sesizăm. Care era problema a cărei rezolvare încerca să o găsească Franklin? Una din dificultăţile perene ale teoriei politice, anume cum să se stopeze sau măcar să se încetinească declinul unui stat liber. Toate guvernările sănătoase sînt supuse acţiunii timpului, dar aceasta este mai evidentă în cazul unei republici, credeau majoritatea autorilor clasici, pentru care "regimul liber" era cu adevărat o excepţie istorică. Fenomenul este descris de mulţi autori ca o "corupţie" a corpului politic. Ce produce această erodare a instituţiilor şi a spiritului libertăţii? Răspunsul e ceva mai complex, dar e limpede că, pentru majoritatea autorilor, banul joacă un rol important. Pentru ei, o republică este, în mod necesar, un stat mic, ai cărui cetăţeni trebuie să contribuie la apărarea şi la menţinerea sa. Cu alte cuvinte, într-o republică, mai mult decît într-o monarhie sau aristocraţie, cetăţenii trebuie să fie animaţi de spirit civic. Iată de ce o preocupare obsesivă faţă de bani, faţă de înavuţirea privată, erodează spiritul de libertate şi de emulaţie civică necesar independenţei şi stabilităţii, ducînd la o alunecare către o oligarhie. Desigur, în epoca în care Constituţia era dezbătută la Philadelphia, apăruseră deja unele corecţii la adresa acestei teorii. Spre exemplu, unii gînditori, precum Adam Smith, observă că societăţile moderne, mari şi complexe, dezvoltă alte mijloace pentru a conserva un gen de libertate. Comerţul este poate cel mai important dintre acestea, iar o societate bazată pe libertate economică poate fi prosperă şi stabilă. Dar revoluţionarii americani nu renunţaseră complet la ideea unei republici clasice, dovadă şi susţinerea pentru "dreptul poporului de a purta arme", un drept care nu este, la origine, unul strict privat, ci unul care are sens în constituirea unei miliţii cetăţeneşti. Să mai rămînem puţin la Franklin. Propunerea sa este, aşadar, de a nu se da salarii membrilor executivului. De ce? Pentru că aceşti oameni trebuie să-şi facă datoria din spirit civic, nu din motive pecuniare. E aceasta o teorie absurdă? Probabil că nu. Un amănunt interesant, cred: ceea ce numea Franklin "executiv" nu seamănă prea mult cu un executiv modern. La un moment dat, Franklin observă că America a găsit numeroşi conducători valoroşi care şi-au făcut datoria în război şi nu au cerut nici un ban pentru asta. Nu vom găsi noi "doi sau trei" oameni . în timp de pace, cînd e incomparabil mai uşor decît în vreme de război, care să-şi facă datoria pentru ţară? Franklin lucrează, aşadar, într-un orizont clasic al gîndirii politice, unul pentru care ideea unui mare stat birocratic este pur şi simplu incomprehensibilă. Să privim acum la clasa politică din această ţară. Iată spre exemplu, Guvernul României, care seamănă mai degrabă cu un top al revistei Capital. Priviţi şi la prieteşugurile din sfera politică. Un premier care ia masa cu un comersant de ţigări, un fost premier care acumulează tablouri scumpe şi arme de vînătoare cît pentru un pluton de cercetaşi, un primar al Capitalei, fost vicepremier, care face vacanţe de lux alături de un individ care mutilează arhitectura Bucureştilor. Toţi sînt oameni de afaceri sau au interese de afaceri. E rău sau bine? Putem avea încredere în aceşti oameni? Eu spun că, în principiu, nu. Dimpotrivă, prezenţa lor la guvernare arată cît de şubred şi de corupt este corpul politic ai cărui cetăţeni sîntem. Problema e că există două interese opuse. Primul este acela de a-i servi pe alţii, altul - acela de a se servi pe sine. Oricîte argumente sofistice am invoca, pînă la urmă e în firea lucrurilor: fie îl serveşti pe Domnul, fie pe Mamona. Iar numărul de dosare penale acumulate de personaje, gen Patriciu, Năstase sau Tender, arată clar pe cine slujeau aceştia. Unii dintre aceşti misiţi ne explică cum un bun simţ în afaceri ar fi o calitate politică. Eu spun că dimpotrivă. Un bun simţ de afaceri înseamnă să ştii să-ţi umpli buzunarele tale. Un bun simţ al afacerilor publice înseamnă să ştii să laşi în pace buzunarele altora. Nemaivorbind că a fi patron înseamnă să conduci angajaţi, nu cetăţeni. Nu sînt sigur că domnii cu Maybach sau cu Maserati înţeleg diferenţa. Realitatea este că o ordine politică liberă e una în care cetăţenii se conduc unii pe alţii într-un spirit de prietenie şi independenţă. Despre ce independenţă poate fi vorba atunci cînd cineva te tratează ca parte a unui "plan de afaceri"? Despre ce prietenie poate fi vorba atunci cînd între cei care au şi cei care nu au se cască o prăpastie atît de evidentă ca în această ţară? Actuala clasă de afacerişti-politicieni a arătat la ce ţine cel mai mult. Acesta nu este interesul public. Acesta este interesul privat. Uitaţi-vă la ce au făcut aceşti oameni pînă acum. Au acumulat ban peste ban, cu o lăcomie fără margini. Adesea, neglijîndu-şi îndatoririle publice. Adriean Videanu, spre exemplu, a renunţat la un mandat de parlamentar pentru a face negoţ cu marmură. Politica înseamnă nu doar competenţă sau simţ organizatoric. Ceea ce Franklin şi Hamilton au înţeles este că politica înseamnă şi renunţare. Capacitatea de a pune interesele publicului mai presus de ale tale. Întrebaţi dacă putem avea încredere în politicieni. Faceţi un test simplu. Pot ei renunţa la afacerile lor? Pot ei să facă ceva pe gratis pentru ceilalţi? La urma-urmei, pentru a fi cetăţeni, pe noi nu ne plăteşte nimeni.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.