Dr. Faustus pe Dîmboviţa

Alina MUNGIU-PIPPIDI
Publicat în Dilema Veche nr. 182 din 5 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ce or fi intelectualii ăştia? Mie îmi e clar că pentru propaganda noastră naţional-comunistă, care se dă drept presă în mod ilegitim, intelectualii sînt nişte stricaţi - vorba lui Mao -, şi la intelectuali încadrăm pe oricine nu e de acord cu noi şi are o diplomă. Eu operez cu o definiţie simplă, pe urmele lui Benda sau Bernard-Henri Lévy, orice producător de output intelectual angajat civic e un intelectual. Rămîne de discutat ce e civic. Foarte simplu, civic e ce face cineva pentru comunitate, deci cine se agită pentru Dumnezeu sau naţiune la modul abstract nu e intelectual. Astfel că şi jurnalistul poate fi intelectual, iar dacă adesea nu e este pentru că jurnalismul civic e rar la noi. Intelectualii contează. Nu am avea pagini întregi din Ziua şi Jurnalul Naţional dedicate înjurării intelectualilor, dacă nu ar conta. Nu s-ar apuca ziariştii brusc să-l citească pe Heidegger şi nu ar scrie Adrian Severin, acest Dr. Faustus de Dîmboviţa, editoriale cum că problema în România nu e cu cine aduce răul, ci cu cei care creează iluzia binelui posibil, intelectualii. Mai sociologic însă, discernem două mecanisme de influenţă. Primul este prin transfer de credibilitate, intelectualul e reputat fie pentru că apare la televizor (oricine apare la televizor are o cotă) sau pentru că are de partea sa publicul snob (care la noi e enorm faţă de o ţară din Occident, mai tot marketingul nostru cultural fiind construit pe snobism, de parcă am fi un public de coafor). Oamenii politici vor şi acest public, şi cultivă pe intelectuali. Al doilea mecanism de influenţă este prin idei cu potenţial să schimbe lucrurile, prin puterea de expertiză. Aici e domeniul think-tank-urilor. Toţi am început ca intelectuali generalişti, ceea ce era inevitabil după 1990, cînd lipseau profesioniştii în orice domenii ale vieţii publice. Dar unii au simţit nevoia să facă din asta o meserie, au mers la şcoli noi şi au construit instituţii citate în Economist, care se ocupă permanent şi profesional cu politicile publice. Alţi intelectuali şi-au construit cariere foarte frumoase în alte domenii şi se manifestă ca intelectuali mai ales în momente de ameninţare, cum a fost la referendum, ceea ce e firesc. Pericolele cu generaliştii sînt două. Unu, atunci cînd vor să se implice mai mult sau mai des, ar fi bine să se profesionalizeze, deoarece competenţa nu se extrapolează din orice domeniu în managementul public. În plus, omul politic ştie perfect să folosească fraierii, şi cu cît eşti mai nepriceput, cu atît eşti mai uşor de folosit. Intelectualul generalist e adesea cu capul în nori, el crede că va cîştiga la 20 mai 1990, vrea să vină regele, crede că şanse are URR, nu Alianţa PNL-PD etc. Asta face farmecul, dar şi limita lui. Cred în învăţarea socială, şi de asta am reacţionat clar contra ideii cu Constituţia rescrisă de la zero. Ţările nu sînt table negre pe care scriem cu cretă, aşa gîndeau Lenin şi Troţki, care şi ei erau intelectuali. Politica publică se naşte din negocieri, echilibre între tendinţe diferite, iar procesul este chin curat. Constituţia Europeană a fost declarată de jurişti de vîrf ai Europei cel mai prost text legal scris vreodată, pentru că a fost obiectul unei negocieri în Convenţie, nu a fost scris de trei intelectuali proprietari de sclavi cu moşii pe o rază de 50 de km2, precum cea americană. Singura abordare acceptabilă într-o ţară ca a noastră, care nu e o insulă pustie pe care o colonizăm, sună cam aşa: care e modificarea cea mai uşor de operat şi adoptat care ar avea efectul cel mai mare în practică? Susţin pe oricine care vine cu propuneri în acest sens şi sînt contra oricărui om care transmite