Bucuroşi că au scăpat cu viaţă, deşi au pierdut toată agoniseala, cei mai mulţi dintre oamenii din satul Bartea, judeţul Bacău, îi mulţumesc lui Dumnezeu. În satul izolat, în care supravieţuiesc 250 de suflete, nu se poate ajunge pe jos, drumul fiind rupt în 14 locuri pe o distanţă de 10 km. O poartă pentru căruţe în mijlocul unui deşert plin de bolovani este imaginea de la jumătatea drumului dintre Comăneşti şi Bartea. Acea poartă aparţinea unei case care a dispărut cu tot cu teren. Poarta reprezintă acum intrarea în infernul apelor. Totuşi, pentru acei oameni sărmani, Dumnezeu este mai presus de orice. Credinţa lor nu este clintită nici cînd văd, cu strîngere de inimă, la lumina soarelui, distrugerile, deşertul de pietre unde, în urmă cu cîteva săptămîni, erau case şi terenuri agricole. Seara nu aduce acestor oameni istoviţi liniştea necesară, deoarece se tem ca nu cumva alte ploi şi inundaţii să îi prindă dormind. După potopul de la începutul lunii, somnul celor rămaşi fără case şi aciuaţi pe ici pe colo nu reprezintă decît un coşmar, o rememorare a potopului. Şi totuşi, există ceva pe cer în care oamenii din Bartea îşi pun speranţe. Acel "ceva" este un semn că Dumnezeu nu i-a abandonat. Cînd îl văd, sute de oameni aleargă besmetici şi îşi ridică mîinile spre cer. Semnul apare de 4-5 ori pe zi, iar ritualul cu mîinile ridicate spre cer se repetă. Semnul este, de fapt, un elicopter al armatei care transportă apă şi mîncare. Elicopterul nu aterizează, ci rămîne într-un echilibru precar, la o jumătate de metru de deşertul bolovănos. Cutiile cu mîncare sînt aruncate în viteză acestor nefericiţi. Un medic, venit cu elicopterul, coboară, ferindu-se de palele elicopterului. În zgomotul asurzitor îi întreabă pipăindu-i pe cei de lîngă el: sînteţi sănătoşi, e cineva bolnav? Răspund cu toţii: "mulţumim Lui Dumnezeu sîntem sănătoşi ". Vorbesc cu oamenii despre cele întîmplate. "Casă nu mai am, şi nici teren, iacă ce a rămas! Copiii i-am trimes la un vecin. Amu, cum o vrea cel di sus", spune Doiniţa Tîrlău. "Mulţumim di alimenti, Dumnezeu v-a trimes la noi" - zice bătrînul Gheorghe Rotaru. "Iaca, lu Ghiţă Spiridon i-a luat apa tăt" - adaugă moşul. "Ce faci, nea Ghiţă, eşti bine?" - îl întreb. Moşul, tare de ureche, nu înţelege, deoarece şi elicopterul face un zgomot de nedescris. Zbier din toţi rărunchii, iar moşul înţelege: "D'apăi cum, di-am scăpat din asta, ating suta de ani dacă o vrea cel di sus" - spune făcîndu-şi semnul crucii şi dînd din cap cu convingere.Din cer, de unde a venit potopul, iată că vine şi ajutorul. Pentru aceşti oameni, Dumnezeu reprezintă totul. Le pare rău de ce au pierdut, dar potopul le-a arătat că nu vor lua nimic cu ei la Judecata de Apoi. Oricum, acest semn pare a fi înţeles şi de cîţiva milionari în dolari, menţionaţi în topul celor mai bogaţi 300 de români. Doi dintre ei, fără publicitate, fără camere de luat vederi, au venit cu ajutoare la Comăneşti, de unde pleacă elicopterele spre satele sinistrate. Stau şi îi studiez: parcă nu îmi vine să cred că doi dintre bogaţii României au renunţat temporar la cluburi, haine şi parfumuri scumpe pentru a veni aici, unde animalele moarte şi miile de tone de nămol fac aerul irespirabil. Cu unul dintre milionarii României am împărţit podeaua plină de vaselină a elicopterului. Da, Dumnezeu există, îmi spun. Şi ca un semn, aceste rînduri le-am scris în genunchi în elicopterul plin de sticle cu apă, alimente şi medicamente.