Despre coaching, încredere şi stimă de sine
Conduceți una dintre cele mai importante companii de coaching pentru mediul de afaceri din România. Care este, de fapt, rolul acestei companii?
Interact este pe piață din 1997 și aș putea spune că e o firmă care a crescut odată cu clienții săi. Ne-am dezvoltat foarte mult, ne-am extins în special în ultimii 12 ani. Misiunea noastră este să facilităm schimbarea pentru a face o diferență în jurul nostru (mi se pare că sună într-un fel bizar în limba română; în engleză ar fi: „Enabling change to make a difference“). Vrem să sprijinim dezvoltarea personală și profesională a clienților noștri, oameni din diverse companii. De a lungul anilor, însă, am avut proiecte și cu licee din București, cu facultăți – scopul fiind acela de a pregăti generațiile noi pentru momentul cînd urmează să lucreze, de a-i ajuta să fie mai buni, mai performanți. De multe ori am spus chiar în propria firmă că îmi doresc ca oamenii care lucrează aici să fie pregătiți permanent, astfel încît, dacă vreodată se întîmplă ceva sau vor să facă altceva, să își găsească un job cel puțin la fel de bun ca acela de acum.
Care sînt problemele legate de încredere, la modul general, și de încredere în sine, și ce reprezintă acești termeni, de fapt, în mediul de afaceri?
Încrederea și încrederea în sine mi se pare că sînt dintre acele cuvinte „la modă“, acele meme care circulă în organizații și au ajuns să fie goale de sens. Desigur, fără încredere nu poți construi mare lucru. Am auzit oameni care spun că „trebuie“ să acordăm încredere necondiționat. Nu cred că e chiar așa, încrederea se cîștigă. Nu are nimeni încredere în noi dacă nu facem ceva care să merite această încredere. Sau e una de suprafață, la început. Încrederea în ceilalți are la bază însă și încrederea în noi înșine. Iar aceasta se construiește începînd din primii ani de viață. Stima de sine se construiește în copilărie. Cît de prezenți sau absenți au fost părinții, cît de manipulatori cu copiii, familia, cît de mult i-au neglijat – toate acestea se văd în adultul care vine din copilărie cu probleme de self-esteem, nesiguranțe și lipsă de încredere în sine.
Lucrați în general cu lideri, directori de companii, cu oameni din conducerea companiilor. Cît de importantă este stima de sine pentru un lider?
Stima de sine este esențială, aș zice. Puțini dintre noi o au totuși. Lipsa ei se vede foarte des la manageri, lideri la toate nivelurile (dar nu numai la ei). Comportamente deraiante − agresivitate, pasivitate, aroganță, narcisism, nevoie excesivă de control, anxietate excesivă etc. − au la bază o stimă de sine scăzută.
În Occident se vorbește mult despre self-esteem și se pune accent pe stima de sine, la noi mai puțin. De unde acest decalaj? Nu avem o educație în acest sens?
Recent, la Dublin, am mers cu un taximetrist din România. Îmi povestea că e acolo de douăzeci de ani și că unul dintre lucrurile pe care le apreciază este că oamenii se poartă civilizat, se respectă, iar dacă cineva l-ar trata pe celălalt cu agresivitate, l-ar privi de sus, ca și cum i-ar fi stăpîn, atunci ar risca să fie dat în judecată. În România, vedem des comportamente excesive – și nu vorbesc despre ieșiri (toți ne enervăm, toți avem zile mai bune sau mai proaste) –, ci de o atitudine de genul stăpîn/sclav pe care o întîlnesc destul de des. It takes two to tango − și „stăpînul“, și „sclavul“ au un nivel scăzut de stimă de sine. Cred că este o problemă națională, dar și una care ține de educație. De la atitudinea mioritică, cu mîinile în sîn, nu ajungem la o atitudine asertivă prea ușor. Trecem mai întîi prin faza agresivă. Auzeam des despre poporul român care a rezistat, deși a fost ocupat de multe ori. Asta nu ne-a dat o atitudine de învingători, ci mai degrabă una de „ocupați“, de oameni care se „adaptează“, găsesc shortcuts ca să supraviețuiască. Educația ne poate ajuta, însă e nevoie de foarte mult timp. Citeam recent un studiu care spune că românii investesc cel mai puțin în cultură dintre toate țările membre ale UE. Educația nu se face cu televizorul, cu politicieni corupți, cu menținerea într-o stare de mizerie a profesorilor. Internetul ne poate ajuta, social media de asemenea, dar depinde ce facem cu ele.
Ce se întîmplă la modul concret prin coaching/training? Se poate „construi“ stima de sine?
