Despre nostalgie și modul în care ne aducem aminte de comunism interviu cu Magdalena BOIANGIU

Publicat în Dilema Veche nr. 829 din 9 - 15 ianuarie 2020
Despre nostalgie și modul în care ne aducem aminte de comunism interviu cu Magdalena BOIANGIU jpeg

În perioada octombrie 2004 – mai 2006 am beneficiat de o bursă de cercetare postdoctorală la Universitatea Laval din Canada. Proiectul meu de atunci era dedicat sociologiei memoriei comunismului românesc, mai exact felului în care „matricea memorială“ specifică nouă a fost influențată de factorul religios. Își amintesc popoarele de extracție ortodoxă comunismul „altfel“ decît catolicii sau protestanții? Necesarul travail de mémoire (munca memoriei, munca cu memoria) se realizează „altfel“ în țările majoritar ortodoxe și dacă da, de ce oare? Pentru a răspunde la aceste interogații, pe lîngă lecturile din bibliotecă, am realizat pe teren, în România, o serie de interviuri cu profesori universitari, istorici, jurnaliști, creatori din industria publicității care tocmai începuse pe atunci să exploreze și să „exploateze“ filonul nostalgiei. În arhiva mea personală am păstrat transcrierea unui interviu despre nostalgie și despre modul în care ne aducem aminte de trecutul comunist, realizat cu regretata Magdalena Boiangiu pe 30 decembrie 2005. Iată-l reprodus mai jos, cu foarte mici intervenții și adaptări de parcurs din partea mea. 15 ani mai tîrziu, precizia și densitatea răspunsurilor furnizate de doamna Boiangiu au căpătat, la rîndul lor, o aură nostalgică.

Putem vorbi de o nostalgie a comunismului, în țara care a cunoscut cel mai „dur“ regim comunist?

Da, există forme de nostalgie, dar nu a comunismului în sine (pe care, atenție, societatea oricum nu l-a crezut capabil să existe), ci mai degrabă a „stării de dictatură“ care le ordona viețile multora dintre noi.

Cine ar fi „nostalgicii“? Putem încerca o clarificare a acestora?

Da. Aparent paradoxal, anticomuniștii fervenți de la începutul anilor 1990, cei care au păstrat o gîndire binară („noi“ și „ei“) și o anumită remanență a unei „anumite“ idei de autoritate. Uneori, nevoia lor de autoritate cunoaște forme foarte speciale, cum ar fi nevoia de „ordine intelectuală“. Ei s-au răspîndit, cum era de așteptat, în spațiul public, ca lideri de opinie. Un Octavian Paler are, de exemplu, nostalgia unei „mîini forte“, care să contribuie la însănătoșirea societății. O altă categorie ar fi pierzătorii, loser-ii tranziției, după cum era de așteptat. Să nu uit: la noi, procesul comunismului, atît cît a fost el, a avut loc într-o manieră neinstituționalizată. Pensionarii au fost cei care au ispășit păcatele funcționării comunismului, dar și-au pierdut „libertatea de a se plînge“, faimoasa disidență de bucătărie, ceea ce i-a derutat profund. În fine, exemplul evident al celor care dețineau adevăratele privilegii în vechiul regim, dar care au fost incapabili – sau nu au știut! – să le păstreze sau să le dezvolte sub cel nou.

În opinia dumneavoastră, care sînt formele concrete, palpabile, de expresie a nostalgiei comunismului în societatea românească de astăzi?

Remarc o anumită obsesie a ideii de dictatură în conversațiile dintre oameni, chiar și cele banale, a ordinii și disciplinei de altădată, acum pierdute. Nu știm ce să facem cu ideea de responsabilitate. Nu sîntem obișnuiți să avem grijă de noi, altcineva trebuie să răspundă pentru destinul individual. Avem nostalgia „subvenției“ perpetue de la stat, inclusiv în lumea cea mică a scriitorilor. Și pentru că tot veni vorba de aceștia, să nu uităm soluția „antinostalgie“ propusă de un cunoscut scriitor: în ziua de 22 decembrie, toate posturile TV să transmită fix două ore de program de pe vremuri. Alb-negru!

Mai avem și ciudata nostalgie a penuriei: ne este dor de alimente și băuturi cu gust și compoziție imposibilă, pe care le disprețuiam pe atunci. Ce-i drept, erau produse cu adevărat populare, puteau fi cumpărate cu bani puțini.

mcc jpg jpeg

Putem vorbi de o atracție a industriei publicității pentru anii 1980 și comunism, în general?

Da, cred că da. Ceea ce numim „creativii“ din acest domeniu par a fi interesați acum de acele elemente din comunism care sînt cunoscute bine de către consumatori, numai că le răstălmăcesc, le schimbă sensul complet. Le reușește acest lucru pentru că ei nu se implică emoțional în ceea ce fac, pentru ei este vorba doar de o profesiune, un business comercial. Dar memoria și nostalgia sînt alcătuite din emoție și sentimente – iată de ce nu toată lumea este de acord cu astfel de reclame. Reacțiile sînt contradictorii.

Cum credeți că a fost – nu receptat, ci privit filmul Good Bye Lenin al lui Wolfgang Becker în România?

Personal, eu cred că acest film nu a avut prea mare trecere în țara noastră. De ce? Pentru că spectatorii români au o totală necunoaștere a realităților din fosta RDG și a tranziției din Germania reunificată de mai tîrziu. Penuria de bunuri de consum din România, inclusiv cele mai banale, a fost mult mai puternică în România decît în Germania de Est.

Putem vorbi de un „viitor al nostalgiei“ comunismului? Posibile evoluții?

Este foarte probabil ca nostalgia după trecut să capete noi forme din cauza eșecurilor succesive de guvernare. Se regretă predictibilitatea existenței în vechiul sistem, stabilitatea ansamblului de atunci. În toate cazurile, comunismul trebuie „dezgropat“ și tratat cu atenție și multă luciditate.

a consemnat Mirel BĂNICĂ

Foto: UNITER (sus), Muzeului Consumatorului Comunist din Timișoara (jos)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.