- Programul de Înnoire a Parcului Naţional Auto -

E joi seara. După o zi obişnuită de lucru, telefonul sună şi o voce răguşită mă întreabă: „În seara asta mă duc să cumpăr unul, eşti dispusă să vii?“. Pentru moment ezit, gîndindu-mă la ora tîrzie, însă curiozitatea de a asista la „tranzacţie“ mă determină să accept. Pe drum am senzaţia că nu mai ajungem niciodată la destinaţie şi în mintea mea deja încep să se contureze o serie de scenarii. După două ore de mers pe străzile întunecate şi adresînd întrebări la care nu primesc răspuns în privinţa locului unde e stabilită întîlnirea, ajungem în parcarea unui complex comercial din Bucureşti. Am sentimentul participării la o afacere ilegală, nu e chiar Scarface, dar parcă e pe-aproape. Ne oprim în spatele parcării (locul unde sînt verificate actele), cînd pe fundal se aude vocea vînzătorului repetînd cu indignare: „Dom’le, eu nu sînt bişniţar! Ia-l cu încredere!“. Cei doi bat palma, banii sînt plătiţi, iar tichetul ajunge în posesia unui nou „proprietar“, însă nu pentru mult timp deoarece bucata de hîrtie este repusă în circuit prin repetate operaţii de „vînzare/cumpărare“, pînă în momentul în care, în sfîrşit, este folosită pentru achiziţionarea unui nou autoturism. Episodul descris ajunge să fie aproape asemănător pentru traiectoria fiecărui voucher emis prin Programul de Înnoire a Parcului Naţional Auto. Puse cap la cap, secvenţe aproape similare de „vînzare-cumpărare“ conturează scenariul Programului Rabla 2010. 

Antreprenoriat cu vouchere 

În primăvara lui 2010, fiind în căutarea unui subiect cu potenţial de cercetare, am primit sugestia analizării Programului de Înnoire a Parcului Naţional Auto. Iniţial urmăream să mă axez pe identificarea biografiilor sentimentale construite din prisma proprietarilor de maşini care s-au despărţit de autoturisme. Pînă să ajung însă la Poarta Remat, am fost întoarsă din drum de întîlnirea cu un tranzacţionar de vouchere cunoscut prin intermediul Bursei Rabla, care întîmplător îşi dăduse şi maşina spre casare, prin acest program. Ionuţ are 35 de ani şi în prezent nu se încadrează în nici un circuit formal de angajare. A lucrat o perioadă scurtă la o spălătorie-auto iar mai apoi şi-a dat seama că „se pot cîştiga bani mult mai uşor din alte surse“. Biografia sa antreprenorială e presărată de activităţi de vînzare sau cumpărare a unor diverse produse, pe piaţa informală. Ionuţ îşi începe ziua cu postarea de noi anunţuri, atît pe paginile electronice dedicate bursei de vouchere cît şi prin status-urile pe care le afişează pe Yahoo Messenger. După cîteva ore, unul din telefoane începe să sune şi îşi stabileşte deja diverse întîlniri pentru vînzarea cîtorva vouchere. Maşină nu are pentru că şi-a dat Dacia, cumpărată de la un prieten, la Remat, însă încearcă să-şi programeze întîlnirile în proximitatea locuinţei, pentru a nu se deplasa foarte mult. Deşi, cînd e vorba de obţinerea unui profit mai mare nu ar ezita să meargă nici pînă la Timişoara. Nu se grăbeşte încă să cumpere vouchere pentru că aşteaptă să vadă cum decurge vînzarea celor pe care încă le mai are. Pe toată durata zilei, este într-o agitaţie continuă pentru a putea să vîndă cît mai multe din tichetele valorice pe care le deţine. Dacă observă totuşi oferte cu un preţ atractiv pentru cumpărare, acţionează imediat pentru a le achiziţiona cît mai repede posibil. Seara, trage linie şi socoteşte profitul obţinut în ziua respectivă. Suma de 500 de lei îi oferă un zîmbet de satisfacţie. Nu e întotdeauna mulţumit, însă măcar face ceva ce îi asigură o sursă de venit şi e bucuros că statul a iniţiat programul denumit peiorativ „Rabla“. 

