Şi noi, redactori la revista Vatra, am trăit şi trăim, am supravieţuit şi supravieţuim încă într-un timp al pandemiei, al izolării şi distanţării fizice. De altfel, scriitori, jurnalişti, intelectuali siliţi la recluziune au relevat, în cărţi publicate anul trecut, nelinişti, interogaţii şi emoţii ale lockdown-ului (Pandemia veselă și tristă, de Florina Ilis, Pandemia nebunilor. Confesiuni în stare de urgență, de Liviu Cangeopol, Povestiri despre epidemii și vaccinuri de Alexandru Toma Pătrașcu, Jurnal din vremea pandemiei, de Tiberius Vasiniuc, Lumea de mîine. Ce urmează după pandemie?, de Olivia Toderean, Sergiu Celac, George Scutaru, Bucureștiul, sub dictatura coronavirusului, de Cora Muntean, Pandemie… și alte povestiri, de Cosmin Baiu etc.). Am trăit dureros, eu şi colegii mei de la revista Vatra, momentele de restrîngere a relaţionării directe, de limitare, într-o ambianţă impregnată de ştiri alarmiste din mass-media şi de informaţii deconcertante de pe reţelele de socializare. Cu atît mai mare, mai imperioasă a fost dorinţa noastră de a scrie, de a comunica în modul acesta, imperfect şi indirect, cu cititorii noştri, într-o stilistică a urgenţei, care să depăşească şi să compenseze solitudinea, distanţarea, izolarea, stări-limită care accentuează şi mai mult nevoia de a fi aproape de semeni. În condiţii de izolare, de restrîngere a socializării, am reuşit să edităm la timp toate numerele revistei, cu dosarele tematice programate pentru anul 2020 („Teatrul românesc, azi“, „Mircea Martin – 80“, „Secolul 21 – între istorie recentă şi futurologie“, „Cornel Ungureanu țintă fixă“, „Distant reading o nouă paradigmă de cercetare literară“, „Sorin Alexandrescu – schiţă de portret“, „Gabriela Adameşteanu – ţintă fixă“). În acelaşi timp, şi pentru noi izolarea a reprezentat o lungă aşteptare a întoarcerii la normalitate. Impunerea stării de urgenţă şi apoi a celei de alertă, ce limitau mişcarea, sociabilitatea, au modificat tempoul existenţei noastre, au alterat mentalităţi, au reformulat conduite şi habitudini, generînd noi abordări ale apropierii, ale raportului direct cu ceilalţi. Sensul vieţii, în rutina cotidianului, s-a modificat radical, impresia noastră dominatoare fiind a unei derulări nedefinite a secundelor, copleşitoare, cu forţa unei apăsări continue, persistente. Interogaţiile, aşteptările, metabolismul nostru cognitiv alterat, metamorfozele, gesturile, gîndurile, toate acestea s-au intersectat cu lecturi febrile prin care o stare de revoltă subliminală, ca o întoarcere spre interioritate, releva absurdul, scepticismul, neputinţa de a înţelege lumea în acest avatar nefericit al ei. De aici nevoia noastră de confesiune, de mărturisire, prin care eul se cufundă, ca într-un ireductibil joc de oglinzi, în apele amintirii despre sine şi despre alţii, printr-o nevoie de adaptare la criză, de confruntare ezitantă cu o realitate  a iluziei, construită, de fiecare dintre noi, din incertitudini, suferinţe şi dileme ale clipei şi ale Istoriei. Fluxul zilelor şi al ştirilor, periclitarea echilibrului afectiv au marcat dureros, şi pentru noi, această ambianţă a claustrării, în care am fost privaţi de dialog, de comunicare, de îmbrăţişare sau de întîlnirea cu celălalt. Am resimţit, dureros, şi noi, erodarea gesturilor mărunte, rutina solitudinii, inserţia ideologiilor în teritoriul fluctuant al pandemiei, am utilizat diferite platforme online, pentru realizarea proiectelor noastre (Poezia 3G: versuri peste gen, granițe, generații, Poeţi în dialog, întîlniri cu cititorii, lansări de carte şi dezbateri). Am resimţit şi noi presiunea fake-news-ului, iminenţa jocurilor de putere şi iradierea malefică a teoriilor conspiraţiei, sub zodia unor reacţii emoţionale paradoxale, a unor temeri şi decizii inexplicabile, într-un timp al stărilor celor mai contradictorii (optimism nejustificat, scenarii apocaliptice, accese de panică iraţională, refuzul drastic al contactului cu ceilalţi sau, din contra, sfidarea măsurilor de distanţare fizică, neîncredere sau revoltă). Informaţiile furnizate de mass-media erau fie abundente şi irelevante, fie abstrase, sibilinice. Am trăit într-un timp al crizei, al depărtării, în care scrisul se străduia să păstreze o logică a echilibrului fiinţei, într-o etică a nerenunţării şi un spaţiu fragil compensatoriu. Povestea revistei Vatra în vremea pandemiei nu diferă, poate, de experienţele celorlalte reviste de cultură româneşti. Important este că, dincolo de toate aceste dificultăţi şi restricţii, dincolo de confiscarea sau limitarea posibilităţii strîngerii de mînă şi a unui dialog direct, am reuşit să publicăm la timp numerele revistei, să participăm (online) la evenimente culturale, să ne îndeplinim obligaţiile asumate în proiectele culturale pe care le derulăm. Am trăit, sub zodia urgenţei şi a asediului provocate de pandemie, un sentiment al speranţei, un orizont al aşteptării, în oglinda timpului precar în care ne e dat să trăim şi să scriem.

Iulian Boldea este redactor-șef al revistei Vatra.