Training-ul poate ajuta, însă într un mod limitat. Un training poate fi un punct de plecare, poate crea un tipping point. Coaching-ul poate ajuta mult mai mult. Se spune că pentru ca un comportament să se schimbe este nevoie de o perioadă de douăzeci și ceva de zile de repetiție. De pildă, ca să îmi intre în obicei să fac exerciții fizice zilnic, trebuie ca aproape o lună să fac asta cu sfințenie. A construi stima de sine este un proces de durată mai mare. Aș zice că primul pas e conștientizarea. Apoi e bine să lucrezi cu un coach care are pregătirea necesară, care are experiență, a trecut el însuși prin multe situații în viață. Am văzut des oameni care aleg însă un coach care are un comportament mai degrabă agresiv, normativ − un fel de imagine parentală, de fapt. Nu știu cît de mult ajută, pentru mine, de pildă, ar fi un dezastru. Eu văd un coach ca pe cineva care este o enciclopedie, un om care te determină să te gîndești la diverse aspecte, care îți dă opțiuni, perspective, energie, care nu numai că citește enorm, dar a trecut el însuși prin experiențe de viață multiple, care s-a transformat pe sine de-a lungul vieții. Dar poate am eu standarde prea înalte. Eu am ales INSEAD pentru că e singura școală de coaching din lume care are o abordare psihodinamică, o școală la care nu ajungi fără o anumită experiență, fără să fi trecut tu însuți prin diverse etape în viață. În 2013, am urmat un program la INSEAD: The Challenge of Leadership. Este un program pentru top executives, eram 21 de persoane în grupă, în total 16 naționalități. Fiecare trebuia să ne prezentăm pe rînd celorlalți, să stăm în fața grupului și să spunem povestea noastră. A fost o provocare să ne prezentăm viața într-un mod structurat și să selectăm acele momente semnificative care ne-au făcut să fim cine sîntem. Auzind toate poveștile acelor executivi, îți dai seama că nu ești singur. Toți acei lideri de succes aveau multe nesiguranțe care îi măcinau. Mulți sînt foarte duri cu ei înșiși, își minimalizează realizările și își pun standarde tot mai înalte – trebuie să fac mai mult, mai bine, să am rezultate mai bune.
Oamenii care lucrează în mediul corporatist, indiferent de poziție, au o stimă de sine mai scăzută sau mai mare decît cei cu alte job-uri, de pildă angajații la stat?
Nu cred că este o diferență între angajații la stat și cei din mediul corporate. Condiții stresante există peste tot – depinde cum îți asumi job-ul. Îmi amintesc de un client, suedez (lucra la o companie în România) care spunea că și el e stresat, și el are nopți în care nu poate dormi, dar nu se plînge pentru că el a ales acel job, că acesta implică niște responsabilități și că plata este în consecință. Eu cred că mereu avem de ales, nu ne pune nimeni pistolul la tîmplă. Diferența este că unii își asumă alegerile, iar alții nu. De aici apar nemulțumirile, inadecvările. Sigur, nu e ușor să faci o schimbare, dar cred că e bine să analizăm cu atenție, cu răbdare, iar cînd alegem să ne asumăm alegerea. Și antreprenorii au nivelul lor de stres. Să știi că trebuie să dai salariile unor oameni, că trebuie să te asiguri că ai clienți mulțumiți, colegi mulțumiți – toate acestea pot fi foarte stresante. Dar au făcut și ei o alegere și, ca orice alegere, vine cu bune și cu rele.
Sînteți o femeie de afaceri de succes. Cum stați cu stima de sine? Și, în general, cum sînt văzute femeile în mediul de afaceri în România?
Stima mea de sine? Pînă la urmă, nevoia de a fi mai bună în fiecare zi, de a face o diferență, nemulțumirea permanentă față de ce am făcut pînă acum, dorința de a continua o transformare − toate acestea arată că am o stimă de sine „în construcție“. E ca drumurile din această țară, mereu în reparație. Am învățat să văd și partea bună a lucrurilor: această stimă de sine mai degrabă redusă m-a făcut să mă zbat mereu. Cred că toți avem nevoie de un feedback, avem nevoie să știm că facem unele lucruri bine. În România, oamenii dau rar feedback pozitiv (începînd cu părinții cărora le e teamă că ne-o luăm în cap, continuînd cu școala − apropo, am auzit recent un profesor spunînd că 8 e nota maxima la el, 10 e doar pentru Eminescu − și apoi cu colegii, clienții, prietenii). Cînd e ultima oară cînd ați spus cuiva felicitări, mulțumesc, apreciez ceva la tine, îți stă bine, arăți bine etc.?
În legătură cu femeile în mediul de afaceri, există încă prejudecăți, există bărbați misogini; ce mă supără cel mai tare este cînd dau de femei care îi favorizează pe bărbații care se poartă urît cu alte femei… e un fel de ură acolo, de răutate gratuită care mă uimește. Studiile arată că bărbații au o stimă de sine mai ridicată decît femeile; aceasta este susținută însă și de societate, de sistemul legislativ. Să ne gîndim la faptul că bărbații au dreptul să lucreze pînă la o vîrstă mai mare comparativ cu femeile, iar asta nu se bazează pe capacitățile mentale.
În ce măsură coaching-ul e o modă în România?
Coaching-ul nu știu dacă este încă o modă, a fi coach este o modă. Mulți oameni pleacă din multinaționale și devin coach; vine un moment în viață cînd credem că trebuie și putem să îi învățăm pe alții. Asta nu se întîmplă doar în România. Vorbim de unele dintre nevoile fundamentale ale oamenilor, pînă la urmă. Cred că e normal să vrei să devii mai bun. Nimeni nu vrea să fie ca o apă stătută, nu? Cum facem asta e un alt subiect. Unii se duc mereu la cursuri, alții își schimbă job-ul, alții își iau un coach, uneori mergem la psihoterapeut, alții decid să facă o altă facultate – am observat că la modă e acum Psihologia. Povesteam recent cu cineva care spunea că mulți se duc la această facultate în încercarea de a se „repara“ pe ei înșiși. Toți avem nevoie să fim apreciați, acceptați, unii mai mult decît alții. Unii dintre noi ar vrea să fie plăcuți de toți cei din jur. Mi-a spus cineva mai demult: „Știi, dragă, nici pe Iisus nu l-a plăcut toată lumea, de ce crezi că te-ar plăcea pe tine?“ Cred că este ceva adevăr aici.
Georgeta Dendrino este managing director al Interact, companie de training și consultanță cu o prezență de douăzeci de ani pe piața din România. Este absolventă a programului Executive Master in Coaching and Consulting for Change de la INSEAD.
a consemnat Adina POPESCU
Foto: flickr
