A existat vreun moment cu adevărat bun pentru scriitorii de limbă maghiară din România? Care a fost cea mai bună perioadă de afirmare?

Evenimentele politice, transformarea granițelor naționale și ideologia de stat au influențat puternic posibilitățile de autoafirmare ale scriitorilor maghiari. Și nu doar pe ale lor: chiar și pe ale colegilor lor de alte etnii. Maghiarii din Transilvania au avut o tradiție publicistică serioasă timp de cîteva secole și înainte de 1918. În ceea ce privește epoca comunistă, perioada de după 1968, anii ’70, pare a fi o perioadă mai bună pentru scriitorii de naționalitate maghiară.

Ce a însemnat, pentru scriitorii maghiari, înființarea, la București, a Editurii Kriterion, destinată publicării cărților în limbile minorităților naționale?

Fiind principala editură destinată minorităților din perioada dictaturii ceauşiste, înfiinţarea în 1969, funcţionarea şi supravieţuirea Editurii Kriterion în a doua parte a anilor 1980 în contextul încercărilor de lichidare pot fi considerate o realizare culturală unică: o adevărată „megainstituţie minoritară”, care a publicat cărţi în nu mai puţin de nouă limbi. După venirea la putere a lui Ceauşescu, principiile adoptate la cel de al IX-lea Congres referitoare la relaţiile între naţiunea socialistă şi minorităţile conlocuitoare, dar mai ales analizele legate de dezbaterile de după Congres şi rezultatele acestora publicate în diferite reviste, ziare şi publicaţii de partid au relevat faptul că partidul, spre deosebire de discursurile publice ale politicii staliniste şi leniniste cu privire la minorităţi, a luat o decizie destul de clară care a avut ca scop asimilarea pe termen mediu sau lung a minorităților etnice. Aceste eforturi au persistat cu accente diferite şi în următoarele decenii, ele fiind mai permisive la început, apoi, din anii ’80 , s-au manifestat sub forma unor intervenţii represive. Aceste demersuri au afectat şi funcţionarea editurii, iar uitîndu-ne asupra fenomenului din perspectiva intenţiei PCR, este destul de vizibil ce se întîmplă atunci cînd urmărim procesul de construcţie statală de tip totalitar printr-o consecinţă îndepărtată a acestuia din urmă.

Instituţiile nou create la sfîrşitul anului 1969 şi începutul anului 1970 în chip de concesii pentru minoritatea maghiară au avut pe de o parte scopul de a coopta intelectualii maghiari din România, iar pe de altă parte, de a crea o imagine mai favorabilă a situaţiei minorităţii în faţa Vestului.

Astfel, şi Editura Kriterion a fost înfiinţată la sfîrşitul anului 1969 ca editură minoritară în urma reorganizării reţelei naţionale de edituri. În noul sistem editorial autohton, mai multe edituri au fost desemnate să publice cărţi în limbile minorităților, însă activitatea acestora a fost desfiinţată în mod treptat (cu excepția Editurii Dacia din Cluj). La început, Editura Kriterion a publicat cărţi de beletristică, ştiinţe sociale, istoria artei, precum şi lucrări în domeniul ştiinţelor naturii în următoarele limbi: maghiară, germană, română, sîrbă, ucraineană şi yiddish, apoi, din 1978, în limbile slovacă şi rusă-lipovană, tătară (din 1980) şi turcă (din 1981). 

În ceea ce priveşte Editura Kriterion, ea poate fi considerată cea mai mare întreprindere editorială în limba maghiară din afara graniţelor Ungariei – motiv pentru care mulţi o consideră în primul rînd o editură în limba maghiară. Însă acelaşi lucru se poate afirma şi în cazul limbii germane, Kriterion a fost cea mai importantă editură care a publicat cărți în limba germană din afara spațiului RFG și RDG.

Marele noroc al Editurii Kriterion – cel puțin așa se vede din perspectiva contemporană – e că a apărut după ce, vreme de un deceniu, o întreagă generație de autori maghiari a avut interdicție de publicare, în corelație cu intervențiile represive de după evenimentele de la Budapesta din 1956. Iar producția imensă de carte a avut sprijin de la alte edituri: de exemplu, Kriterion a preluat seriile redacției maghiare din cadrul Editurii pentru Literatură. Dincolo de un angajament literar firesc pentru profesioniști în domeniul literar, treptat s-a orientat și spre publicații științifice în limba maghiară.

Au existat afinități sau preocupări comune ale poeților maghiari și români din anii 70? În ce măsură literatura scrisă în limba maghiară le era cunoscută cititorilor români?

