De la cinste, la onoare şi onoruri

Oana CHELARU-MURĂRUŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 735 din 22-28 martie 2018
De la cinste, la onoare şi onoruri jpeg

Istoria cuvîntului onoare, ca și a conceptului la care trimite, nu este una îndelungată, ci ține de epoca edificării societății românești moderne în secolul al XIX-lea. Cuvîntul nu a fost moștenit din latină, ci a pătruns odată cu valul de neologisme romanice, fiind împrumutat din franceză, italiană și latina savantă cu aproape toate sensurile și îmbinările frazeologice prezente în limbile de origine. Ca și alte neologisme din epocă, cuvîntul a fluctuat între o formă neutră onor,-uri și una feminină onoare, ambele supraviețuind și diferențiindu-se semantic după o vreme.

Un prim aspect care poate lumina evoluția mentalităților în perioada pașoptistă este raportul termenului nou adoptat onor/onoare cu mai vechiul cuvînt cinste provenit din paleoslavă (cisti, „stimă, venerație“) care intrase în buna tradiție retorică medievală pentru a exprima reverența, prețuirea, respectul și lauda pentru rangul, prestigiul sau faima cuiva, așa cum o dovedesc diversele documente și scrisori ce conțin formule de adresare sau de închinare (Cinstiți boieri dumneavoastră, Domniei-sale Preacinstitului Vornic ș.a.) ori expresii precum om vrednic de cinste, a ține pe cineva în mare cinste, a face un lucru în cinstea cuiva, a pune pe cineva în capul cinstei ș.a. Pe lîngă sensul menționat, legat de recunoașterea publică a meritelor unei persoane, substantivul cinste acoperea și sfera mai extinsă a valorilor morale (curățenie sufletească și trupească, fidelitate, castitate, omenie, onestitate, demnitate etc.). Treptat, sub influența culturii occidentale și a modei lingvistice a timpului, neologismul romanic a început să înlocuiască din ce în ce mai mult vechiul termen, iar „concepția despre cinste a evoluat spre înțelesul cavaleresc medieval al onoarei“ (Dicționarul Academiei).

Într-adevăr, onoare va ocupa în cîteva decenii o poziție stabilă în româna modernă, reproducînd toate sensurile etimonului francez/italian și calchiind fidel diversele expresii frazeologice asociate. Sensul primar al cuvîntului a fost, neîndoielnic, legat de dimensiunea exterioară a onoarei (reputație, prestigiu, faimă, stimă, respect, laudă, distincție, demnitate oficială, funcție publică) în conformitate cu etimonul latin (honos/honor, oris) transmis limbilor romanice de unde l-a preluat și româna (fr. honneur, it. onore). În comunitățile tradiționale, cuvîntul avea o puternică coloratură socială, trimițînd la perceperea publică a persoanei în conformitate cu anumite „coduri ale onoarei“: reputația (privilegiul nașterii, rangul social, averea), meritele personale în serviciul public, excelența etică (curaj, eroism, corectitudine, sinceritate, omenie, demnitate), respectarea standardelor admise ale sexualității (virginitate, castitate, fidelitate matrimonială). De altfel, mare parte a expresiilor asociate onoarei /onorului pun în lumină această dimensiune publică a onoarei: cîmp de onoare/onor, „cîmp pe care s-au jertfit eroii în luptă“; gardă de onoare, „gardă simbolică ce exprimă respectul față de o persoană publică“; a prezenta onorul/onoruri militare, „ceremonie militară prin care se exprimă respectul față de o persoană publică“; cetățean de onoare (al orașului), „titlu ce recunoaște meritele deosebite ale cuiva“; președinte de onoare, „demnitate publică oferită cuiva în semn de respect“; Legiune de Onoare, „ordin francez ce recompensează meritele militare și civile“; loc de onoare, „loc rezervat unei persoane importante“; tur de onoare, „turul pistei pe care îl face cîștigătorul unei probe sportive pentru a fi aclamat de public“; afacere de onoare, „duel“; a ajunge la mare onoare/a face onoare familiei, școlii, țării, „reputație, faimă“; a ataca onoarea cuiva, „reputația, demnitatea“, a umbla după onoruri, „funcții, poziții sociale“ ș.a. Așa cum s-a întîmplat și cu alte neologisme de epocă, termenul onoare s-a folosit excesiv și ridicol în secolul al XIX-lea, personajele caragialești invocînd mai ales dimensiunea exterioară a reputației sociale: „Am ambiț, domnule, cînd e vorba la o adică de onoarea mea de familist“; „Da, domn’ judecător, onoarea mea, săru’ mîna, nereperată, cum rămîne?“ Nici astăzi cuvîntul nu este scutit de anumite excese retorice înregistrate în limbajul militar (uneori și religios) unde apare frecvent clișeul bazat pe o repetiție (cvasi)pleonastică: Cinste și onoare veteranilor de război! Cinste și onoare memoriei eroilor neamului!

Odată cu substantivul onoare a pătruns în limba română o întreagă familie etimologică ce exprimă recunoașterea prestigiului social (a onora pe cineva/a onora cu prezența; onorată adunare/onorate domnule președinte; familie onorabilă/onorabilul preopinent; funcție onorifică /titlu onorific ș.a.). Uzul mecanic și stereotip al unora dintre aceste formule este, de asemenea, ridiculizat în comediile lui Caragiale, fiind parte a contrastului comic dintre limbaj și esența morală a personajelor: „Onorabilul domn Cațavencu“, „Stimabile, onorabile, faceți tăcere!“; „Domnilor, onorabili cetățeni, fraților!“.

Pe măsură ce societățile s-au modernizat, conceptul de onoare a dezvoltat o puternică dimensiune interioară legată de percepția propriei integrități morale. Astăzi acest sens al cuvîntului figurează în prima poziție în dicționare, fiind echivalat cu integritatea morală, probitatea, corectitudinea, cinstea, demnitatea. Acesta apare în cîteva expresii de tipul: om de onoare, „cinstit, onest, de încredere“; cuvînt de onoare, „care invocă cinstea, demnitatea cuiva drept garanție“; chestiune/datorie de onoare, „care angajează cinstea, demnitatea cuiva“; demisie de onoare, „demisie dintr-o funcție publică în circumstanțe care au pus sub semnul întrebării integritatea morală a persoanei“ ș.a.

Mutarea în timp a accentului de la planul exterior al aprecierii onoarei prin raportare la un cod comun, acceptat de societate (avere, rang social, eroism etc.) la planul intern al valorilor morale (onestitate, corectitudine, demnitate etc.) face ca aceasta să devină treptat o valoare individuală, personală, relativizată psihologic. Exacerbarea individualismului și extinderea ideii de toleranță față de diversitatea socială, morală, psihologică, religioasă etc. în societatea (post)modernă conduc la o relativizare a „codurilor“ care guvernau în vechime concepția asupra onoarei. Individul se simte acum mai liber să acționeze în virtutea liberului arbitru și chiar să ignore consecințele comportamentului său asupra corpului social. Din vechiul sentiment al onoarei rămîne deseori numai pasiunea deșartă pentru onoruri. 

Oana Chelaru-Murăruş este conferenţiar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea din București. Cea mai recentă carte publicată este Limbaje sectoriale, texte și contexte (Editura Universităţii din Bucureşti, 2017).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.