Decalajele organizării şi riscurile lor

Mihaela VLĂSCEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 122 din 25 Mai 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Există o cultură a organizării şi una a organizaţiilor, care numai parţial sînt interferente. Prima iniţiază şi consacră organizaţii, dar cel mai adesea se limitează doar la crearea condiţiilor de agregare a unor acţiuni individuale pentru a realiza un scop comun. Cealaltă se dezvoltă în organizaţii şi presupune doar, între altele, o anume cultură a organizării, întrucît menirea ei este de a asigura bunăstarea vieţii individuale (uneori) şi de a realiza atingerea unor criterii de eficienţă (mai mereu). Din păcate, nici cultura organizării şi nici cea a organizaţiilor nu sînt peste tot uniform distribuite. Să mă refer, cu riscul de a generaliza pripit, la situaţia noastră. Nu mi se pare că organizarea şi organizaţiile ar fi cuvinte cu o frecvenţă de utilizare prea mare în vocabularul nostru. Poate că organizarea ar apărea ceva mai des, mai ales în forma implorării pentru ieşirea din "harababura" cotidiană atît de cunoscută sau pentru a exprima speranţe mereu amînate ("dacă ne-am organiza, multe am isprăvi"). În mod sigur însă, sintagmele care includ organizaţiile au o frecvenţă foarte redusă. O astfel de expresivitate lingvistică nu este deloc inocentă. Ea este evident contrastantă cu un fapt de viaţă a cărui amploare nu o putem ignora: cea mai mare parte a timpului de muncă, de divertisment şi de relaţionare cu alţii în spaţiile constitutive ale politicii, economiei sau culturii se desfăşoară în organizaţii. Firme sau corporaţii, şcoli sau biserici, partide sau toate cele care ţin de stat şi de politică, de administraţie şi de consum sînt nimic altceva decît organizaţii, adică produse ale activităţii de organizare şi forme de facilitare a agregării acţiunilor individuale şi tehnologiilor pentru a produce bunuri individuale şi publice. Mai mult, modernitatea a debutat odată cu cerinţa raţionalizării sociale în forma acelor principii de organizare care au consacrat birocraţia. Max Weber a fost sociologul german de la sfîrşitul secolului XIX şi începutul secolului XX care a rămas celebru şi pentru că a definit traiectoria societăţii moderne prin raţionalitatea birocratică. Treptat s-a ajuns la critica organizării moderne iniţiate de modelul weberian şi mai ales de cel fordist, dar birocraţia, ca tip de raţionalitate a organizării, e încă prezentă, iar organizaţiile sînt departe de vremea extincţiei. Mai degrabă se înmulţesc şi devin tot mai cuprinzătoare. Din locale, unele devin multinaţionale şi chiar globale, se întind în spaţiu într-o asemenea măsură încît depăşesc cu mult forţa economică a unor state naţionale. Din sectoriale sau specializate, devin reţele în care, dacă nu eşti integrat, nu exişti sau eşti marginalizat pînă la extincţie. În faţa unei astfel de realităţi a organizării şi mai ales a organizaţiilor, expresivitatea noastră lingvistică se asociază cu un deficit mult prea costisitor al modului de proiectare şi consolidare a organizaţiilor. Împrumutul şi imitaţia sînt mult mai puternice decît imaginaţia proiectivă şi perseverenţa dezvoltării. Dispunem de o cultură precară a organizării şi de o înţelegere superficială a culturii organizaţiilor. Cea mai bună ilustrare a acestei stări este oferită de corporaţiile multinaţionale. De la Carrefour la Microsoft, adică de la supermarket-ul care a început să atragă consumerismul nostru modest, la firma care este simbolul global al celei mai recente industrii, multinaţionalele pătrund în viaţa noastră de zi cu zi. Rigoarea organizării birocratice, filozofia lucrului bine făcut şi recompensarea performanţei se îmbină cu un cosmopolitism cultural delocalizant şi cu o învăţare individuală fără răgaz pentru menţinerea în competiţie. Intrăm rapid şi parcă pe neobservate într-o nouă lume. O facem însă fără a adăuga acea reflexivitate sistematică asupra consecinţelor ei tacite. Trăim şi lucrăm în organizaţii, participăm la organizarea raţională şi beneficiem de avantajele