De la „datul la perete“ la online - o istorie personală

Marius VINTILĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 580 din 26 martie - 1 aprilie 2015
De la „datul la perete“ la online   o istorie personală jpeg

 Am dat de un post care difuza ce îmi plăcea mie, la care comentariile DJ-ilor mi s-au părut mai cu sens. Se numea Nova 22 şi avea o relaxare în atitudine pe care eu o mai întîlnisem doar la Radu Theodoru, în emisiunea

de la Europa Liberă. După vreun an şi ceva de ascultat radiouri prin Bucureşti, n-am fost prost şi am rămas pe post (cum zicea, cîţiva ani după aceea, Răzvan Exarhu). Prin ’91, m-am dus cu un demo la Radio Contact, dăduseră un anunţ că vor DJ. Radioul acela nu-mi plăcea, dar era mai bine decît nimic, aveam nevoie de un job, ai mei nu mai aveau cum să mă susţină la facultate din salariile lor de dascăli, în plus, era aproape de cămine, deci investiţie în transport zero. Nu m-au sunat niciodată şi bine au făcut! 

Prin ’92, un prieten care făcea o emisiune săptămînală de economie şi jazz (normal!) la Radio Nova 22 m-a recomandat lui Sorin Chifiriuc, pe atunci directorul de programe. M-am dus spre Teatrul Giuleşti, unde era sediul, cu şaişpe casete la mine, frumos calate (adică potrivite la începutul piesei) cu ce ascultam eu pe atunci. Am fost introdus în studioul de emisie, avea program Adi Popescu, un architect tare de treabă şi care ştia o groază de muzică. A anunţat la microfon că are un musafir pe nume Marius, care va pune muzică şi va vorbi. Mi-a arătat butoanele şi iată-mă vorbind la radio! Prima piesă pusă de mine vreodată la radio a fost „I Want You“ a lui Bob Dylan. Am primit aprobarea lui Chifi, iar după aceea am mai fost la Nova 22 de două ori înainte de licitaţia pentru licenţă. Au pierdut-o. Ultima lor emisie a fost pe 31 decembrie 1992 pînă la ora zero. S-a închis pe ciocnit şampanie. 

Între timp, Exarhu evolua la nou înfiinţatul ProFM, care încă nu emitea, dar unde se făceau treburi de care încă nimeni nu auzise. Se edita pe calculator. Se „dădea la perete“, adică se făceau simulări de emisie. Toate intervenţiile se scriau şi trebuiau aprobate. Experienţa nu conta foarte mult, căci Sârbu nu voia neapărat DJ „consacraţi“, ci unii care erau gata să înveţe că înainte să ieşi pe post trebuie să ai ceva în cap, amănunte, cum ar fi desfăşurătorul emisiunii. Se plătea de cel puţin două ori mai bine decît la orice alt radio. Cu Răzvan Exarhu eram bun prieten, eram colegi de cameră la cămin, împărţeam totul. Cînd rămîneam fără bani, ceea ce se întîmpla des, îmi aducea sandvişuri de la radio. O chiflă cu brînză şi cu roşie. Răzvan m-a dus la Radio ProFM în noiembrie ’93. Mi-a zis că am voce frumoasă şi că ar merită să încerc, el era acolo deja de un an, cred. M-am dus, am dat o probă de voce, mi-au zis că e bine şi m-au pus la calculator să editez ştiri, ceea ce m-a scos din minţi. Nu asta era ideea mea de a face radio. Atunci l-am întîlnit şi pe Adrian Sârbu prima dată. Nu s-a uitat la mine prea mult. Pe atunci venea la radio în fiecare seară, radioul era copilul lui. Şi asculta nonstop, suna la fiecare greşeală şi vorbea al naibii de buruienos. După două săptămîni de editat pe calculator am plecat, doar ca să mă întorc în februarie anul următor. Întrebau de mine, iar eu aveam nevoie de un job. 

