Am citit recent un studiu pe Internet despre subreprezentarea femeilor în filozofie, care debuta cu întrebarea: Poţi numi cinci femei-filozof? Pun pariu că nu… Pariul l-aş fi cîştigat, căci mi-au venit repede cinci nume de femei-filozof (Hannah Arendt, Simone de Beauvoir, Penelope Maddy, Susan Haack, Patricia Churchland), dar cumva spiritul articolului mi-a cîştigat atenţia, rămînînd cu întrebarea: De ce avem încă atît de puţine femei în filozofie? Este o problemă de mediu profesional sau pur şi simplu domeniul în sine este neatrăgător pentru femei? Am început atunci să studiez un pic problema şi am descoperit în bună parte pe Internet o literatură abundentă, pestriţă şi nestructurată, dar şi cîteva lucrări academice mai aşezate dedicate subiectului, de tipul Women în Philosophy. What needs to change? editată la Oxford University Press în 2013 de către Katrina Hutchinson şi Fiona Jenkins. Parcurgînd această literatură cît se poate de diversă şi nefocalizată, îţi dai seama că un răspuns clar la întrebarea de ce sînt puţine femei în filozofie nu există. Există doar mai multe ipoteze şi presupuneri. Dar dincolo de presupuneri există date şi ele arată cam așa. De exemplu, la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, proporţia de femei care au un contract permanent este de aproximativ 20%. Ea este asemănătoare cu cea din Statele Unite şi Canada. În Marea Britanie este ceva mai mare, de aproximativ 25%, iar în Australia este de 30%. Ce ar explica această situaţie?

Prima ipoteză ar fi că filozofia este un domeniu mai special, cu un specific anume, care nu este foarte atrăgător pentru partea feminină. Dar uitîndu-ne la date, acest lucru pare să fie infirmat, cel puţin parţial. Proporţii asemănătoare sau chiar mai mici sînt şi în aşa numitul STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics), ca să nu mai vorbim de Teologie. Deci argumentul specificităţii filozofiei din acest punct de vedere cade, rămînînd însă poate cel al unui domeniu mai larg, ce ar fi neatractiv pentru doamne. Dar care ar fi acesta? Ce are filozofia în comun cu STEM-ul? După cum, uitîndu-ne mai atent, nici nu putem generaliza pornind de la această situaţie generală, întrucît în domeniul ştiinţelor exacte avem o diferență mare cu privire la reprezentativitatea femeilor între chimie şi fizică, după cum în domenii precum biologie şi geografie nu se mai poate vorbi de o subreprezentare a femeilor. Există însă discrepanțe statistice notabile între ştiinţele exacte în ansamblu şi ştiinţele umaniste şi sociale, unde, din contra, proporţia femeilor o depăşeşte pe cea a bărbaţilor, desigur, cu această singulară excepţie a filozofiei.

Deci, în acest context, apare întrebarea: ce are filozofia în comun cu matematica, fizica, informatica şi ingineriile şi nu împărtășește cu chimia, biologia sau geografia, ca să nu mai vorbim de istorie, litere, sociologie sau psihologie? Cu matematica e clar: împreună cu filozofia, acestea ne dau poate cele mai abstracte domenii de cunoaștere cunoscute astăzi. Dar se susţine acest lucru mai departe? Este mai abstractă fizică decît chimia? Sau informatica decît biologia? La prima vedere s-ar părea că da, că în aceste domenii avem parte de o mai mare apetență pentru abstracție decît în alte domenii. Problema este însă cu ingineriile, care par mai degrabă științe aplicate decît abstracte. Deci argumentul unei mai mari apetențe a bărbaților pentru o gîndire abstractă nu pare să se susțină în general în spațiul academic, decît cel mult în domeniul matematicii şi filozofiei.