ei, dar încă reflectăm prea puţin asupra modului lor de configurare sau măcar asupra implicării noastre în mecanismele pe care le întreţinem. Altfel spus, trăim într-un decalaj între realitatea din jur şi reflecţia asupra acestei realităţi care se multiplică. Un astfel de decalaj este sursă de incertitudine, tensiuni şi indeterminări. Sîntem prinşi între două lumi: una a acţiunilor desfăşurate de unii şi a consecinţelor de care beneficiază tot mai mulţi şi care sînt profund diferite de ceea ce exista pînă de curînd şi o alta a interpretării şi înţelegerii precare a acestor diferenţe. Riscăm să trăim diferenţele, dar să nu fim reflexivi în raport cu ele, să lucrăm în organizaţii complet noi, dar să nu le înţelegem raţiunile funcţionale şi opţiunile de dezvoltare. Riscăm să cădem în efemeritate şi să considerăm organizaţiile care se multiplică în faţa noastră şi care ne angajează ca forţă de muncă şi inteligenţă ca intangibile şi chiar transcendente, cînd ele nu sînt decît forme de viaţă pe care şi noi le configurăm. Ieşirea din indeterminare şi tensiune ar fi mult facilitată de dezvoltarea acelei imaginaţii sociale care s-ar baza pe o mai bună cunoaştere a modului de constituire şi funcţionare a organizaţiilor. Altfel spus, este nevoie de asimilarea unei culturi a organizării care să se bazeze pe şi să se asocieze cu reflecţia asupra modului de funcţionare a organizaţiilor. În absenţa persistentă a unei astfel de culturi, riscăm să fim tot mai străini de mediul instituţional care apare rapid în jurul nostru. Să considerăm două exemple. Mai întîi cel al unui adolescent care s-a angajat recent să lucreze part-time (adică patru ore pe zi) la McDonald's. Înainte de a începe lucrul, trebuie să se pregătească. Ajunge cu o jumătate de oră mai devreme pentru a se spăla, a îmbrăca uniforma şi a se prezenta la punctul de lucru ce i-a fost desemnat. Lucrează cele patru ore în conformitate cu un set de reguli precis definite şi îndeplinind sarcini riguros delimitate. La sfîrşitul timpului de lucru, este evaluat cu precizie şi i se spune ce are de făcut a doua zi, dacă mai este acceptat. Celălalt exemplu este dintr-o organizaţie publică şi vizează un funcţionar public. Soseşte la birou în jurul orei 8 şi se pregăteşte pînă la 9. Îşi savurează tacticos cafeaua, află ultimele bîrfe şi le comentează pînă în jurul orei 10. A pierdut nişte documente, a încurcat nişte hîrtii, dar nu se impacientează pentru că s-a mai întîmplat şi nu a păţit nimic. Transferă hîrtiile unui alt coleg şi amînă pentru mai tîrziu rezolvarea problemelor "de serviciu". În succesiunea operaţiilor de muncă nu caută ordinea, ci operativitatea simulată, şi tot căutînd se termină timpul de muncă. Ca atare, pe ansamblu, timpul de muncă şi cel de ne-muncă sînt indistincte, cel de bîrfă şi cel de comunicare funcţională se suprapun, iar randamentul individual este mereu amînat sau transferat într-un alt sector. Diferenţele dintre persoanele care lucrează în cele două organizaţii sînt atît de evidente că nu solicită prea multă insistenţă. Timpul de lucru, cultura curăţeniei şi a relaţiilor de muncă, randamentul şi evaluarea sînt referinţe ale rigorii şi recompensării, într-o companie multinaţională, şi ale birocratizării şi amînării, într-o alta. Două culturi opuse, dintre care una invită la reflecţia asupra calităţii prestaţiilor şi a dezvoltării performanţelor, iar cealaltă consacră lipsa de rigoare şi de performanţe. Dacă am compara organizaţiile în care aceste culturi sînt practicate, am observa cum una este profitabilă şi globală, iar alta este complet ineficientă şi birocratizată. Nu întîmplător se solicită insistent ca organizaţiile care corespund birocraţiei publice să adopte principii ale management-ului din organizaţiile private. Altfel spus, ne aflăm şi aici într-o tranziţie culturală a organizării şi organizaţiilor. Succesul acestei tranziţii depinde, în mod hotărîtor, de asimilarea generalizată unui ethos al eficienţei şi reflecţiei bazate pe înţelegerea funcţionării organizaţiilor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.