E obligatoriu să spui pohezie şi să rîzi

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
E obligatoriu să spui pohezie şi să rîzi jpeg

Am ajuns un om fără trecut. Nu mai ştiu ce făceam acum şapte ani, de pildă. Şi uneori aş vrea să ştiu. Dar îmi amintesc ce cărţi citeam. Aş putea spune: poezia e trecutul meu, sau că trecutul meu s-a transformat, pe nesimţite, într-un soi de bibliotecă în care cărţile sînt compuse din stări, din imagini reconstituite, deci mincinoase. Cele mai puternice amintiri, „puternice ca nişte tauri“, ar zice Angela Marinescu, sînt cele care ţin de literatură, de poezie, în special, şi de poeţi.

Îmi amintesc, cu maximă claritate, că în 2005, într-o noapte în care mi-era foarte rău, foarte greu, în timp ce mă tîram printre nişte maşini, în Córdoba, l-am auzit pe Iustin Panţa chemîndu-mă pe nume: „Marin“. O şoaptă atît de clară încît mi-a stat inima în loc. Sau îmi amintesc cu certitudine că în mai, 2010, într-un hotel din Bucureşti, am citit pe nerăsuflate Nimic, minunatele şi tristele poeme ale lui Mircea Cărtărescu.

Am uitat supărările şi bucuriile avute de-a lungul anilor, dar am o mulţime de amintiri vii şi toate aceste amintiri au de-a face cu poezia. Îmi amintesc adeseori cum stăteam, în 1993, vara, pe prispa unei case şi beam suc TEK şi citeam cu voce tare, pentru John Florin Partene şi pentru Dan Coman, scrisoarea lui Humboldt către Citrine, din Darul lui Humboldt.

Aşa cum unii oameni îşi contabilizează momentele-cheie ale vieţii lor bazîndu-se pe evenimente cruciale pentru ei (cum ar fi: în martie, 1999, mi-am cumpărat maşină, sau în 2002 a murit bunica, sau m-am născut în vara lui 1979), tot aşa şi eu îmi ordonez trecutul după cărţile pe care le-am citit şi care mai apoi şi-au dovedit importanţa covîrşitoare pentru mine. În tinereţe, şi mai departe în adolescenţă, citeam foarte mult în pădurea din Sîngeorz-Băi. Citeam Bacovia şi Nichita Stănescu, învăţam poezii pe de rost, unele le mai ştiu şi acum, mă tulbură şi acum. Cititul era şi continuă să fie pentru mine un gest atît de intim, încît, de cele mai multe ori, nu pot să-l fac decît în singurătate. Mi-e greu să citesc în mijloacele de transport în comun, deşi mă bucur de fiecare dată cînd văd pe cineva citind în tren, de exemplu. Nu contează ce carte citeşte, mă bucur că îşi face drum într-o ficţiune, că întemeiază o realitate inexistentă pînă atunci.

În mare parte, viaţa mea e datoare poeziei: bucurii sfîşietoare şi tristeţi nesfîrşite, cîţiva oameni minunaţi, gustul cafelei, nopţi halucinante, întîlniri miraculoase; toate acestea le datorez poeziei.

Chiar acum cînd scriu, într-o bucătărie plină cu urmele ei (ca o cameră de tortură) şi se aud trenurile în gara îndepărtată, mă gîndesc că mai sînt cîteva luni pînă la festivalul „Poezia e la Bistriţa“ şi mă cuprinde nerăbdarea de a definitiva lista invitaţilor de anul acesta, de a face o listă cu titluri de cărţi şi nume de poeţi, de a mă aşeza, la loc cu răcoare, în Sinagoga din Bistriţa şi de a asculta poeme, de a auzi vocile poeţilor. E greu de acceptat că poezia se găseşte la festivalurile de literatură, uneori pare că nu există loc mai îndepărtat de poezie decît un festival de literatură, dar uneori, la Bistriţa, pe durata festivalului, am trăit, datorită invitaţilor şi poemelor lor, momente cu adevărat sublime. Aşa cum am trăit şi pe la alte festivaluri, pe unde s-a întîmplat să fiu invitat. E fascinant să întîlneşti oameni din locuri despre care ştii atît de puţin, cum ar fi din Bolivia, sau Ecuador, sau Serbia, şi să descoperi că şi ei l-au citit pe Roberto Bolaño, că sînt înnebuniţi după Cortázar, că sînt îndrăgostiţi de personajele unui roman sau că visează poeme. La Viena, anul trecut, într-o toamnă rece, l-am întîlnit pentru prima dată pe Ernest Wichner şi, împreună cu traducătorul Georg Aescht, am vorbit ore şi ore din zi şi din noapte, despre cărţi, despre poezie. Străbăteam lent străzile Vienei, sau ne aşezam la o cafenea şi vorbeam, vorbeam despre poezie. Sau despre pohezie, cum zice Gellu Naum, cel des pomenit de noi la Viena. Pentru că, din cînd în cînd, pentru a nu-ţi pierde minţile, e obligatoriu să spui pohezie şi să rîzi, să rîzi de literatură şi de poeţi, să-ţi dai seama de întreprinderea lor deşartă, să-şi tragi sufletul şi să mergi mai departe.

Sper să continui să fac asta: să mă îndepărtez de trecutul meu, să mă îndrept către poezie. Cu poezia pe poezie călcînd.

Marin Mălaicu-Hondrari este scriitor. Cea mai recentă carte publicată este volumul de poeme La două zile distanţă (Editura Charmides, 2011). Din 2009, organizează festivalul „Poezia e la Bistriţa“.

Foto: Marius Chivu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.