Directorul editurii, Géza Domokos, a creat un atelier împreună cu ceilalţi colegi și a reușit să publice în mod regulat cărţi în nouă limbi. Acest lucru a contribuit la o reciprocitate în ceea ce priveşte traducerile în diferite limbi. În cadrul seriei intitulate „Biblioteca Kriterion“ s-au publicat în limba română majoritatea operelor aparţinînd literaturii minorităţilor etnice. Această serie a apărut sub îngrijirea lui Domokos Géza (cu redactorii Paul Drumaru și Gabriel Gafița) şi a însumat 151 de volume. Traducerile din aceste literaturi în limba română apăreau în număr de 8-10 titluri pe an. La acest ritm de apariţie, se afirmau scriitori, se consolidau reputaţii deja cîştigate, erau încurajaţi tinerii să-şi încerce forţele în literatură în limbile lor materne şi, detaliu deloc neglijabil, se oferea comunităţii majoritare româneşti posibilitatea de a cunoaşte aceste comunităţi etnice conlocuitoare şi operele lor cele mai reprezentative. Comunităţile maghiară şi germană erau, evident, mult mai numeroase şi cu o tradiţie culturală literară mult mai mare, cu instituții speciale. La Kriterion au apărut, în limba română, cîteva traduceri remarcabile: aici putem menționa volumul Poeme, o culegere din opera lui Endre Ady, renumitul poet maghiar originar din Transilvania, sau Prințul Tristețe de Lajos Áprily, un alt important poet maghiar transilvănean, sau Monolog interior cu ușa deschisă a lui Sándor Kányádi, poate cel mai cunoscut poet maghiar transilvănean din anii ’80 și ’90, sau Oastea uitată de László Király. Unele volume au avut tiraje de peste 3.000 de exemplare, traducător fiind (în afara poeziilor lui Áprily) remarcabilul Paul Drumaru. Nu numai poeții, ci și cărțile prozatorilor au fost traduse în română, de exemplu Tibor Bálint, Andor Bajor, Ádám Bodor, Attila Vári, István Szilágyi, András Sütö care au apărut iarăși cu tiraje de neînchipuit de mari. Sub semnul reciprocității, au apărut în limba maghiară și volume ale poeților și prozatorilor români ca Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș,  Zaharia Stancu, G. Călinescu, Eugen Barbu, George Macovescu etc.

Dincolo de cîțiva autori de limbă maghiară originari din România care au cîștigat o vizibilitate aproape internațională (prozatorii Attila Bartis, György Dragomán, dramaturgul Székely Csaba), astăzi sînt puțini autori maghiari traduși în română. Oare de ce?

Este de menționat că Attila Bartis și György Dragomán s-au afirmat ca prozatori în Ungaria, cu toate că temele abordate ori atmosfera lor puternică au ecouri și în rîndul cititorilor români. Acest cîştig intelectual important şi acest instrument de cunoaştere şi de apropiere între comunităţi care a fost Editura Kriterion s-a pierdut în mare măsură după 1990. Editurile care înainte erau subvenţionate de stat au dispărut ca atare, iar noile edituri preferă traducerile din limbile de circulație internațională (ca literatura americană sau engleză). Dincolo de rentabilitate, chiar şi traducerile unor scriitori din Ungaria sau Germania sînt foarte greu acceptate de editurile actuale. Dacă ne uităm pe politicile editoriale ale editurilor cu tiraj mare (adică edituri care aparțin majorității), acestea nu pun accent pe chestiuni minoritare. Despre motivele lor, ei vă pot spune mai multe...

Apoi, dincolo de edituri, în acest moment nu putem vorbi despre o susținere a traducerilor literare la nivel de politică culturală. Iar cu excepţia editurilor maghiare din România, celelalte limbi ale minorităților şi-au pierdut practic posibilităţile de afirmare în țară. Deci cu toții se confruntă cu rigorile economiei de piaţă. Unele cărţi au mai apărut sporadic datorită unor subvenţii acordate organizațiilor reprezentative ale acestor comunităţi. Dar astfel de organizaţii au în general alte priorităţi decît producţia de carte. Totuși, sînt cîțiva prozatori maghiari din Transilvania ale căror opere pot fi citite în română: Gábor Vida, Levente Csender, Evelin Marton, ca să numesc doar cîțiva. Iar în 2016 a apărut o antologie de proză contemporană, Singurătate gonflabilă (prozatori maghiari din Transilvania), selectată și tradusă de Judit E. Ferencz.  Acest volum cuprinde povestiri semnate de autori din mai multe generații. 

Bartha Katalin Ágnes este lector dr. și prodecan la Facultatea de Teatru și Film, Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj.

Foto: expoziția „Prezentul ce a trecut”

a consemnat Matei MARTIN