De voie, de nevoie

Publicat în Dilema Veche nr. 493 din 25-31 iulie 2013
De voie, de nevoie jpeg

„Începutul ăsta mă frustrează: «Nu ai voie să...»“ – îmi spune Ilinca, fiică-mea de 12 ani, într-un dialog pregătitor pentru acest text. Mda, ştiu asta, şi orice reţetar sau ghid practic de creştere a copiilor (peste ale mele s-a aşezat praful) confirmă eroarea în care se află părinţii cînd recurg la arsenalul inepuizabil al variaţiunilor lui nu. De la „nu ai voie să mănînci de pe jos“ şi „nu ai voie să loveşti“, pînă la „nu ai voie azi la calculator“ şi „nu ai voie mai tîrziu de miezul nopţii“, le-am trăit pe pielea noastră şi, deşi mă gîndeam că eu niciodată n-am să spun aşa ceva cînd o să mă fac mare şi voi fi părinte, iată că mă aud şi mă înspăimînt rostind, din cînd în cînd, dizgraţioase şi deznădăjduitoare nu-uri. Cauzele sînt triviale, în general – de la lipsa de răbdare, timp şi energie, pînă la comoditate şi nervi. Însă, în cele mai multe cazuri, nu-ului meu i se răspunde tot cu nu. E nedrept şi greu pentru părinţi, dar fiecare are ce merită, nu? Oameni sîntem. Da, dar şi copiii sînt tot oameni, nu fac parte din vreo subspecie sau supraspecie.

Cu această evidenţă (deh!) şi cu tot respectul, traiul împreună cu propriii copii se poate simplifica considerabil şi se poate armoniza inimaginabil. În fond, oamenii mici din faţa noastră au nevoie de clarificări, de explicaţii şi de argumente, în aceeaşi măsură în care şi noi, oamenii mari, avem nevoie de acestea. Numai că, la maturitate, revolta, opoziţia şi sinceritatea încep să se veştejească şi apar tot felul de comodităţi, laşităţi şi frici. Copiii au nevoie de aceste lămuriri suplimentare, la tot soiul de nu-uri, primite la diverse vîrste; în fond, de ce omul ar trebui să nu mănînce de pe jos, de ce ar trebui să scoată sunete articulate şi cu sens, sau de ce părăsirea unei petreceri se întîmplă fix cînd e mai mişto? În general, dacă evităm „pentru că aşa trebuie“, „aşa e bine“, „aşa se face“ sau „ştiu eu mai bine“, avem deja semnalul unui posibil dialog sănătos.

În privilegiata stare naturală, de bipezi cu darul vorbirii şi al simţirii, comunicarea (oh, da, cuvînt suprasolicitat doar în teorie!) este suficientă pentru un succes garantat. Chiar aşa.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat de la copiii mei este negocierea – din care, de fapt, nimeni nu pierde şi nimic nu se iroseşte, dacă ai un pic de răgaz şi îţi place să te joci. Negoţul – cu linguri de mîncare, minute la televizor şi/sau la calculator, încă o jucărie, cîteva vorbe neruşinate, o carte de citit ori prostii şi obrăznicii – se rezumă la o singură întrebare: ce dai în schimb? Odată trocul făcut, încrîncenarea iniţială dispare, problema începe să se limpezească, iar rezultatul e parcă mai savuros (şi de-o parte, şi de alta, vă spun!). N-am avut mari surprize neplăcute nici în negocierile cu fiică-mea, nici în cele cu băieţii mei (chiar dacă cu strategii diferite, pentru că sînt chiar din două lumi diferite). Pe de-o parte, această metodă de comunicare garantează cîteva lucruri esenţiale în relaţia copil – părinte; încrederea unuia în celălalt (a celor două părţi implicate în negociere) creşte, cunoaşterea reciprocă capătă noi nuanţe, jocul în sine ţine cheful aprins şi fiecare obţine ce doreşte – sigur, cu mici ajustări (dacă, noi, copiii mari, lăsăm deoparte orgoliile de autoritate supremă, nu simţim înfrîngerea pentru că ea nici nu există, iar orgoliile doar traduc, în fapt, frustrările noastre). În plus, metoda este îmbrăţişată şi folosită ulterior în relaţia cu fraţii sau cu prietenii.

