Dezlipirea de etichete

Cristian NEAGOE
Publicat în Dilema Veche nr. 351 din 4 - 10 noiembrie 2010
Dezlipirea de etichete jpeg

Cînd vine vorba de vîrstă într-o dezbatere publică, mi se pare corect să mi-o declin. Am 26 de ani. Mă situez puţin dincolo de mijlocul segmentului studiat de psihologul american Jeffrey Jensen Arnett şi numit de el „emerging adulthood“. Conceptul nu e nou, dar Arnett a avut mai mult succes decît alţii în a-l populariza. 

Nu cu mult timp în urmă, apărea în The New York Times un articol despre tinerii de azi care nu mai vor să se maturizeze odată, studiază pînă tîrziu şi stau pe capul părinţilor. Era genul de articol cu soartă virală pe Internet – ţintea publicul care foloseşte cel mai intens reţelele sociale, dar era scris cu tonul obiectiv-îngrijorat care place celor în floarea vîrstei. Deşi autoarea articolului nu ne spune cîţi ani are, am aflat de pe site-ul personal: în jur de 50. O vîrstă psihologică numai bună pentru un subiect care nu iese niciodată din modă: „tinerii din ziua de azi“. 

E dificil să găseşti un echivalent mulţumitor în română pentru expresii englezeşti precum to be in your twenties sau emerging adulthood. Nu sună prea bine „a fi în anii 20“ sau „adulteţe emergentă“. Nu-i nimic, ne vine în ajutor limba latină. Ce spuneţi de vicenariat, din latinescul vicenarius (=care conţine „douăzeci“)? Cuvîntul nu e de găsit prin dicţionarele româneşti, dar îmi voi permite să-l folosesc din considerente de precizie. Dacă „sexagenar“ se referă la o persoană între 60 şi 69 de ani, atunci vom fi de acord că „vicenar“ se referă la un tînăr între 20 şi 29. 

Vicenariatul meu de pînă acum nu se încadrează prea bine în liniile trasate de Arnett. La 18 ani am intrat la facultate. Iubeam în demenţă o fată pe nume Simina şi ea a decis după un timp că nu mai vrea să fim împreună. Imediat după despărţirea asta (care n-a fost decît un factor agravant), m-am certat urît cu ai mei şi am fugit de-acasă vreo lună. Era vară, am stat prin parcuri, pe la amici, apoi într-o cameră de cămin, lîngă facultate, cu bunăvoinţa locatarelor de drept. Nu m-am întors acasă pînă nu mi-am găsit job. Umilinţa ar fi fost prea mare. Aveam nevoie să fac o schimbare majoră, să îmi reinventez statutul. Ca să o uit mai uşor pe Simina, ca să fiu privit cu mai mult respect acasă, ca să-mi recapăt încrederea în mine. 

Aşa a început colaborarea mea cu Cărtureşti, care încă durează. Am văzut un afiş pe uşa primei lor librării, cea de pe strada Quinet. Am dat un test şi am aşteptat. Şi am aşteptat. N-aveam nici un fel de experienţă de lucru, aşa că nu credeam că o să mai sune. În primele săptămîni am pus umărul la munci necalificate. Ajutam, de pildă, la curăţat mormanele de moloz strînse după renovarea a ceea ce avea să devină librăria Cărtureşti Magheru. O altă chestie curioasă pe care o făceam: dezlipeam etichete de preţ de pe cărţi. Cărţile veneau de la alte librării (Eminescu, Sadoveanu, Humanitas, Diverta) şi fiecare librărie avea cod de bare propriu, cu numele tipărit deasupra. Pentru Cărtureşti era o problemă tehnică, dar şi de identitate – nu puteau pune la raft cărţi cu etichetele competiţiei. Unele se dezlipeau frumos. Altele erau al naibii de bine prinse, atît de bine că rămînea pe copertă lipiciul şi se înnegrea. Trebuia să iau un prosop înmuiat în apă călduţă şi să frec pînă ieşea tot. Copertele neplastifiate erau sortite sfîşierii cu tot cu etichetă; în cazul lor se cerea maximă concentrare şi răbdare. Aveam unghii bune, tari şi suficient de scurte cît să nu se rupă. Dar motivul real pentru care ţin minte toate aceste detalii e că, după un număr considerabil de dezlipiri, unghia începe şi ea să se dezlipească – din carne. 

Totuşi, de ce să-ţi iei zborul din cuib? Cine ar vrea să rămînă pe străzi în mijloc de criză economică? Şi chiar dacă nu banii sînt problema, de ce să pleci de unde ţi-e bine? De ce proslăvim atît de intens maturitatea – se întreba şi Witold Gombrowicz în romanele sale? Ce e de condamnat, în definitiv, într-un infantilism benign? Celor care caută totuşi un antidot de autoadministrat pentru răsfăţ, le recomand să plece un timp de acasă fără bani de la mama şi tata. Poate ieşi ceva foarte bun din asta. În primul rînd, te lămureşti pe unde îţi sînt limitele şi cam care îţi sînt prietenii. Apoi, părinţii încep să-ţi acorde mai multă consideraţie. În fine, începi să dezlipeşti una cîte una etichetele lipite pe tine de familie, şcoală, de cei din jur. O vreme o să fie minunat. Dar îţi dai seama repede că nu se poate fără etichete. Şi o să porţi altele. De data asta unele alese de tine.  

Cristian Neagoe este scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.