Deși pare o întreprindere simplă, este dificil să vorbești despre aur ca economist. Se întîmplă asta deoarece aurul a fost tot timpul mai mult decît o simplă marfă, adică mai mult decît un bun ca oricare, tranzacționabil. Legătura dintre om și aur a stat mereu sub semnul a ceva magic. Aurul este veșnic, iar orgoliul nostru, al oamenilor, este acela de a crede că putem fi tot așa. Aurul a fost permanent căutat și prețuit datorită calităţii sale fundamentale, dăruite de către zei, pentru că numai zeii puteau dărui unui metal calitatea de a fi indestructibil. Şi pentru că şi viaţa zeilor era raportată tot la veşnicie, omul a denumit aurul ca fiind metalul zeilor. Există legende şi credinţe conform cărora acest metal nu s-ar fi format pe pămînt, ci ar fi fost adus pe pămînt de către zei. De aceea oamenii venerează aurul aşa cum îi venerează pe zei.

Ființa umană consideră că numai raportîndu-se la ceva nemuritor poate deveni la rîndul său nemuritoare. Dragostea omului faţă de aur are această dimensiune, a credinţei că nu se poate să fim doar ceea ce părem, adică nişte frunze în vînt, care dispar odată cu venirea toamnei şi de care nimeni nu-şi va mai aminti niciodată nimic. Legătura dintre om şi aur are o încărcătură veche şi profundă. Este o legătură a bătăliei cu nimicnicia şi derizoriul, care încearcă să sfideze veşnicia prin folosinţa unui material veşnic. Dacă religia este o reflectare a omului şi a spaimelor sale, a fricii primare şi primitive, atunci aurul este un element, un reper al religiozităţii. Apropierea de aur şi divinizarea aurului au fost soluţia pentru rezolvarea unei probleme insolubile. Cum să facem să dăinuim? Cum să facem să sfidăm timpul şi să depăşim clipa scurtă care este viaţa noastră? Se întîmpla aşa pentru că mintea umană este atotcuprinzătoare, iar corpul uman este trecător, muritor şi slab în faţa timpului.

Este greu de definit cronologia apropierii de aur şi folosinţa sa și bănuim că asta s-a întîmplat numai după ce am deţinut tehnologiile şi uneltele necesare pentru topire şi separare, pentru prelucrarea minereului. Legătura aurului cu zeii va fi legătura sa cu puterea. Cristofor Columb spunea că aurul este cel mai bun lucru din lume. El poate „duce sufletele în rai“ (vezi Michel Beaud, Istoria capitalismului, Editura Cartier, Bucureşti, 2001, p. 25). Atunci cînd îl desprinde din natură, omul şi-l apropriază ca pe ceva special. Nu există nimic care să străbată istoria umană atît de sigur şi constant aşa cum face aurul. El se află alături de om începînd cu ofrandele aduse zeilor celor puternici pînă în zilele noastre, cînd, cu fiecare criză economică pe care o traversăm, aurului îi creşte şi tot mereu îi creşte preţul. Aurul este elementul de stabilitate, baza la care ne-am raportat şi ne raportăm şi azi existenţa noastră organică, dar şi existenţa noastră socială. Aurul stă în centrul lumii atît pentru omul modern, cît şi pentru omul primitiv. Şi azi, ca şi atunci, ne dorim stabilitatea, constanţa, ducem frica expunerii la pierderi şi la lipsuri şi mai ales credem, ca şi atunci, că prin folosinţa aurului putem sfida fragilitatea noastră naturală şi ne iluzionăm că putem învinge timpul. Şi azi, oamenii sînt îngropaţi alături de podoabele lor din aur, aşa cum se întîmpla cu mii de ani în urmă.

Aurul înseamnă permanenţă şi exaltare. El este cel care dă siguranța existenței, pentru că, deținîndu-l, știi că ai ceva ce dorește toată lumea. A avea aur este şi azi, în mintea oamenilor, un simbol al apartenenţei la o lume aleasă, bogată, stabilă. Aurul a fost şi este metalul care face inimile să bată cu putere, care provoacă războaie şi conflicte. Pentru aur, omul a uitat că este om şi tot aurul este cel care, promiţîndu ne alte orizonturi, ne-a pus şi ne pune pe -mulţi în situaţia de a trece peste dimensiunea morală a fiinţei noastre. Aurul a fost folosit ca podoabe cu mult timp înainte de a „coborî“ în viaţa noastră şi de a fi folosit ca monedă, ca semn al valorii. Este de presupus, iar populaţiile primitive de azi ne stau drept martori, că mai întîi l-am ataşat corpului nostru sub formă de podoabe, tocmai pentru că am văzut că este indestructibil. Chiar fără a-i cunoaşte alte folosinţe, aurul a fost mai întîi podoaba şi darul oferit zeilor. Cînd a ajuns în America, Cristofor Columb şi ceilalţi conchistadori au uimit populaţiile băştinaşe cu insistenţa lor de a căuta aur, cît mai mult aur. Băştinaşii îl aveau la gît, dar nu ştiau exact ce importanţă îi acorda omul european în pragul epocii de destrămare a feudalismului şi de apariţie a capitalismului. De aceea, băştinaşii ofereau aur pentru oglinzi sau mărgele ieftine. Schimbul pentru ei nu avea mare importanţă, pentru că nivelul lor de evoluţie nu făcea distincţie între bunuri.

