De la Bucureşti la Luan Prabang

Publicat în Dilema Veche nr. 316 din 4 - 10 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La împlinirea a 150 de ani de la publicarea Manifestului Partidului Comunist, am editat la Nemira un volum care conţinea, în afara celebrului text scris de Marx şi Engels, mai multe comentarii semnate de autori cu sensibilităţi foarte diferite şi făcînd parte din mai multe generaţii: Dan Perjovschi şi Radu Cosaşu, Cătălin Avramescu, Iulia Motoc şi Mihai Zamfir, Ion Ianoşi şi Dan Petrescu, disidentul ieşean fiind şi cel care a prezentat volumul la lansare. Aceasta a avut loc la Tîrgul de carte, care se ţinea atunci la Teatrul Naţional. Standul Nemira se afla chiar lîngă cel de la Humanitas. Notez acest amănunt deoarece, simultan cu lansarea Manifestului Partidului Comunist, hazardul a făcut să fie prezentată publicului, între alţii de către Ana Blandiana, şi versiunea românească a Cărţii negre a comunismului. Era o noutate pentru România: Marx şi critica occidentală a crimelor făcute în numele său ocupau, în fine, acelaşi spaţiu, iar doi opozanţi ai regimului comunist din România vorbeau liber despre marxism. Deşi nu sînt marxist, cred că ambele lecturi – şi critica occidentală a totalitarismului, dar şi opera lui Marx – sînt necesare pentru o bună educaţie. În plus, Marx este nu doar un autor care a marcat istoria, ci şi unul plin de talent şi foarte speculativ. Proza sa politică este, de altminteri, parte a celui mai interesant secol politic, secolul care a fabricat mecanismele votului universal, dar şi naţiunea ca „trup al democraţiei“ – cum spunea Pierre Manent.

nu a fost singurul text marxist de care m-am ocupat în perioada de după 1989. Mi-am îndreptat atenţia şi spre marxismul românesc. L-am citit, de aceea, cu mare atenţie pe Dobrogeanu-Gherea şi am scris despre el, făcînd astfel ceea ce probabil ar fi fost normal să facă mai degrabă intelectualii şi politicienii de stînga. Gherea e unul dintre primii ideologi de la noi, iar cunoaşterea operei sale, inclusiv a criticii literare pe care a praticat-o, este parte a cunoaşterii culturii naţionale. Nu poţi înţelege România de la 1880 la 1920 fără a-l citi pe Gherea.

Generaţiile ieşite astăzi de pe băncile liceelor din România ştiu foarte puţin nu numai despre Gherea, ci şi despre comunism. Dacă unii tineri cred că Marx s-a născut după Al Doilea Război Mondial, alţii plasează, dimpotrivă, epoca regimului comunist imediat după regimul fanariot. Dacă vrem ca istoria recentă să fie plasată pe coordonatele sale, dacă vrem ca memoria comunismului să nu fie gestionată haotic, trebuie să încurajăm nu doar lectura criticii postcomuniste a lui Ceauşescu, ci şi cea a surselor comunismului românesc.

Vom înţelege astfel, de pildă, şi în ce fel funcţionează o revendicare mitologică de la trecutul istoric naţional. Am în vedere aici un episod relativ recent. Acum cîţiva ani, cînd PDSR a reuşit să „înghită“ PSDR creînd actualul PSD, principalul partid de stînga a considerat că e îndreptăţit să revendice un trecut socialist european, deoarece PSDR fusese reinventat în 1989 ca moştenitor al social-democraţiei istorice din România. Cred că este vorba despre o revendicare mitologică, deoarece Gherea a fost adversarul leninismului, iar PSD nu s-a dezis niciodată nici măcar de stalinism. Dimpotrivă, cînd a fost publicat Raportul Tismăneanu asupra comunismului românesc, PSD a intrat în tabăra zgomotoasă, animată de Vadim Tudor, a celor care considerau că relaţia statului român cu trecutul stalinist trebuie să rămînă confuză. Nu-l poţi asuma pe Gherea dacă fluieri în Parlament denunţarea comunismului.

În alte ţări europene, nu e aşa. Există un comunism poststalinist asumat ca atare. Am avut ocazia să cunosc în ultimii ani numeroşi oameni politici, iar din iunie 2009 încoace interacţionez zilnic cu deputaţii europeni, între ei aflîndu-se şi comunişti. Aceştia nu au complexul totalitar, tocmai pentru că sînt poststalinişti. Unii dintre ei se mîndresc cu opoziţia lor faţă de dictatură şi chiar faţă de dictatura lui Ceauşescu. Acum un an, l-am cunoscut pe Paul Fromonteil, fostul secretar al lui Georges Marchais, care mi-a mărturisit că una dintre puţinele ocazii în care nu a fost de acord cu liderul Partidului Comunist Francez a fost vizita acestuia în România şi cauţionarea lui Ceauşescu. Acum, Fromonteil este adjunctul lui Ségolène Royal în Poitou-Charentes.

Mai dificil de înţeles sînt identităţile postmarxiste din ţările africane sau din cele asiatice unde comunismul e la putere. În Africa, marxismul a fost abandonat la începutul anilor ’90, lăsînd locul unor regimuri care dispreţuiesc statul de drept, dar care au reuşit să maimuţărească democraţia, legitimînd liderii prin alegeri dubioase şi inventînd partide hegemonice de un tip nou, întrucît sînt construite pe reţele tribale. Nu am fost în China, dar am cunoscut o dictatură la fel de nemiloasă, cea din Laos, unde generali bătrîni guvernează prin teroare şi prin controlul asupra reţelelor economice (inclusiv de stupefiante). Cînd le-am vorbit despre drepturile omului, pe feţele lor nu se citea nici o reacţie. În Laos, nu există aşa ceva. În schimb, toţi visează ca la pensie să se retragă într-un templu budist. Partidul unic le-a dat voie ca, după ce termină serviciul în slujba dictaturii, să meargă la Luam Prabang. Acolo, turiştii occidentali vor face fotografii cu ei...

Cristian Preda este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti, şi membru al Parlamentului European.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.