Asistăm sau chiar participăm la certuri cam peste tot şi tot timpul, de dimineaţa devreme pînă noaptea tîrziu, acasă, dar şi la serviciu, pe stradă, în trafic, la cumpărături, la teatru, pe plajă, în vîrful muntelui sau în avion, chiar şi la biserică sau la bibliotecă. Problema nu e însă atît că o facem, ci cum o facem. Ne putem certa cu ţinută, ne putem contra verbal fără să ne supărăm, ne putem situa pe poziţii diferite fără să ne jignim. Acesta este modelul dezbaterii cu bun-simţ, care este oferit cu precădere de modul în care se desfăşoară sau cel puţin ar trebui să se desfăşoare dezbaterile academice/ştiinţifice. În cele ce urmează prezint un decalog de reguli şi principii care oferă premisele unei bune aşezări într-o dezbatere.

Calea adevărului (şi nu a persuasiunii). Aceasta este poate regula cea mai importantă, deoarece aşa se despart apele între o dezbatere centrată pe aflarea adevărului, o înfruntare dialectic-socratică şi una ce urmăreşte doar să convingă auditorul în legătură cu un punct de vedere, o dezbatere sofistică. În primul caz avem parte de o situare mentală flexibilă, în care oponenţii îşi pot schimba opiniile în funcţie de tăria argumentelor, în timp ce în cel de-al doilea caz avem parte de o situare dogmatică în care oponenţii încearcă să-şi convingă adversarul prin orice metode persuasive şi oratorice să adopte poziţia lor. Ceea ce este important şi interesant este că o astfel de poziţionare atrage după sine şi o bună situare etică, o abordare bazată pe principii morale ferme şi derapaje deontologice minimale. Invers, o atitudine strict persuasivă, specifică în general majorităţii politicienilor, este profund nocivă, deoarece foarte uşor se ajunge la manipulare şi la fabricarea de ştiri şi dovezi false. Atîta timp cît ţinta este (doar) să convingi şi nu să afli adevărul, foarte uşor se ajunge ca scopul să scuze mijloacele şi astfel să avem parte de minciună şi manipulare.

Centrarea pe idei şi argumente (şi nu pe persoane). Într-o dezbatere este vital să facem distincţia fermă între interlocutor ca persoană şi ceea ce susţine acesta. Ceea ce trebuie să ne intereseze este doar poziţia sa şi argumentele care o susţin şi nu persoana sa, cu tot ce înseamnă acest lucru, cu tot ce presupune aceasta: cum arată, cum se îmbracă, biografia şi originea sa, titlurile şi poziţia sa socială etc. Eleanor Roosevelt spunea că: „great minds discuss ideas, average minds discuss events, small minds discuss people”. Interesul pentru persoana cuiva şi nu pentru ce aceasta susţine este măsura ţaţei mărunte din noi. Sigur, e mai uşor să bîrfeşti pasional că Georgescu sau Popeasca a făcut şi a dres decît să analizezi raţional nişte puncte de vedere. Gîndirea critică identifică această eroare de raţionament cunoscută încă din antichitate drept sofismul ad hominem. Din păcate, societatea noastră pare că este dominată de o astfel de poziţionare. Aceasta este, din păcate, o perspectivă măruntă şi nocivă în care oamenii sînt preponderent interesaţi doar de picanteriile vieţilor noastre private şi nu de ideile, proiectele şi argumentele pe care le avem.

Identificarea exactă a temei de discutat. O dezbatere este eficientă atîta timp cît se ştie clar care este obiectul de dezbătut. Este astfel necesară încă de la bun început o definire strictă şi o delimitare clară a temei de discuţie. Doar aşa, odată clarificat acest aspect, se pot ulterior identifica argumentele care fie susţin, fie slăbesc o anumită poziţie cu privire la tema de discuţie aleasă. Odată ce tema este bine conturată, un alt avantaj este şi faptul că se poate face apel la specialişti relevanţi cu privire la respectiva temă de discuţie. Dacă aceasta este neclară sau vagă, atunci exista atît riscul de a nu găsi bune argumente pro şi contra, cît şi acei specialişti competenți în raport de tema dezbătută.