Omul foloseşte aurul (denumirea de „aur“ vine de la latinescul aurum, vezi şi Nicolae Murgu, Mugur Isărescu, Aurul. Mit şi realitate, Editura Junimea, Iaşi, 1981, p. 9), metalul zeilor, din orgoliu şi din aroganţa lui naturală. Există mai multe etape ale folosinței sale; mai întîi ca podoabe, apoi în rol de monedă și azi ca marfă cerută, rară şi căutată. Nici azi economia şi viaţa noastră nu s-au schimbat prea mult în raport cu aurul. Chiar dacă nu se mai află la baza sistemelor monetare, este căutat pentru aceleaşi calităţi. Ne raportăm la aur atunci cînd este prosperitate, dar şi cînd este criză. Aurul se află în fişetele băncilor, ascuns în seifurile caselor sau depozitat în depozitele băncilor centrale, ca o garanţie a bogăţiei şi stabilităţii unei naţiuni. Nu este întîmplător că America, deţinătoarea celei mai puternice economii a lumii, are în rezerva sa şi cea mai mare cantitate de aur dintre toate statele lumii.

Din punct de vedere economic, cea mai des întîlnită utilizare a aurului este transformarea sa în monedă metalică, circulația sub formă de monedă sau garantarea circulației monedei din hîrtie. Procesul de apariţie a monedei metalice este unul simplu, în devenirea şi determinismul său, chiar dacă s-a desfăşurat în istorie pe parcursul mai multor secole. Este vorba despre afirmarea şi recunoaşterea metalelor preţioase, a calităţilor lor şi despre conştientizarea de către om a faptului că bogăția constă în deținerea de metale preţioase. Apariţia metalelor preţioase în rolul de bani, de instrument unic de schimb, este un proces social complex în care religiile, credinţele, tradiţiile, obiceiurile oamenilor au jucat un rol extrem de important. Tendinţa omului de a sfida trecerea timpului, legîndu-se de obiecte perene, care sfidau la rîndul lor timpul, aceasta este explicaţia pe care o acordăm pentru apariţia aurului şi argintului în prim-planul economiei şi al schimburilor, în rolul de bani.

Istoria umană este o înlănţuire de evenimente care au în prim-plan dorinţa de prosperitate şi bogăţie. Aurul şi argintul erau simbolul prosperităţii atunci şi sînt simbolul prosperităţii şi azi. Dacă vom face o analiză a deţinerilor de aur de către băncile centrale, cu uşurinţă vom observa o corelaţie pe care toată lumea o poate intui încă din start. Chiar dacă aurul nu mai stă la baza sistemelor monetare naționale, statele bogate ale lumii, în frunte cu SUA, sînt şi cele mai mari deţinătoare de aur şi argint. Acesta este, fără îndoială, un reflex datorat îndelungatei istorii monetare a aurului, dar și o dorință de a acoperi economia instabilă a monedei din hîrtie cu un element de stabilitate. Lumea se raportează în continuare la aur şi argint într-un mod cu totul unitar. Fuga după cele două metale preţioase apare cu ocazia fiecărei crize. Atunci cînd nu mai avem încredere în mărfuri, aurul este insula de stabilitate pe care ne refugiem cu toții. În criză, nici casele nu mai sînt de ajuns de stabile ca preţ şi nici pămînturile nu mai sînt de ajuns de stabile, lumea aleargă după aur şi argint. De altfel, preţul celor două metale scade rar sau foarte rar şi, privit în istorie, are o tendinţă de creştere exponenţială. Puține sînt mărfurile care se pot lăuda că asigură stabilitatea valorii așa cum o face aurul. 

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Feţele monedei – o dezbatere despre universalitatea banului, Editura Institutul European, 2015.