O a doua ipoteză ține de mediul academic în care se profesează filozofia. Este el nepropice pentru femeile-filozof? Dacă da, de ce? O primă explicație care s-a dat este aceasta: pentru ca femeile să se simtă în siguranță şi să poată continua într-un anumit domeniu au nevoie de sprijinul direct sau indirect al unei prezențe feminine constante şi substanțiale, lucru ce lipsește încă în filozofia universitară de astăzi. Pe de altă parte, acest argument, dacă ar fi valid, atunci nu ar explica de ce în alte domenii academice femeile s-au inserat mai repede şi mai bine. Punctul de plecare a fost același în toate științele, și atunci de ce, în unele, femeile au reușit să avanseze mai repede şi, în altele, nu? Parțial, probabil din cauza celor presupuse mai sus, şi anume a particularității domeniului. Dar acest lucru nu invalidează total această a doua ipoteză, şi anume existența unui mediu universitar nepropice pentru femei în filozofie. Dar ce ar însemna acest lucru? Un mediu „machist“? Sexist? Dur? Abstract? Neintuitiv? E posibil să avem parte de toți acești factori, deși este cumva improbabil. Este improbabil deoarece filozofia este tocmai știința care analizează fundamentele gîndirii şi ale comportamentului uman, astfel încît aceste derapaje ar fi, cred, cel mai ușor detectate exact de către filozofi. S-a mai vehiculat ideea că tipul de dezbatere cultivat la filozofie, rațional şi bazat pe argumente, nu ar fi asigurat poate tocmai cel mai propice mediu dezvoltării unei atitudini cognitive feminine şi că, din contra, ar hrăni cel mult o perspectivă feministă combativă. Acest argument nu se susține, cred, întrucît această atitudine sceptică şi rațională este specifică unei abordări științifice în genere – chiar dacă ea este exacerbată poate uneori la filozofie, nu este ceva specific doar filozofiei.

Deci nu este doar mediul şi nici doar domeniul, este, parțial, şi mediul, şi domeniul. Bine-bine, dar aceasta nu explică foarte multe. Dar poate că de aceea nici nu avem o explicație clară, ce ar însemna poate în ultimă instanță să fie una simplistă şi simplificatoare. Problema este poate prea complexă pentru a fi tranşată şi explicată doar prin cîteva idei şi presupoziţii. Important atunci ar fi să recunoaştem această realitate a subreprezentării femeilor în filozofie şi, dincolo de explicaţii şi teorii, să facem ceva în acest sens. Ce se poate face? Simplu, să încurajăm prezența feminină în acest domeniu prin tot ce se poate şi mai ales printr-o prioritate la angajare, desigur, în condiţii meritocratice egale. Femeile constituie încă o minoritate în filozofie şi este păcat să fim lipsiţi de o perspectivă feminină asupra cunoaşterii. Dar poate aici este şi punctul central de rezistenţă. Dacă există o perspectivă feminină asupra cunoaşterii şi a existenţei, asupra binelui şi frumosului, atunci poate că ar fi bine să avem parte de toate aceste lucruri. Pe de altă parte, dacă există aşa ceva, înseamnă că există premisele şi chiar caracteristicile unei gîndiri filozofice feminine. Dar prin ce s-ar putea caracteriza aceasta? Ce ar fi propriu doar femeilor în filozofie? Nu cred că aceasta ar fi calea de urmat, chiar dacă există studii care arată modurile diferite în care gîndesc bărbaţii şi femeile, susţinute de date empirice prin care se arată o organizare diferită a creierelor celor două „specii“. Nu cred că trebuie mers aşa departe, întrucît astfel vom ajunge să vorbim de o filozofie feministă în sensul tare în care am putea avea o matematică feminină diferită de matematică „comună“, o ştiinţă efeminată şi aşa mai departe, după cum am putea „colora“ toate aceste domenii prin caracterizări ale mai multor minorităţi existente. Imaginaţi-vă o chimie diferită pentru romi, o biologie diferită pentru afro-americani, o matematică diferită pentru homosexuali, o istorie diferită pentru persoanele cu dizabilităţi etc. Se susţin toate acestea? Nu, evident nu, întrucît dacă vorbim de „știință“ în sensul ei tare, vorbim atunci de o perspectivă obiectivă, dincolo exact de aceste determinări sociale şi personale: sex, rasă, etnie, religie sau orientare sexuală.

Pe de altă parte, ce (mai) înseamnă să fii femeie astăzi? Filozofic vorbind, nu sîntem cumva un amalgam, gen yin şi yang, între o perspectivă feminină şi una masculină? Şi chiar dacă ar fi aşa, de ce am prelua drept determinantă mai degrabă determinarea biologică a împărţirii pe sexe faţă de determinarea psihologică a orientării sexuale? Sîntem mai degrabă ce sîntem prin determinările noastre biologice sau mai degrabă ne construim social ca o individualitate psihologică distinctă şi uneori dincolo sau oricum în disonanţă cu categoria sexului nostru? Toate acestea sînt probleme filozofice ce au nevoie de o abordare filozofică ce nu trebuie cantonată într-o unică perspectivă şi unde avem nevoie de o analiză atentă şi competenţă atît a filozofilor bărbaţi, cît şi a filozofilor femei, dar cu precădere a filozofilor profesionişti, căci eu cred că într-o profesiune, dincolo de a fi femeie sau bărbat, eşti cu precădere şi mai întîi profesionist, şi după aceea poţi căpăta diverse „coloraturi“ locale şi conjuncturale. 

Sorin Costreie este prorector al Universității din București și conferențiar la Facultatea de Filozofie.