1) Pentru că există perdanți

Un lucru nu poate fi contestat: aderarea la Uniunea Europeană a statelor din fostul bloc comunist a fost o poveste de succes. A adus dezvoltare economică și libertăți politice. Infuzia de fonduri europene a scos din starea de sărăcie familii și comunități. S-au dezvoltat sectoare economice noi, industria și agricultura au devenit mai competitive, mai integrate în economia globală. Statele au devenit parteneri egali în cel mai mare și mai puternic bloc comercial al lumii. Securitatea lor este mai bine protejată. Acum, alte state, din Europa de Est sau Balcanii de Vest, doresc să fie primite în grup. Dar succesul nu este deplin. Primele state foste comuniste au aderat la UE în 2004, acum 15 ani. De la aderarea României și Bulgariei au trecut 12 ani. Nu e puțin. A spune că în aceste țări este astăzi mai rău decît acum 15 ani ar fi ridicol. Dar au existat și perdanți, în rîndul claselor muncitoare mai puțin calificate, în mediul rural, în urbanul mic, în rîndul persoanelor vîrstnice sau al tinerilor care-și găsesc cu greu loc pe piața muncii. Decalajele dintre nivelurile de trai între Est și Vest persistă. Și decalajele între regiuni sau între rural și urban, în noile state membre, s-au menținut. Ba chiar s-au mărit, într-o țară precum România, unde capitala a depășit bine de tot media europeană în materie de PIB/locuitor, dar unde există și două dintre cele cinci cele mai sărace regiuni ale UE. Iată mediul propice dezvoltării unor oferte politice populiste: perdanților li se promite, dacă nu o ieșire din această stare, măcar o dulce revanșă.

2) Pentru că e mai simplu

Iliberalismul are marea calitate de a pretinde că deține soluții simple la probleme complicate. Pentru a le aplica, liderii iliberali au nevoie de sisteme de luare a deciziilor simplificate și obediente. Orice opoziție devine suspectă de trădare. Iar deciziile se aplică fără crîcnire. În unele cazuri, merge. În Ungaria, Viktor Orbán a forțat băncile să convertească creditele imobiliare din franci elvețieni în moneda locală și furnizorii de energie să scadă facturile. Liderii iliberali lasă impresia că pot pune ordine în haos, că pot face ca lucrurile să meargă mai repede într-o direcție anume. Anii de tranziție, schimbările extraordinare produse în societățile foste comuniste au distrus repere și, pentru mulți, liderii iliberali par a le înlocui. Ei au promis întotdeuna că dețin soluția miraculoasă (și atît de simplă…) pentru a-i proteja pe cei vulnerabili de agresiuni nemaivăzute: multinaționale, migranți, minorități sexuale și altele.

3) Pentru că există dușmani și istorie

Cu greu se poate imagina un regim iliberal fără teoria conspirației. Regimul iliberal de la Budapesta se sprijină, pe de o parte, pe mitul nedreptății istorice de la Trianon și, pe de alta, pe teoria conspirației legată de miliardarul George Soros. Avem, așadar, Europa de la sfîrșitul Primului Război Mondial care, sub influența liberalismului wilsonian, a nedreptățit o Ungarie părăsită de toată lumea. Peste timp, o altă conspirație liberală, urzită de George Soros – un evreu bogat – și susținută de Jean-Claude Juncker, își propune să aducă migranți pentru a distruge unitatea etnică a ungurilor. În Polonia, Partidul Lege și Justiție a dezvoltat teoria conspirației în jurul accidentului aviatic de la Smolensk, în care a pierit președintele Lech Kaczinski, fratele actualului lider informal al țării, alături de o întreagă pleiadă de membri ai elitei politoce, diplomatice și militare. Povestea este cu atît mai zguduitoare cu cît s-a produs înaintea plănuitei comemorări a masacrului de la Katyn din 1940, cînd bolșevicii au lichidat mii de ofițeri polonezi. Iliberalismul român, în plină afirmare, combină elemente moștenite din discursul ceaușist – neamestecul în treburile interne, neatîrnarea sau excepționalismul românesc – cu altele de împrumut, cum ar fi lupta contra multinaționalelor sau conspirația sorosistă și „statul paralel“. 

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.

Foto: Nicu Buculei, flickr