Pe de altă parte, aceste modificări şi recalibrări duc la o altă idee simplă, nu de mulţi îmbrăţişată, însă. Exemplul personal al părinţilor este, pentru un timp, în mod cert, model sau antimodel pentru copii, în funcţie de biografiile mai mult sau mai puţin norocoase, sprijinite sau confuze ale acestora. Aşa cum, în amintitele negocieri zilnice cu copiii, ne asumăm cîştigul cu fermitate, şi înfrîngerile cu fairplay, tot astfel, recunoaşterea propriei vinovăţii sau a propriilor greşeli sau a necunoaşterii poate face mici minuni. Dacă le cerem copiilor scuze sau iertare, nu ni se diminuează nici importanţa, nici eficienţa, nici autoritatea. Dimpotrivă, copiii de orice vîrstă capătă mai multă încredere în noi, pentru că le semănăm şi pentru că şi lor, iată, le vine rîndul să ne înţeleagă şi să fie responsabili cu propriile judecăţi. Copiii detectează uşor ipocrizia, iar minciunile părinţilor sînt amendate cu cruzime, pe bună dreptate. Şi atunci, să nu ne mai întrebăm de ce un permanent nu se va aşeza peste pacea domestică, ori de cîte ori vrem ceva de la copiii noştri. Stricteţea ofuscată şi interdicţiile monosilabice îşi găsesc aproape instantaneu răspunsul în oglindă – cel al copiilor. Te trezeşti că acelaşi tip de tratament ţi se aplică ţie, părinte grijuliu, că nu primeşti nici o explicaţie, ci doar refuzuri şi, atunci, începi să arunci cu neputincioasele „obraznicule“ sau „nu ţi-e ruşine“.

Însă moda vremii în materie de creştere a copiilor urlă sus şi tare că trebuie să lăsăm copiii liberi, să nu-i constrîngem, să nu-i pedepsim, să nu le impunem nimic, asta ca să nu-i stresăm; practic, să fim nişte părinţi legumizaţi şi inutili, înfricoşaţi de propriii noştri copii şi dezamăgiţi, în cele din urmă, de noi şi de ei, deopotrivă. Nu de puţine ori am auzit pe stradă, în şcoală sau grădiniţă, copii care se oţărăsc la propriii părinţi, care, cu zîmbetul tîmp pe buzele tremurînde de jenă şi neputinţă, îşi asigură prinţesele şi piraţii, încă o dată, de iubirea lor.

Restricţiile cele mai auzite în ultima vreme sînt legate de excesul de TV, telefoane mobile şi calculator. Îngrijorarea nu este falsă, însă riscul dependenţei de aceste obiecte electronice şi ofertele lor tentante poate fi diminuat. De pildă, pînă la vîrsta şcolară a fiică-mii nu a existat cablu TV în casă. E mai sănătos pentru toată lumea, iar părinţii au atîtea alte surse de informare, încît orice plîngere este nepermisă. În ultima vreme, de exemplu, am auzit, din două surse, interesul fetelor pentru tipul de program Românii au talent. Imitarea şi visul copiilor de a ajunge precum modelele din imediata apropiere sînt de cînd lumea şi pămîntul. În fond, unul dintre rosturile şi funcţiile părintelui este să îndrume înţelept şi să le descopere copiilor, în mod plăcut, bucăţi din lume. Sînt atîtea de povestit şi de făcut pe lumea asta, atîtea lucruri pe care au voie să le facă şi să le spună copiii, încît ne vom minuna noi înşine că avem privilegiul de a sta în proximitatea lor.

Filipine

În Filipine s-a terminat cu pungile de plastic. Din 20 iunie, interdicţia se aplică în Makati, cartierul de afaceri din Manila, unde nu mai e voie să se utilizeze sacoşe de plastic sau cutii de polistiren. Asta din cauza faptului că în această metropolă cu 13 milioane de locuitori, odată abandonate, aceste deşeuri din plastic riscă să obstrucţioneze canalele de scurgere, iar riscul inundaţiilor creşte. Orice contravenient riscă o amendă de 5000 de pesos (87 de euro), plus o pedeapsă cu închisoarea. Mulţi se opun acestei decizii, mai ales vînzătorii ambulanţi de produse alimentare, care consideră că afacerile le sînt puse, astfel, în pericol.

Salford (Marea Britanie)

Pentru a preveni obezitatea în rîndul copiilor, una dintre municipalităţile britanice intenţionează să interzică comercializarea cartofilor prăjiţi, a mîncărurilor tip McDonald’s şi a altor fast-food-uri, înainte de ora 5 după-amiază. Consiliul municipal din Salford a lansat un referendum. Cu siguranţă, comercianţii se simt lezaţi. Daily Telegraph s-a revoltat: „Cartofii prăjiţi sînt una dintre mărcile locului, după Muzeul Războiului şi BBC, şi chiar înainte de acestea.“

Interdicţia ar urma să se aplice pe o rază de 400 de metri de şcoli. Potrivit datelor din 2012, la Salford, 35% dintre copiii de 10 şi 11 ani au probleme cu greutatea sau sînt obezi.

SUA

Cercetaşii americani (Boy Scouts of America) au pus oficial capăt, pe 23 mai, interdicţiei care îi privea pe tinerii homosexuali de a participa la activităţile lor – scrie The New York Times. O decizie luată după ani întregi de rezistenţă şi după dezbateri aprinse în rîndul organizaţiei.

Mai mult de 60% dintr-un număr de 1400 de voluntari ai acestei mişcări s-au exprimat în favoarea renunţării la această măsură discriminatory, care a făcut ca mai mulţi sponsori – printre care Merck şi Foundation Intel – să renunţe să le mai dea bani, din acest motiv.

Boy Scouts of America este una dintre cele mai importante organizaţii ale tinerilor din SUA. Şi are un număr de 2,7 milioane de tineri care aderă la ea.

Ileana Bîrsan este critic de film.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.