În România, politica internă, mai ales acea parte vocală, primează. Avem atîtea probleme, încît să fim la curent și cu ceea ce se întîmplă pe plan extern ni se pare un surplus informațional greu de dus. Însă, cînd un eveniment din exterior ne afectează în mod direct, tresărim, ca luați prin surprindere de căderea unui meteorit. Este și cazul Chinei, o țară al cărei nume, anul acesta, din cauza pandemiei, s-a aflat pe buzele tuturor. Dar, din nou, prin informații trunchiate, care au venit ca bucăți dintr-un puzzle enorm pe care de fapt nu-l cunoaștem – iar acest gol informațional sever ne poate transforma în victime ale dezinformării și propagandei, lăsîndu-ne totodată și fără un punct de reper în chiar perceperea problemelor interne.

Bineînțeles, la debutul pandemiei ne-am revoltat pe sistemul dictatorial din China (fără să cunoaștem însă îndeajuns complexitatea acestei dictaturi), dar în aceeași măsură am și picat în admirație la știrea că în China s-a construit un spital în doar cîteva săptămîni – ce oameni, ce disciplină, ce mentalitate (fără să bănuim ce se ascunde în spatele acelei discipline și mentalități).

Căci China e o țară complicată, un melanj între un stat cu ideologie comunistă și structura polițienească aferentă și un soi de capitalism hibrid care îmbină capitalismul de stat cu cel privat, toate fiind asezonate cu filosofia confucianistă. O societate „armonioasă”, termen introdus de fostul președinte, Hu Jintao, care e structurată, de fapt, pe un contract nescris între stat și cetățean: statul asigură prosperitate, iar în schimb cetățeanul nu se bagă în politică.

Un asemenea troc e și proiectul de credit social – urmărirea activităților de zi cu zi ale cetățenilor, de la plata dărilor către stat, amenzi primite în trafic, pînă la monitorizarea căutărilor pe net sau chiar a cumpărăturilor făcute online, cetățeanul primește note, pe baza cărora i se acordă anumite privilegii. În schimb, dacă individul acționează într-un mod pe care sistemul îl consideră nociv (ca, de pildă, să se opună unei exproprieri forțate), aceste puncte scad, individul riscînd să ajungă pe temuta „Listă neagră” – adică limitarea unor drepturi, cum ar fi un credit bancar, cumpărarea unei mașini sau chiar cumpărarea unui bilet de tren sau avion. În plus, dacă ajungi pe lista neagră ești supus oprobriului public – lista fiind publicată pe Internet, cu numele, adresele și pozele oamenilor. Mai mult, în unele zone, dacă suni pe cineva aflat pe lista neagră, vei primi un mesaj care te va înștiința că ești pe cale să contactezi un om aflat în dizgrație. Miza acestui proiect, dincolo de controlul total asupra cetățenilor, este crearea unui om nou, care să se muleze perfect pe profilul dorit de guvernanți.

Iar guvernanții Chinei își doresc multe și nu doar pe plan intern– vorbind doar despre ambițiosul proiect al președintelui Xi Jinping, Noul Drum al Mătăsii, prezentat lumii întregi ca un proiect win-win, deviza fiind „Toți uniți prin Drumul Mătăsii, și toți uniți cu prietenii din lumea întreagă”. Pe de o parte, acest drum a reușit să unească, pentru prima oară, prin infrastructură, China, și a ridicat nivelul de trai al multor zone. Pe de alta, scurtarea drumului, pe cale terestră, are și o componentă politică strategică importantă pentru China: evitarea traseului Mării Chinei și a tensiunilor din zonă, cu Japonia și Filipine. Nemaivorbind că acceptarea acestui proiect, pe scară largă, va fi nu doar acceptarea unei declarații de putere politică și economică a Chinei, dar și un soi de capitulare în fața acestei puteri.

Și ce implică, de fapt, această putere? – este întrebarea de la care a pornit Dosarul de față, o dezbatere amplă asupra problematicii Chinei, la care au participat sinologi, Mugur Zlotea (profesor universitar, traducătorul lui Yu Hua în România) și Șerban Toader (autorul mai multor cărți despre China și cultura chineză), politologul Ioan Stanomir, și cunoscuții jurnaliști Sabina Fati și Cătălin Prisacariu – cărora le mulțumim.