Despre noi şi ceilalţi

Mihaela BARBU
Publicat în Dilema Veche nr. 133 din 10 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Zilele trecute mi-a căzut privirea asupra unor articole care tratau eterna problemă a imigrantului român. Conform cotidianului londonez The Sun, imigranţii români, alături de cei bulgari, sînt percepuţi ca un real pericol pentru serviciile publice locale. În plus, din scrisorile deschise, trimise redacţiei, se poate lesne observa cum temerile britanicilor sînt în continuă creştere, avînd în vedere că, odată cu intrarea în UE a celor două state, este estimat ca un număr de peste 140.000 de imigranţi să treacă graniţele Marii Britanii. Deloc măgulitor pentru noi este faptul că nici în celelalte state europene nu sîntem percepuţi diferit, poate şi din cauza proastei reputaţii pe care ne-am creat-o în ultima vreme. Oare nu contrastează însă această imagine cu stereotipiile identitare cu care am fost obişnuiţi atît în şcoală, cît şi în mass-media? Unde a dispărut acea imagine a românului inventiv, ospitalier, harnic şi cinstit? Ei bine, ca să mă încadrez în limitele discursului onest, pot spune că noi, ca grup cultural, împărtăşim la fel de bine părerea străinilor despre noi, iar experienţa proprie cercetărilor socio-antropologice despre fenomenul migraţiei la muncă în străinătate, făcute în cursul anului 2004, nu face decît să întărească acest lucru. Prin urmare, pentru majoritatea românilor plecaţi să muncească în străinătate, sezonier sau pentru o perioadă îndelungată, conaţionalul este reprezentat în termeni devalorizanţi: românul este stigmatizat cu apelativul de hoţ sau cerşetor, acest lucru demonstrînd cît de puternic sînt înrădăcinate stereotipiile negative în reprezentarea etnică: "Am văzut şi români cerşind, am văzut şi români furînd, am văzut şi la televizor. Acolo, cînd a dat 20 de români care au devastat magazinele... pentru mîncare, furau foarte mult. Deci nu fura o sticlă de băutură, care-o bea! Fura 10! Deci unde-am stat io, foarte aproape de ş...ţ la copii acolo, la o distanţă de vreo 40 de km, deci într-o lună de s-a furat, 100 deci, 150 de sticle de Ballantines, care nu le bea, nu? Se furau parfumuri foarte multe. Şi, în final, a pus dintr-ăstea, alarme, pă toate. În schimb, românii fura mîncare. Au băgat prin haine, prin sîn, prin... fura foarte mult! În Spania butelia o lăsa spaniolii jos. La scară. Punea 10 euro. Românii au aflat. Le lua banii la spanioli. Îi lua... veneau de la serviciuri, că aşa e acolo! Spaniolu’ pleacă lunea la muncă, vine luni după-amiaza, luni seara, pînă vineri. Vineri se distrează. Vineri seara, sîmbătă seara, discotecă, distracţie. Duminică se odihneşte. Cînd venea, nu mai găsea banii... găsea butelia goală! Deci, tot românii! Mulţi români care... pleacă şi pentru aşa ceva! Pentru furat, pentru... N-aş putea să zic că toţi pleacă dă neajunsuri. Mulţi pleacă să fure, zice că să realizează prin furat, dar nu să..." (M.U.) Acelaşi comportament este întîlnit şi la românii din Israel, o dovadă în plus că nu vorbim de un fenomen izolat, ci deja de o marcă identitară a românului: "De tineret se cam agaţă, dar tineretul face mai multe probleme decît unul mai în vîrstă. Se ocupă mulţi cu furatu’, cu cerşitu’, cu vagabondaju’, cu alte alea"... (A. P.) Pe lîngă calitatea de hoţi, românii plecaţi în străinătate par să se specializeze şi în înşelăciuni de tot tipul, care mai de care mai complexe, inventivitatea acestora nemaiavînd limite. Un bun exemplu, în acest sens, este cazul românilor din Madrid, care se dau drept poliţişti, reuşind să-i păcălească astfel pe cei nou-veniţi, români la rîndul lor, prin simpla cerere a actelor şi a banilor corespunzători şederii. Concluzia emigrantului e că "de la un român mă puteam aştepta la orice, (căci) românii sînt şmecheri, sînt mai deştepţi". (C.V). Cele spuse mai sus nu fac decît să întărească ceea ce, din păcate, a devenit un truism: într-un român nu poţi avea încredere, din cauza proastei faime pe care şi-a creat-o. Astfel, contrar stereotipiilor de reprezentare cu care am fost obişnuiţi, precum