Discreție pe Facebook

Publicat în Dilema Veche nr. 337 din 29 iulie - 4 august 2010
Nebuna din cartier jpeg

În urmă cu 10 ani, într-un obscur Internet café de cartier, un prieten care pe vremea aceea înţelegea mai bine decît mine la ce foloseşte Internetul mă ajuta să-mi fac o căsuţă de e-mail. Adresa de atunci a rămas pînă în ziua de astăzi principala mea adresă de e-mail (în total am cinci, toate cu aceeaşi parolă. Lol, ca să zic aşa...). Mi-amintesc că, în momentul în care prietenul respectiv îmi completa formularul de înscriere de pe Yahoo (şi s-a întors cu spatele cînd a trebuit să tastez parola), m-a uimit faptul că vor să ştie atît de puţine lucruri despre mine – „Nu trebuie să dau adresa mea de acasă?“, „Nu le las nici un număr de telefon, în caz că se întîmplă ceva?“, „Pot chiar să dau un alt nume şi să mă prefac că sînt altcineva?!“. Obişnuită cu un sistem birocratic în care am fost învăţaţi că Formularul (indiferent de natura lui) e sfînt, că, dacă îl completezi greşit, pot să apară tot soiul de complicaţii şi că datele personale trebuie să fie cît mai exacte, iniţial treaba cu e-mail-ul mi s-a părut una neserioasă. De altfel, acea adresă a apărut din dorinţa de a fi în trend (aşa cum mi-am făcut Oracol într-a VI-a, pentru că aveau toate fetele din clasă), fără să ştiu că-mi va schimba definitiv viaţa.

De atunci, am început să apreciez treptat avantajele e-mail-ului (iar după 10 ani, dacă nu-l verific într-o zi, seara adorm cu senzaţia că am ratat ceva extrem de important, care mă priveşte în mod direct, poate chiar şansa vieţii mele), însă am preferat ca prezenţa mea pe Internet să fie una cît mai discretă. Cred că strictul comunicării de care avem nevoie se poate reduce la e-mail, iar, în mare parte, celelalte aplicaţii de acest gen nu sînt decît nişte fiţe pentru oameni nevorbiţi. În rarele momente cînd lucrez la computer şi, în acelaşi timp, sînt online pe Messenger am jenanta senzaţie că îmi fac nevoile într-o toaletă publică cu uşa larg deschisă. E într-un fel vorba despre o chestiune de pudoare, din cauza faptului că nu fac nici un fel de diferenţă între eul meu din viaţa reală şi eul meu virtual. Astfel, transfer regulile personale ale intimităţii acelei „persoane“ care mă reprezintă pe Internet (ca să nu fiu ipocrită trebuie să recunosc că în jocuri îmi creez avataruri masculine, doar din cauza misoginismului comunităţii virtuale de bărbaţi şi pentru că sînt acolo ca să joc, nu ca să fiu agăţată cu „dă-mi şi mie id, pls“).

Cele cîteva încercări de a avea un blog, unul dintre ele chiar pe un site care îmi asigura din start trafic, au eşuat lamentabil. Unul dintre motive a fost ideea preconcepută că blog-ul este jurnalul secret al acelei fete de liceu, care a decis să-l aibă secret nu pentru că şi-ar dori într-adevăr un prieten imaginar căruia să-i împărtăşească gînduri şi sentimente dintre cele mai intime, ci pentru că nutreşte speranţa că, într-o bună zi, jurnalul va fi găsit şi citit de toată lumea. Ulterior, mi-am dat seama că blog-ul poate fi o bună modalitate de autopromovare şi de a te face cunoscut, însă seamănă cu acea „jucărie“ inventată prin anii ’90, puiul virtual (şi care îi învăţa pe copiii asiatici să fie responsabili): dacă nu-l „hrăneşti“, moare. Pe de altă parte, dacă blogg-ul este o prelungire a eului tău real, căruia vrei să-i creezi o vizibilitate pe Internet, devine frustrant să primeşti feedback şi comentarii din partea unor nickname-uri care, de cele mai multe ori, nu fac altceva decît să-ţi numere greşelile de ortografie. Iar dacă blog-ul aparţine unui eu virtual, nu prea pricep care-i clue-ul, dacă chiar faci o treabă bună – să se chinuie unii să-ţi ghicească adevărata identitate, ca în cazul lui LuciaT?


Aparent, Facebook este de departe una dintre cele mai sincere modalităţi de a exista pe Internet, fără să te depărtezi prea mult de propriul eu şi fără să-ţi mai pierzi vremea clonîndu-te şi dedublîndu-te. Sînt oameni reali, cu poze reale, care te invită de cele mai multe ori la evenimente reale. Ai şansa de a-ţi face rapid contacte, de a da de urma unor mai vechi prieteni pe care altfel n-ai mai ştii de unde să-i iei sau de a-ţi găsi noi colaboratori pentru un proiect. Iniţial, nu mi-am făcut un cont pe Facebook din lene, apoi şi aici au apărut chestiuni de principiu. E ca şi cum te-ai pune de unul singur la gazeta de perete. Şi cu ce-ţi poţi umple „peretele“ de pe Facebook dacă eşti jurnalist, de pildă? Cu articolele tale, cu lansările tale, cu micile tale preocupări şi hobby-uri care, de fapt, nu interesează pe nimeni, cu ce-ţi place şi ce nu-ţi place. Ca s-o fac pe chibiţul virtual, intru frecvent pe conturile de Facebook ale altora, atunci cînd mi se dă voie. Au sute de „prieteni“ pe care nu-i vor cunoaşte niciodată, aparent au o viaţa socială de invidiat, „participă“ cu un singur click la tot soiul de chestii cool la care, în realitate, nu se duc niciodată. Apoi, îi caut pe foştii mei colegi de şcoală şi mă înspăimînt: găsesc poze de la nuntă şi din Antalya, descopăr că nu mai avem nimic în comun, că au peste 30 de ani şi că s-au îngrăşat, că timpul trece pe Facebook la fel ca în realitate, de cele mai multe ori inutil. Facebook-ul e un soi de Pagini aurii cu oameni, doar că firmele măcar prestează servicii.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.