Erau multe reguli pe atunci în Radio ProFM, dar am învăţat că numai păşind printre reguli îţi formezi reflexele de care ai nevoie cînd lucrezi în direct. Am ajuns relativ repede să am propria mea emisiune, se numea

şi era o emisiune de sport. Cu Gabi Safta în direct, dădeam aproape în timp real golurile din Serie A şi B, căci rezultatele contau la 1X2. El asculta pe unde scurte posturile de radio din Spania şi Italia şi din zece în zece minute intram în direct pe ProFM. Cred că Gabi nici măcar nu era plătit pentru asta, nu am reuşit să demonstrez la financiar şi la direcţiune că era o resursă valoroasă pentru emisiunea mea. Iar lucratul pe gratis a fost întotdeauna o opţiune în mass-media, foarte convenabilă patronilor. După aceea am ajuns să lucrez „pe programe“ şi în timpul săptămînii. Ada Rosetti, un foarte bun şi foarte informat producător de programe, m-a ajutat să înţeleg cum e cu chestia asta de îi zice radio. Şi sigur, îl aveam alături în continuare pe Răzvan, însă ajunsesem să-l văd mult mai puţin fiindcă el lucra dimineaţa, se trezea la patru şi asta îi transformase viaţa într-o combinaţie de intervale în care dormea şi intervale în care era treaz, dar dormea pe el. Curînd s-a mutat şi din cămin, avea nevoie de linişte, evident. Prin ’95 aveam propria mea emisiune, evoluam în

. În 1996, într-o vineri, Andi Moisescu ne-a zis „la revedere“ ca de obicei şi luni l-am văzut la PRO TV, dimineaţa, împreună cu Andreea Raicu. Postul lui de director de programe mi-a revenit mie. 

A fost o perioadă interesantă. Majoritatea celor cu care lucram erau tineri, sub 30 de ani, şi gata să petreacă în radio ore întregi, uneori nopţi întregi dacă li se cerea. Le plăcea meseria, avea poezie, la radio nu te duceai ca la birou. Chiar dacă eram rupt de oboseală şi abia mă mişcam de acasă, la radio lucrurile se schimbau. Dincolo de bancurile zilnice, aveam senzaţia că mă aflu cumva în mijlocul lucrurilor. Din păcate, nici nu-mi puneam întrebări în ceea ce priveşte media şi capacitatea ei de a manipula. Mintea mea de atunci nu suspecta mari înşelătorii. Ieşisem din comunism, scăpasem şi de Iliescu, capitalismul era bun cu mine dacă şi eu eram bun, pe scurt, lucrurile erau exact ceea ce părea că sînt. Libertate de exprimare aveam un pic pe fund, îngrădită pe anumite subiecte pe care le ştiam sau le intuiam. Aici e marea şmecherie, un lucrător în mass-media de

, care face parte din sistem, are senzaţia că face treaba corect şi chiar aşa şi este, doar că acele lucruri pe care le spune, scrie, face sînt corecte strict din punctul de vedere al cuiva care evoluează în sistem şi nu îl contestă. (Adevărata libertate am întîlnit-o în radio mult mai tîrziu şi deja aveam experienţă şi instrumentele să o apreciez. Vorbesc de Radio Guerrilla.) 

Mediu volatil, peisaj sărac 

Prin 1997, în radio făcusem deja ceea ce îmi dorisem, de la transmisiile în direct ale diferitelor evenimente politice grele, gen Forumul Crans Montana, pînă la interviuri în direct cu trupe mari, ca Metallica. Mă simţeam binecuvîntat. Eu eram radio. Asta era viaţa mea. Deşi e un clişeu ceea ce spun, bănuiesc că oricare om care a făcut vreodată o muncă din pasiune a simţit la un moment dat că se identifică cu slujba. Învăţasem că radio înseamnă în primul rînd conţinut, sens, învăţasem că eu vreau să fac acel radio care îţi rămîne în urechi şi nu din acela care doar sună plăcut şi îţi trece pe la urechi. Nu că asta ar fi greşit, doar că primul mi se potriveşte mie. Dar am învăţat şi că acest mediu este volatil şi că majoritatea informaţiilor pe care le difuzezi, dacă nu găseşti o cale să le accentuezi, riscă să se transforme în bancul cu Lada roşie, care de fapt era o bicicletă albă, şi pe care nu o cîştigase, ci i se furase. Pe de altă parte, faptul că poţi asculta radio şi poţi face şi altceva în acelaşi timp, asta îl descrie şi îl particularizează ca mijloc de comunicare; de aceea, e clar că radioul va trăi. Totuşi, mi se pare esenţial ca ascultătorul să rămînă şi cu ceva informaţie şi cu ceva întrebări în momentul în care tu, realizatorul, îţi rosteşti „sign-off“-ul. 