tolerant şi binevoitor, emigrantul român apare ca indiferent la problemele aproapelui, dotat cu un puternic sentiment de egoism şi autoconservare: "Românul aşa este, aşa este... Aicea în ţară, mai ne ajutăm, mai sîntem cum mai sîntem, da’ fiecare în afară, dacă pot să iau eu de la altul, nu altul de la mine, sau să-mi dea altcineva... nu, niciodată! Sînt foarte rar, foarte rar...." (A. P.) sau "Păi nu, nu. Am plecat cu doi colegi. Am plecat cu încă doi colegi şi... dar, în general, egoişti. Românii, egoişti". (I. O.) Lupta pentru un loc de muncă, cît mai bine plătit, reuşeşte să scoată la lumină partea cea mai puţin plăcută a fiecăruia, portretizarea făcîndu-se, de regulă, în termeni negativi: "Numai din Moldova nu am avut prieteni ş...ţ. Moldovenii sînt cei mai răi!... Nu, sînt nu răi, da’... De exemplu, lucrezi la firma asta. I-am spus unui moldovean. Moldoveanul vine, începe să vorbească la... - Cu cît lucrează? - Cu o mie! - Merg cu opt sute... Şi, deci cu ăştia nu m-am împrietenit niciodată!" (S. B.) O altă trăsătură, deloc măgulitoare a românului, o reprezintă înclinaţia spre minciună, acesta apărînd pentru cei din jur (spanioli, italieni) drept o persoană mincinoasă, în care e greu să ai încredere: "Mi-a părut rău cînd am plecat. În special cînd am plecat, că l-am minţit... că vin înapoi. M-a lăsat în concediu şi i-am zis că vin înapoi şi n-am mai venit. Bine, el a venit şi în România, aicea, după mine... A stat vreo săptămînă p-aici, da’ nu m-a mai convins. ş...ţ Da’ cînd am plecat, şi deja a zis, că nu mai primeşte nici un străin din România la muncă! Mentiroso!" (S. B.) Lenea pare a fi o altă trăsătură caracteristică nouă, românilor. Acest lucru rezultă din comparaţia pe care emigranţii o fac între sistemul românesc şi sistemul străin de lucru. Dacă la noi merge lucrul de mîntuială, accentul nefiind pus pe calitate, ci pe cantitate, altul este raportul "afară". Cauza s-ar afla, aşa cum mărturisea un locuitor din Cîmpulung Muscel, în modul de viaţă al românilor, cît şi în marea diferenţă de mentalitate: "Copiii spun, mamă, noi nu mai avem liber, că ei nu mai au, n-au distracţie cum e aici, n-au distracţie, n-au relaxare. Că aici, în România, vă spun drept, e şi relaxare multă." (M.U.) sau "Mentalitatea o schimbi repede, doamnă. Să vă spun de ce... Dacă vă spun, deci, hai să zicem, să nu exagerăm, da’ cred că două milioane de români au plecat în străinătate şi au venit cu altă mentalitate. Şi vă spun sincer că ăştia nu... chiar dacă au lucrat şi începe să lucreze aicea, ei au o mentalitate de lucru. Dacă ştii meserie, şi-ţi spune unu’: Băi, îţi dau 500 de euro. Păi, dacă mi-a spus unu’ că-mi dă 500 de euro în România aicişa, îi fac, îi ard d-aicişa pînă-n Căldeşti. Deci 10 ore pe zi, non-stop, fără să... cu pauză! E corect. Da, plăteşte-mă ca să-ţi fac. Este un lucru; ei aşa făceau - dacă te plătea, şi munceai. Îţi era ruşine să stai. Deci, cît ai fi fost de puturos, îţi era ruşine: Bă, dacă ăsta mă plăteşte, de ce să nu muncesc? R.: Şi vedeţi că au venit românii aicea şi au început să lucreze altfel, după sistemul... Bineînţeles, şi aşa se va întîmpla, vă spun sincer." (S. B.) Ca un efect de aşteptat al acestei situaţii, foarte mulţi emigranţi aleg să-şi renege adevărata origine: "Românii n-au nici un fel de valoare afară - e de-ajuns să deschizi gura, să ştie că eşti român". (C. V.) sau "Da’ am fost în alte părţi în care m-a întrebat de unde sînt. Şi tot aşa, discutau... Se spărsese o d-asta de bijuterii. Şi m-a întrebat din ce ţară sînt. Bulgaria, repede. Ş-am zis Bulgaria, n-am zis România." (S. B.) În concluzie, mărturiile emigranţilor români nu fac decît să ateste o discrepanţă în reprezentarea etnică. Motivul e simplu. Toate aceste atitudini îşi găsesc explicaţia în premisele migraţiei la muncă în străinătate: fiecare emigrant părăseşte ţara cu un singur scop, de natură pecuniară. De aici şi tipul de reprezentare pe care, voit sau nu, şi-o asumă: cea de hoţ, de cerşetor, de şarlatan şi de om indiferent la suferinţele celorlalţi.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.