De la hedonism la producție - în plină „selva oscura”

Publicat în Dilema Veche nr. 914 din 14 – 20 octombrie 2021
De la hedonism la producție   în plină „selva oscura” jpeg

De-a lungul deceniilor, biblioteca mea a trecut prin reconfigurări legate intim de poziționarea mea față de lectură și de diversele „reforme” intelectuale la care m-am supus. Am cărți care mă însoțesc încă din adolescență și care poartă semnele lecturii intense, pasionale din liceu: Dostoievski (Demonii, Frații Karamazov în două volume, de la Cartea Românească), Baudelaire (Florile răului, în BPT), niște xeroxuri după Justine (Durrell, nu de Sade) și Eliade. Nu le-am dat, deși am ediții mai noi și mai bine făcute, tocmai pentru că țin de miezul încă fierbinte al unei pasiuni născute atunci: oricît am încercat la alte vîrste să regăsesc intensitatea lecturii din acei ani, nu am reușit decît o aproximare hrănită din amintire.

E o legătură trainică între vîrsta psihicului și cea a lecturii: bineînțeles că lectura de identificare a adolescenței a trebuit să cedeze în fața iluziei rațiunii, a iluminismului maturității. Ca orice Iluminism, și acesta și-a făcut chip cioplit din Adevăr, ba a venit și cu o doză de orgoliu pe care am început să-l regret înspre 40 de ani. Era orgoliul celui care „înțelegea” literatura, ba chiar își permitea să valideze o singură rețetă în proză, un singur fel de poezie, venind în sprijinul idiosincraziilor cu iluzoria experiență de lectură.

Bineînțeles că cititul așa-zis profesionist, la care m-a obligat cariera diurnă, n-a ajutat nici el prea mult: acumulam, fără s-o realizez, date, topuri, stileme, experiență livrescă, dar nu mai citeam cu adevărat. Biblioteca mea creștea ca vița-de-vie sălbatică, fără a avea disciplina pe care i-o doream, însă era ordonată arborescent în jurul unui nucleu dur, al rafturilor de teoria literaturii și de critică literară: probabil că nostalgia anilor de facultate, cînd nu-mi permiteam comorile seriei de teorie de la Univers, mă făcea să le vînez în continuare, deși arareori mai deschideam cărțile acelea, iar atunci cînd o făceam mă duceam țintit la paginile din bibliografia de la cursurile de teoria literaturii, pagini subliniate și făcute harcea-parcea de generații întregi de studenți la Litere. Legat de acest nucleu, prin sinapse inteligibile, era cel de teoria artei, a doua pasiune a primei tinereți, unde se luptau volumele de „Meridiane” cu achiziții mai noi, toate justificate însă sentimental: un prim album Dalí, cumpărat cu mari sacrificii în anul al doilea de facultate, un foarte vechi album Chagall, pe care-l frunzăream încă din copilărie, Aberații-le lui Jurgis Baltrusaitis etc.

După vîrsta de 30 de ani am căpătat „boala istoriei”, așa că biblioteca a căpătat noi ramificații: raftul de istorie antică, raftul de istorie medievală, de istorie modernă și contemporană. Fiecare raft s-a extins apoi, devenind „rafturi”, pentru că istoria are tendința de a acapara locuința în care e invitată. În paralel, însă, golurile erau umplute de multă, foarte multă și prea multă literatură contemporană, română și străină: mă agățam de romane despre care știam mai curînd ce impresie mi-au produs la prima lectură, dar din care nu-mi aminteam mare lucru.

Înspre vîrsta de 40 de ani am început să-mi completez biblioteca de psihanaliză, un proces timid la început, dar care a căpătat pe parcurs aspectul unei activități compulsive: fiecare nouă achiziție intelectuală trebuie să treacă mai întîi proba de foc a completitudinii. Dacă e Freud, atunci va trebui să avem de-a face cu Opere complete, dacă e Jung, de asemeni. Apoi raftul post-freudienilor și al post-jungienilor, apoi disidenții și tot așa.

Biblioteca de la 40 e din ce în ce mai palimpsestică, cărțile sînt aranjate la raft pe trei rînduri și, lucru pe care nu l-aș fi bănuit atunci cînd îmi organizam cu entuziasm cele cîteva rafturi de început, literatura contemporană ocupă rîndurile interioare, ca o cutie neagră care va trebui spartă și interpretată probabil după prăbușirea avionului. Au venit spre exterior, spre vedere, cărțile de non-ficțiune, filosofia, istoria, eseul, dar și literatura antichității, pe care o recitesc din ce în ce mai des. Au avansat, ca-n dinamica legiunii romane, cărțile care au dat tonul acum 25 de ani: proza lui Dostoievski, Tolstoi, Thomas Mann, Hemingway, Malraux, Camus, Iris Murdoch, Graham Greene, Bellow, Roth, Borges, Hrabal, Schulz, Nabokov. Am întotdeauna la îndemînă biografiile, corespondența, cărțile de călătorie, jurnalele, autobiografiile, umăr la umăr cu Chateaubriand, Nietzsche și Schopenhauer. Poezia e răspîndită prin toată casa, de la Horațiu, Virgiliu, Ovidiu, antologiile de poezie greacă și latină la Louise Glück, Frederick Seidel, W.S. Merwin, Philip Larkin, Marina Țvetaeva, Osip Mandelștam sau Constantin Cavafis.

Nu mai citesc febril, mereu actul lecturii e fracturat de mici atacuri de panică în care simt că nu mai am destul timp să citesc cît mi-aș dori și atunci îmi vin în minte cărți pe care mi-am propus să le citesc, dar nu am făcut-o niciodată. Mi se întîmplă din ce în ce mai des să încep o asemenea carte și să eșuez cu un album Hiroshige, artistul „lumii plutitoare”, pe care mi l-am cumpărat dintr-o splendidă librărie de la Torino. Sau să încep o carte despre istoria creierului uman și să mă trezesc că mă ridic ca-n somn, merg spre raftul de „Meridiane”, de unde scot corespondența lui Tonitza, citesc o pagină, o pun la loc și iau în schimb un volum din Timpul lumii al lui Braudel, pe care-l las după cinci minute pentru Jurnalul unui hoț. Sînt lecturi fulgurante, hoții în miez de zi, mici încercări patetice de a fura timp.

Am visat că, aflat într-un aeroport, gata să mă îmbarc spre New York, am scos din geantă, la control, un flacon pe care scria „Vico”: mi-am dat seama că nu mai știu nimic din Vico în afară de corsi e ricorsi, așa că acum citesc Știința nouă cu o pasiune onirică, ce mi-a lipsit acum 15 ani. În cadrul gîndirii eriksoniene, mă aflu la începutul vîrstei mature, a „generativității” în care psihicul se opune cu toată forța stagnării. Și oricît mi-aș spune că lectura nu este stagnare, e ceva adînc îngropat în mine care mă contrazice și-mi spune că adîncirea hedonistă în lectură aparține unei alte vîrste și că a sosit momentul „să produc”.

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor, traducător și editor, coordonează Colecția „Anansi” a Editurii Pandora M. Ultima carte publicată: Caragiale. Scrisoarea pierdută, Editura Polirom, 2019.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.