Asta m-a făcut să mă potrivesc cu Radio Guerrilla, care a fost un insolent îndemn la haiducie pe o piaţă radio devenită înregimentată, plictisitoare şi lipsită de valoare. Nu va gîndiţi că aş avea cine ştie ce aşteptări de la un post de radio comercial, dar un conţinut trebuie să „iegziste“, iar dacă e un pic conceptualizat, atît cît să nu facă oamenii accidente la volan, cu atît mai bine. Iar Radio Guerrilla avea asta.

La Radio Guerrilla m-am cerut eu singur, dar tot Răzvan Exarhu m-a primit acolo, asigurîndu-mi împlinirea ca om de radio. Într-o eră în care ideea de

e sfîntă (în America, în anii ’80, s-a descoperit

-ul, care a ucis radioul făcut de realizatori şi a înfiinţat radioul ca mijloc de business în primul rînd), iar intervenţia DJ-ului se limitează la a spune ora şi cum e vremea, eu îmi permiteam luxul să încalc orice regulă, dacă aveam argumente pentru asta. Şi aşa a fost timp de şapte ani. Din 2012 încoace am primit mai multe propuneri să fac radio, dar dacă tot pot să mă întreţin decent din meseria de actor voce, de ce să fac compromisul de a evolua la un radio a cărui politică muzicală şi de conţinut nu îmi spune nimic? Fiindcă, din păcate, piaţa radio de la noi este, ca diversitate, foarte săracă. Se pare că managerii de radio se întrec în a-şi subestima publicul, dîndu-i să înghită doar muzică de foarte joasă calitate, puţină şi/sau atît de tocită, încît pentru mine a devenit imposibil să mai ascult vreun post. Culmea, majoritatea posturilor de radio online au copiat pînă şi muzica din reţeta hit radio-urilor, ceea ce înseamnă că radiourile din aer şi-au făcut datoria şi au lăsat curat-lună în creierele majorităţii potenţialilor DJ. Doar cîteva radiouri online se respectă (dintre ele, Eclectic, Autobaza sau Clandestino), difuzînd muzică de calitate, însă majoritatea posturilor online au scopul declarat de a face bani înaintea celui de face radio. Nu pot să le condamn, dar cum ar fi ca mai întîi să-ţi propui să faci radio?! Mai ales că bani încă nu ai cum să faci. 

Oricum, mişcarea online de la noi e altceva decît cea din America, de exemplu. La noi poţi asculta online atîta vreme cît ai net, dar în maşină, în principiu, e mult mai complicat. Sigur că poţi improviza un dispozitiv dacă vrei să treci semnalul prin boxe, dar chiar dacă ai abonament de date cu trafic nelimitat, tot depinzi de semnalul GSM ca să poţi asculta. Pe cînd, în SUA, ascultătorii au decodor de satelit ca opţiune în orice maşină şi, astfel, au acces la sute de posturi de radio online în fiecare moment. În Europa nu se face aşa ceva, deci depindem de radiourile din aer. De aceea cred că viitorul radioului online e încă departe la noi. Cam asta ar fi – şi tradiţionalul „emisie uşoară“ în continuare! 

Marius Vintilă este realizator radio. 

Foto Vlad Eftenie

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.