Casa Jurnalistului, „o comunitate de reporteri independenţi“ (casajurnalistului.ro) se întreţine de ceva vreme din donaţii; articolele voastre sînt premiate la Gala Superscrieri – pare că indie-jurnalismul vostru are nu doar prezent, dar şi viitor. Ce se află în spatele acestei imagini?

Sîntem o gaşcă de tineri care vor să exploreze realitatea şi să povestească despre asta. Am încercat s-o facem în cadrul sistemului, prin ziare, radio-uri, televiziuni, agenţii de publicitate, whatever. A fost naşpa. Aşa că ne-am făcut propria platformă şi am reuşit să ajungem pe linia de plutire, fără compromisurile „inevitabile“ în jurnalism. În rest, puţin talent şi multă şurubărie, dezintegrarea sinelui, petreceri cu manele şi alte trăsnăi.

Care e cel mai dificil lucru cînd faci jurnalism fără publisher, fără deadline, fără resurse?

E o senzaţie foarte mişto să-ţi bagi picioarele în reguli, dar asta înseamnă că trebuie să reconstruieşti totul de la zero. La fiecare subiect. Genul jurnalistic, politica editorială, tehnica de documentare, totul e pus în discuţie. După ce te-ai lămurit cît de cît cu asta, trebuie să trăieşti cu fantoma textului ideal. Nimeni nu te împiedică să-l scrii. Eşti doar tu. Niciodată destul de bun. Aşa că tragi de timp, lungeşti subiectul, intri în panică, pac, au trecut şase luni, ce faci cu viaţa ta?!

Nu te pune nimeni să ai vreo rutină, cică rutina ucide creativitatea, dar rutina te poate şi apăra în faţa depresiei, a episoadelor maniacale, a dereglărilor de toate felurile. Noi ne susţinem cît putem unii pe alţii, dar e greu să-ţi dai seama cînd cineva e pe înaltele culmi ale raţiunii sau e, pur şi simplu, un distrus.

Există riscul ca jurnalismul independent să prefere subiecte şocante/sordide/emoţionale, sub presiunea publicului donator? Care sînt criteriile după care vă alegeţi subiectele?

Abordările tabloide sînt la ele acasă în modelul de presă bazat pe publicitate, unde ai nevoie de milioane de oameni care să dea plictisiţi click pe titlul senzaţionalist şi peste cinci secunde să închidă pagina. Oamenii care donează sînt cei puţini, care parcurg pînă la final un articol, înţeleg şi apreciază demersul jurnalistic.

Pentru unii, a contribui la jurnalismul independent este un gest de contra-cultură. Alţii donează la subiecte pozitive. Alţii, la subiecte mizerabiliste. Dar majoritatea sînt, pur şi simplu, bucuroşi că au ce citi în limba română, că se mişcă ceva şi la noi. Diversitatea donatorilor ne-a asigurat o libertate greu de imaginat.

Aşa că nu-i nevoie să stăm geană pe trafic şi donaţii. Fiecare îşi alege în felul lui subiectele şi abordările. Eu am o listă imensă cu potenţiale subiecte la care iau în calcul noutatea, utilitatea şi alte criterii clasice, dar mă arunc, după cîte unul, în impulsul de moment, ghidat de entuziasm şi curiozitate personală. Cel mai important e să te pasioneze subiectul, să fie principala ta preocupare. Pasiunea e contagioasă, se prinde şi de cititor.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: Dan Perjovschi