În 2005 am participat, împreună cu amici utilizatori de scaune rulante şi alături de organizatori, cei de la Agenţia de Monitorizare a Presei, la o campanie de accesibilizare a Bucureştiului. Au trecut cinci ani. Schimbări firave s-au produs, totuşi. Prea puţine. Prietenii din alte ţări, în vizită pe aici, mă întreabă nedumeriţi uneori:„
– Voi nu aveţi utilizatori de scaune rulante?
– Ba da, răspund candid. În casă sau în intersecţii, la cerşit!“

De ce? Să vă povestesc în rîndurile care urmează...  

Despre circulaţie 

Vreau să merg undeva, prin Bucureşti. Cu taxiul. Neinspirată alegere. Nici unul nu este adaptat, dar, cu bunăvoinţa vreunui şofer mai inimos care te poate ajuta să te transferi, şi cu scaunul rulant în portbagaj, porneşti la drum. Nu ai bani de taxi şi vrei să călătoreşti cu mijloacele de transport în comun? În ultimii ani, au început să fie prezente în trafic autobuze, tramvaie accesibilizate. Pînă în 2010 ar fi trebuit ca toate să fie astfel. Ar fi trebuit. Poate vrei să încerci cu metroul. La Unirea, la Gară sau la Chibrit ai norocul unor staţii adaptate. Aşa că te poţi plimba în circuit. Dar să nu te pună naiba să cobori în alte staţii. Prietenii, rudele sau trecătorii binevoitori se vor speti să te tragă pe scări. Emoţii negative, frustrarea, nervozitatea te încearcă între timp. Nu-i nimic, te căleşti.

Despre accesul în instituţii 

Îţi arde să mergi la un spectacol la Sala Polivalentă? Proastă decizie. Aici, rampa mobilă este de mult stricată. Vrei să-ţi schimbi permisul auto? Aşteaptă în frig pînă vine gardianul responsabil care pleacă şi el să caute un coleg care ştie să mînuiască telecomanda rampei electrice... Vrei să mergi cumva la Casa de Sănătate sau la Casa de Pensii? Ai voinţă. Sună-ţi un prieten mai vînjos. Aici ori nu sînt rampe, ori unghiurile lor sînt atît de mari încît pregăteşte-te să fii lansat spre Lună! Ai nevoie să mergi la toaletă, între timp? Nasol. Nu există tufişuri adaptate în Bucureşti. Bine că au venit americanii cu al lor McDonald’s sau doar în cadrul unor supermarketuri mai găseşti toalete adaptate, în care, de obicei, femeile de serviciu îşi pun materialele de curăţat. La hotelurile de lux nu cred să te primească doar pentru un pipi... Te doare măseaua, vrei la stomatolog? Caută bine vreun cabinet adaptat şi cu cît mai puţine scări.

 Ai ghinionul să stai într-un bloc cu patru etaje fără lift? Naşpa. Fă un schimb de locuinţă. 

Vrei să parchezi sub un semn destinat ţie, persoană cu dizabilitate, dacă ai cumva maşina adaptată? Eşti nebun? Trebuie să vii poate la 7 dimineaţa să prinzi vreun loc liber. Maşini de fiţe tronează cu neruşinare, de multe ori paznicii acceptînd bacşişuri din partea „băieţilor“, pentru un astfel de loc. 

Hai să faci mişcare pe jos. Romanticul din tine îşi invită iubita la plimbare printr-un parc sau pragmaticul tot din tine vrea să facă piaţa. Eşti sigur? Te-ai înarmat cu răbdare şi curaj? Eşti pregătit de escalade şi alpinism? Pe lîngă gropile din asfalt ce te fac să tresalţi în scaunul rulant, mai ai şi ghinionul unor borduri foarte înalte de escaladat. Edilii noştri au alte treburi mai importante de rezolvat decît trotuare adaptate, utile nu numai nouă, ci şi mamelor cu copii în cărucioare sau bătrînilor. 

Dar stai liniştit. Totuşi, există accesibilitate în Bucureşti. Unde? Ai ghicit. La bănci. Handicapaţii îşi pot plăti liniştiţi ratele din cei 290 lei cît este ajutorul lor social. Deocamdată. Poţi să ştii de unde mai vrea Guvernul Boc să facă economii? 

Ca psiholog, pot emite ipoteze despre efectele lipsei de accesibilităţi asupra psihicului şi vieţii persoanelor cu dizabilităţi. Este ca un cerc vicios: lipsa acestor accesibilităţi antrenează izolarea şi renunţarea la studii, la un loc de muncă, la prieteni. Izolîndu-te, ai astfel şansa să devii filozof sau om evlavios, pustnic. Te retragi vrînd-nevrînd din cele lumeşti şi te ocupi de suflet. Eşti aproape budist. Ai tot renunţat la lucruri şi activităţi exterioare ce-ţi distrăgeau înainte vreme atenţia. Acum, te concentrezi pe interiorul tău. Exteriorul aparţine altora...