publicului ideea că problemele complicate au soluţii simple şi miraculoase, că e vorba de lustraţie sau de votul uninominal. Nu avem dreptul să cultivăm asemenea iluzii. Cîţi intelectuali publici s-au profesionalizat şi sînt în think-tank-uri? Hai să vedem cum măsurăm profesionalismul. Eu îl măsor în consultări solicitate de Banca Mondială, ONU, OECD, CE etc., plus guverne din ţări dezvoltate. Dacă ai convins asemenea instanţe e probabil că eşti un profesionist. Există cîţiva români sau firme româneşti în această situaţie, dar paradoxul face ca deîndată ce devii tehnocrat, nu mai eşti considerat intelectual. Or, asta e o prostie, se întîmplă să-i cunosc bine pe unii din cei mai influenţi intelectuali din lume, pe Francis Fukuyama (site-ul lui are 2 milioane de vizitatori zilnic), pe Anthony Giddens, inspiratorul lui Blair, pe Sam Huntington. Toţi sînt profesionişti şi academici, oameni cu interese globale, care se documentează continuu, şi cînd stau la masă cu tine îşi iau notiţe. Nu sînt personalităţi mesianice sau dandy şi nu sînt trataţi ca vedete de presă, ci ca autorităţi. Mă tem că din puţinii profesionişti cîţi avem vor rămîne şi mai puţini, pentru că, dacă cineva are de ales între sute de euro pe zi ca să facă profesionist treaba lui în care nu se bagă nimeni şi a sta pe gratis la o adunare cu diverşi veleitari care toţi au idei despre ce ar trebui făcut, vă las să ghiciţi ce alege orice om cu scaun la cap. Al doilea pericol cu intelectualul este abuzul ideii de superioritate morală. Unii cred că intelectualul, oricît de nepriceput, are căderea să se pronunţe datorită superiorităţii sale morale. Eu nu cred că superioritatea morală are legătură cu educaţia, ea ţine de istoricul personal şi o judecăm după fapte, în fiecare zi, nu după scrieri. Sau Eugen Simion, numai pentru că a fost preşedintele Academiei, ar fi mereu superior moral lui Vasile Paraschiv, organizatorul Sindicatelor libere. Din păcate, intelectualul îşi face adesea deservicii la noi, tocmai din cauza personalităţii sale mesianice, fiind primul care se consideră deasupra verificărilor morale şi legale de care au parte alţi oameni. Presa de propagandă a creat chestia cu intelectualii lui Băsescu după apel. Apelul a fost influent şi justificat. Întîlnirea de la Neptun, care a căzut într-o lungă absenţă de-a mea, a fost inocentă. Dacă au fost şi reacţii ale unor ziarişti oneşti contra participării de la Neptun s-a întîmplat, cred, din trei motive. Unu, locaţia nefericită, Ceauşescu-RAAPPS, în plus Tismăneanu fusese acolo cu Iliescu, acum revenea cu Băsescu etc. Doi, o parte din invitaţi depind într-adevăr de preşedinte, într-un fel sau altul, pentru poziţiile sau subvenţiile lor, de unde ideea de "curte". Trei, administraţia prezidenţială a fost stîngace. Dar asta nu justifică fapul că s-a scris mai mult despre cele cîteva mii de euro cheltuite pe avionul Romavia decît despre zecile de miliarde pentru suplimentarea pensiilor care au trecut fără voturi contra, într-un grav acces de iresponsabilitate fiscală parlamentară. Dacă diferite categorii ar fi chemate la consultări regulat, indiferent că au altă părere decît preşedintele, nu ar mai fi singularizaţi aşa de tare prietenii preşedintelui cînd merg să-l vadă. Ultimul apel semnat de mine a fost pentru a împiedica ingerinţa politicului în DNA, iniţiat de SoJust. A mers direct la o asociaţie a magistraţilor europeni care şi l-a însuşit, deci a fost un apel folositor. Nu semnez nimic adresat lui Barroso, preşedintelui Parlamentului European, lui George W. Bush sau Papei de la Roma. ____________________ Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte fondator al SAR şi profesor de ştiinţe politice la Hertie School of Governance din Berlin.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.