Definiția dojo-ului

Cuvîntul „dojo” (compus din ideogramele „dō”- cale și „jō”- loc) este la origine un termen budist cu rădăcini în sanscrită (bodhimanda – „locul unde Sakyamuni și-a găsit calea”, conform dicționarului Kōjien). De-a lungul timpului apare utilizat ca „loc unde se meditează la Buddha” și „loc unde se studiază știința” (deseori, aflat în temple).

În prezent este folosit în special ca „locul unde se predau și se învață arte marțiale”.

Se poate remarca aici că sălile de sport se numesc „taiikukan” (sală de educație fizică), iar sălile de cursuri „kyōshitsu” (sală de educație), definind practic și un sistem de învățare pe bază de repetare de forme, spre deosebire de sistemele educative preluate din occident începînd cu a doua jumătate a secolului XIX.

În cele ce urmează, mă voi referi la dojo ca loc destinat deprinderii artelor marțiale – în mod special la dojo-urile tradiționale de aikido.

Regulile din dojo

Regulile dintr-un dojo se suprapun în mare măsură cu regulile de antrenament. Redau, în cele ce urmează, un set tipic de reguli, așa cum se regăsesc, spre exemplu, în statutul dojo-ului japonez Toyonaka Wakikai, din prefectura Osaka. Am extras doar cîteva dintre cele nouă reguli care reglementează dojo-ul.

1. Să respectăm regulile – și ceremonialul, mai ales – în mod corect, și să urmăm îndeaproape învățăturile instructorilor.

2. Pentru ca antrenamentul să aibă loc într-un mediu propice, se va face curățenie în mod obligatoriu înainte și după antrenament.

3. În dojo vom fi bine dispuși și în armonie cu cei din jur.

4. Unghiile de la mîini și de la picioare trebuie să fie întotdeauna tăiate scurt. Costumul de antrenament (dōgi) să fie întotdeauna curat.

Regula nr. 1 se referă la ceremonia de salut la intrarea și la ieșirea din spațiul privilegiat la dojo-ului și la respectarea locului în sală, în funcție de ierarhie.

Regula nr. 3, de curățenie a dojo-ului stabilește îndatorirea practicanților de a curăța sala, indiferent de starea de curățenie prealabilă, păstrată de către administratorii sălii. Curățenia se face după proceduri clar stabilite: se mătură suprafața saltelelor pornind de la peretele de onoare, iar la sfîrșit murdăria se strînge în colțul cel mai apropiat de ieșire și se adună, tradițional, cu un făraș (sau, mai nou, cu aspiratorul).

Regula nr. 5 se referă la „igiena” emoțională în vederea antrenamentului: a fi în armonie cu cei din jur și bine dispus (în armonie cu sine).

Regula nr. 7, cea de curățenie individuală, prevede și costumul de antrenament, care trebuie menținut curat, cît mai alb. Aș menționa aici o confuzie destul de comună de a considera cuvîntul „dojo” ca fiind din aceeași familie cu „dōgi”. Este o greșeală: în timp ce ideograma dō din dojo are sensul de „cale”, dō din „dōgi” înseamnă „tors”, („gi” fiind sonorizarea ideogramei „ki” din „kimono”, însemnînd veșmînt), „dōgi” nefiind astfel „veșmîntul căii”, ci mai curînd un „acoperămînt pentru tors”.

Folosirea spațiului dojo-ului

Dojo-urile sînt îndeobște rectangulare. În fiecare dojo se va desemna un „perete de onoare” („shoomen”), de obicei, peretele cel mai îndepărtat de intrare sau, în dacă sînt mai mute intrări, un perete fără uși, în ideea că locul cel mai îndepărtat de ușă este cel mai sigur, în cazul unui atac inopinat.

Dojo-urile din Japonia sînt prevăzute cu o suprafață mare de ferestre, care sînt deschise înaintea curățeniei inițiale și închise după curățenia finală. Sălile tradiționale nu sînt prevăzute cu încălzire sau cu aer condiționat.

Pe peretele de onoare sînt afișate de obicei fotografii, portrete, uneori, chiar statui ale fondatorilor artei respective, iar în funcție de pretențiile sau veleitățile practicanților pot fi și vaze cu aranjamente florale sau planșe cu aforisme caligrafiate, îndemnînd la curaj, străduință, meditație etc.

Latura opusă peretelui de onoare este utilizată în general ca loc de aliniere a practicanților. Alinierea se face în ordine ierarhică, cei mai înalți în grad sau mai vîrstnici membri ai grupurilor de antrenament fiind plasați în partea cea mai îndepărtată de intrarea în dojo.

Folosirea timpului dojo-ului

Timpul în dojo se împarte în segmente de 1-3 ore, fiecare începînd și terminîndu-se cu curățenia. Antrenamentul propriu-zis începe cu un ritual de purificare, după care urmează exerciții de mobilitate, forță, căderi, deplasări etc.

O caracteristică a utilizării timpului în dojo este lipsa pauzelor, recuperarea oboselii pricinuite de un segment de antrenament urmînd să se petreacă pe parcursul segmentului următor.

Prin folosirea timpului și spațiului cu maximă eficiență și păstrarea unui mediu curat și liber de factori perturbatori externi, dojo-ul este un instrument menit să creeze practicanților mediul propice pentru a-și limpezi mintea de orice gînduri „exterioare” și pentru a executa tehnicile cu atenție maximă la detaliu și cu simțurile alerte. 

Florin Popescu, doctor în filologie al Universității din Kyoto, este instructor principal de aikido (6 dan) la Manabu-dojo (http://www.aikido.manabu.ro).

Foto: flickr