„Fenomenul Rabla“ 

În anul 2004, în România a fost lansat Programul de Înnoire a Parcului Naţional, prin care se urmărea reducerea emisiilor de carbon şi a efectelor poluării. Scopul era înlocuirea maşinilor vechi cu autoturisme mai puţin poluante, urmărindu-se, în acelaşi timp, o dezvoltare a industriei auto prin impulsionarea afacerilor din domeniu. Programul a atras atenţia diferiţilor comercianţi şi a ajuns să se extindă asupra comercializării altor tipuri de produse; începînd cu luna martie 2010, un cizmar din Arad a lansat programul Rabla pentru încălţăminte – prin care clienţii primesc în schimbul pantofilor vechi pantofi noi la jumătate de preţ. Reţeta programului şi-a făcut simţită prezenţa şi în ceea ce priveşte vînzarea produselor electrocasnice, a bicicletelor, a jucăriilor şi a unor obiecte de uz casnic (cuţite şi tigăi). Importarea acestui program de către comercianţii din alte domenii – pentru a stimula vînzările într-un context economic defavorabil – poate fi un indicator al faptului că universul domestic românesc trece printr-un proces de „înnoire“, de înlocuire a obiectelor vechi cu cele noi. Pe lîngă extinderea conceptului programului în strategia de marketing specifică comercializării diferitelor produse, am sesizat şi generarea unui folclor urban în rîndul foştilor proprietari de autoturisme casate la Remat. Versuri precum „De trei zile-s supărat, / Stau cu Rabla la Remat!“ au devenit cunoscute în rîndul participanţilor la program, care au petrecut lungi seri de aşteptare în faţa porţilor Remat pentru a-şi putea da maşinile la casat. 

Curăţirea străzilor de aşa-numitele rable şi eliberarea locurilor de parcare în care maşinile matusalemice îşi lăsaseră urmele de dinozauri, nu au fost singurele aspecte aduse de proiectul iniţiat de Guvern.  Pe parcursul anilor, programul a continuat şi majoritatea vehiculelor care au luat drumul porţilor Remat au fost Dacii care „bune sau rele erau ale noastre“. Treptat au început să apară modificări în modalitatea de funcţionare a programului. În 2010, lucrurile au luat o altă întorsătură: în locul dezvoltării „pieţei de maşini“ a fost generată apariţia unei „pieţe de vouchere“. Am găsit cîteva posibile explicaţii în schimbările pe care Guvernul le-a adus în 2010: creşterea contravalorii tichetului valoric (voucher-ului) primit în urma casării maşinii vechi la suma de 3800 de lei şi oferirea posibilităţii de achiziţionare a unei maşini noi prin utilizarea a trei vouchere, spre deosebire de anii trecuţi cînd putea fi folosit doar un singur tichet valoric. Acestea au fost cîteva dintre aspectele care au stimulat dezvoltarea circuitului de vouchere sub forma unei „burse de tichete valorice“. Pe măsura familiarizării cu subiectul, am ajuns să mă întreb cum ar fi arătat programul dacă în schimbul tichetului valoric ar fi fost dată proprietarilor suma în lei? Ar mai fi fost stimulată astfel dezvoltarea pieţei de maşini? 

O sursă de venit 

Revenind la episodul enunţat la început, am ajuns să cunosc mecanismele funcţionării bursei de vouchere. În contextul economic actual, vînzarea şi cumpărarea de vouchere a devenit „o posibilitate de afacere“ – după spusele comercianţilor de astfel de tichete valorice. Tranzacţionarea acestora a ajuns să reprezinte pentru mulţi singura sursă de venit. Traiectoria vouchere-lor pe piaţă e însoţită de schimbări ale valorii lor economice iniţiale şi, în acelaşi timp, de o înstrăinare faţă de scopul strict de a fi folosite în achiziţionarea unei maşini noi. Vouchere-le se plimbă pe puţin „din zece în zece mîini“ – după spusele unuia din comercianţi. Persoanele ce realizează aceste schimburi economice pe baza vouchere-lor intră şi ies din aceste tranzacţii îmbrăcînd rolul de „străini“. Ieşirea din anonimat se produce pentru o durată relativ scurtă doar pe parcursul interacţiunii directe. Comercializarea tichetelor valorice este percepută ca fiind ilegală, cu toate că legislaţia aferentă programului nu impune nici o limită în privinţa traseului pe care îl poate avea tichetul pe piaţă. Negocierile au loc în funcţie de actele care să ateste casarea maşinilor şi garanţia veridicităţii voucher-ului pus în vînzare. Modalitatea de vînzare/cumpărare a tichetelor valorice se face „la pachet“ cu dosarul de acte obţinute în urma casării maşinii. În luna noiembrie, programul se va încheia şi, odată cu el, se va produce căderea bursei de vouchere. Pînă una alta, programul din 2010 şi-a arătat caracterul bipolar fiind perceput de cei care şi-au dat maşinile la Remat ca „un semn al progresului, al curăţeniei“ prin eliminararea maşinilor vechi din parcări şi de pe şosele, dar fiind totodată prezentat de tranzacţionarii de vouchere ca „o oportunitate de a face să fie bine la toată lumea…“ 

Dincolo de aceste aspecte, a reuşit sau va reuşi totuşi programul de Înnoire a Parcului Naţional Auto din 2010 să-şi atingă scopul pînă în noiembrie?