Identificarea argumentelor pro şi contra. Este foarte important ca poziţia pe care o apărăm să fie cea care are cele mai bune argumente de partea ei, fiind gata să ne schimbăm punctul de vedere dacă apar argumente mai puternice, ce ne răstoarnă poziţia susţinută iniţial. Atîta timp cît dezbaterea are drept scop aflarea adevărului, atunci în mod natural şi necesar se vor trece în revistă argumentele pro şi contra poziţiei susţinute. O prezentare partinică sau trunchiată a argumentelor care susţin sau slabesc un punct de vedere nu e de dorit şi e foarte periculoasă în căutarea adevarului. Din păcate, acest lucru se întîmplă cînd se vrea doar inducerea unui punct de vedere pe baza unor date false, irelevante sau parţial prezentate.

Menţionarea explicită a surselor. Atunci cînd argumentele prezintă fapte, e necesar ca sursa acestora să fie explicit indicată, astfel încît acestea să poată fi oricînd verificate. În ştiinţă, un rezultat este validat doar dacă, atunci cînd este replicat în condiţii similare, se obţine acelaşi rezultat. Manipularea datelor e total nefastă căutării adevărului şi e măsura unui spirit malefic.

Argumente (valide) bazate pe dovezi (solide) şi nu pe intuiţii, sentimente, emoţii… Argumentele convingătoare trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie valide din punct de vedere al structurii logice şi să se întemeieze din punct de vedere al conţinutului pe date de necontestat. Atît formal, cît şi în substanţa lor, argumentele nu trebuie viciate.

Atitudine raţională (vs atitudine emoţională). Pentru a avea o bună poziţionare critică în raport cu argumentele prezentate, e nevoie să fim cît se poate de obiectivi şi raţionali. Orice derapaj emotiv ne poate submina posibilitatea de a cîntări şi analiza imparţial argumentele. Acest lucru se obţine printr-o bună şi eficientă gestionare a sensibilităţii noastre afective.

Respect pentru oponent. Nu trebuie să întrerupi sau să ridiculizezi argumentaţia contrară. Trebuie să asculţi pînă la capăt oponentul şi să-l tratezi cu respectul cuvenit din cel puţin două motive. Primul este unul de strategie argumentativă: dacă greşeşte, cu atît mai bine, lasă-l să se afunde în greşeli ce pot fi ulterior uşor speculate într-o contraargumentare eficientă. Al doilea e că, dacă nu greşeşte şi are dreptate, cu atît mai bine, ascultă-l cu mare atenţie pentru a putea să-ți identifici eventualele erori de raţionare. Dacă acestea nu sînt detectate şi argumentele contrare se dovedesc foarte pertinente şi relevante, atunci trebuie să ne schimbăm opinia, admiţînd că am învăţat ceva. Nu e ruşinos să admiţi că ai greşit, ba chiar e lăudabil să recunoşti acest lucru. E total păgubos să stai încremenit într-o poziţie dogmatică chiar dacă aceasta se clatină serios sub forţa unor argumente convingătoare produse de tabăra adversă.

Apel la date şi exemple relevante. Discuţia trebuie să se poarte invocînd exemple relevante. Odată identificată corect tema, argumentele ce o privesc trebuie să facă apel la date şi exemple semnificative. Aducerea şi invocarea de date periferice sau nerelevante statistic e la fel de periculoasă precum atacul la persoană. O concluzie solidă nu poate fi trasă pe baza unor date irelevante.

Fair-play. Nu în ultimul rînd, o bună dezbatere este dată de corectitudinea şi voinţa participanţilor de a respecta regulile de joc ce au fost indicate mai înainte. Găsirea adevărului presupune o căutare lipsită de prejudecăţi şi o raportare deferentă la adresa argumentelor, indiferent dacă acestea sînt pro sau contra. Toate trebuie analizate cu atenţie şi minuţiozitate.

Se înţelege că toate aceste reguli nu acoperă în mod exhaustiv şi nu epuizează întregul set de principii ce trebuie satisfăcute pentru a avea parte de o dezbatere cu ţinută şi care vizează aflarea adevărului. Ele sînt doar vitale şi necesare pentru a avea o dezbatere autentică. 

Sorin Costreie este prorector al Uni­ver­sității din București și conferențiar la Fa­cultatea de Filozofie, și a fost consilier și secretar de stat la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Cele mai recente publicații includ Early Analytic Philosophy – New Perspectives on the Tradition (Springer) și Șase studii fregeene (Editura Universității din București).