Dacă vreun străin îţi oferă bomboane...

Publicat în Dilema Veche nr. 216 din 6 Apr 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Se întîmpla în toiul anilor ’90. Făceam reclamă unei mărci multinaţionale de bombonele, aterizate nu de mult şi la noi. Aveam în spate abili oameni de marketing, veniţi din alte zări, dar care îşi ocheau bine ţintele în peisajul românesc. Pentru bombonelele cu pricina hotărîseră să desfăşoare activităţi de fidelizare în şcoli generale (atunci se putea, azi cu siguranţă aşa ceva e interzis). Noi, publicitarii, le făceam revistuţe cu benzi desenate, jocuri şi (în pîntecele calului troian) multe taloane de participare, care trebuiau expediate împreună cu şi mai multe ambalaje. Trebuie spus - pentru cine poate a uitat - că pe vremea aceea publicaţiile pentru copii erau încă mai rare, mai anoste şi mai neglijent realizate decît cele de azi. În toată acea secetă informaţională, tipăriturile noastre multicolore, lucioase, de calitate occidentală, îi atrăgeau pe copii în aşa un mod şi la aşa o scară, că şi acum resimt un fior de înspăimîntată duioşie. Miile de scrisori, milioanele de biţi de fantezie pură, debordantă, din desenele şi compunerile acelor copii au depăşit toate prognozele cichirgiilor occidentali. La aşa oportunităţi nesperate, noi măsuri se impuneau de la sine: toţi copiii aceia, elevi din toate marile oraşe ale ţării, trebuiau agregaţi, tutelaţi, călăuziţi. Bombonelele noastre - iată-le purtătoare de valori simbolice nebănuite de către maeştrii lor de branding de peste mări şi ţări. Trebuia să reacţionăm creativ şi totodată responsabil faţă de copii. Le-am făcut un fan-club. Le-am conceput un pliant care, printre desenaşe vesele şi versuri sprinţare, îşi disimula funcţia de statut oficial: le-am stabilit reguli şi ritualuri, le-am trasat directive, printre care, la loc de frunte, era aceea de a consuma, a consuma şi iar a consuma bombonele. Ajunşi în acel punct, oamenii din agenţia de publicitate s-au împărţit în două tabere. Pe de o parte, noi, cei de la departamentul de creaţie, ţineam să introducem o componentă formativ-educativă în ideologia bombonoasă pe care tocmai o aveam de forjat. Deja concurenţii noştri de la o firmă de acadele introduseseră în ambalaje poze cu animale sălbatice, pe care copiii, avizi nu numai de lins şi ronţăit, le colecţionau cu sfinţenie. Materialele noastre aveau nevoie de un plus de conţinut, aveau nevoie de orientare etică, aveau nevoie de valoare: ne-o spuneau în scrisorile lor aceşti copii, aceste noi generaţii abandonate de tot mai mulţi şi dornice de cît mai mult. "Prostii! - ripostau, pe de altă parte, colegii noştri de la departamentul agenţi (Client Service) - copiii de azi vor să zburde în voie şi să se distreze. A căzut comunismul, s-au abolit uniformele şi matricolele! Aşa cum adulţii şi-au dat foc la carnetul de partid, pionierii şi şoimii şi-au dat foc la cravată! Dacă e să refacem azi o organizaţie a copiilor liberi, aceasta va celebra bucuria pură şi simplă de a te putea distra în voie, fără restrişte etc." Tinerele noastre colege de la Client Service, care debitau aceste fraze, veneau majoritatea din familii de ştabi - nişte învîrtite, le consideram noi, creativii. La vremea pionieriei or fi fost cel puţin comandante de detaşament, s-or fi învăţat de mici cu astfel de gargarisme prin şedinţele de comandament, prin taberele de formare a viitoarelor cadre... Ceea ce - iată - au ajuns peste ani: nişte cadre ale capitalismului triumfător, sforăind în romgleză echivalentele, de sens opus, ale lozincilor de mai ieri. Pentru noi, ceştilalţi, pionieria însemnase cercuri de creaţie, ateliere şi cenacluri, întreceri sportive şi concursuri de îndemînare - toate prilejuri de formare extraşcolară, de care copiii de după ’90 sînt pe nedrept privaţi. Iar noi aveam un prilej bun să renaştem toată această emulaţie, sub generoasa egidă a bomboanelor noastre. Noi ăştia, copiii de proletari, chiar ne-am crezut o vreme cutezători, cireşari, temerari... Ei, copiii de ştabi, au fost pregătiţi să devină mici ceauşeşti. Cînd noi învăţam de mici să mînuim letconul sau pensula, ei deprindeau duplicitatea şi compromisul. Pentru noi cravata chiar era zălogul unui legămînt. Pentru ei tresele, şnurul de comandant şi insignele de fruntaş erau prilejuri de aburcare-n ierarhie şi parvenire-n carieră. Şi astăzi ei, învîrtitorii de dosare, îşi maschează arivismul de partid şi de stat cu un libertinaj menit să epateze. Poate că aşa reuşesc să funcţioneze cei din specia lor: după ce-şi petrec toată ziua-n meeting-uri şi meeting-report-uri, seara ţuşti în discoteci şi cluburi de drogaţi! Şi, poate în mod firesc, îşi răsfrîng gîndirea hedonistă şi asupra copiilor. Cînd vor avea copii la rîndul lor, pesemne că-i vor abandona consolelor de jocuri şi bomboanelor în exces... Azi îmi reconsider în parte acele gînduri amare, marcate de o formă a urii de clasă. În realitate, colegii (şi mai ales colegele) de la Client Service acţionau atunci (şi) cu o oarecare prudenţă faţă de evoluţia neaşteptată pe care o putea căpăta brandul. Ei, care gestionau bugetul onor clientului, aveau parcimonia şi neîncrederea trecute-n fişa postului. O fantezie prea avîntată a creativilor putea duce brandul nostru bombonos pe un teren nesigur, unde nici abilii oameni de marketing, cu expertiza lor internaţională, nu se încumetau. Am căzut la înţelegere cu ei: pe lista de comandamente plezirist-consumeriste dedicate micuţilor ronţăitori, au fost admise şi cîteva cu caracter etic: prietenia, generozitatea şi devotamentul, exprimate evident cu vorbe mai copilăreşti şi traductibile oricum în abnegaţia cu care ar fi trebuit să-şi împărtăşească bombonelele. Programul n-a mai ţinut mult. Ţintele de vînzări au fost atinse. Copiii au fost interesaţi de programele noastre cît timp au mai sperat să cîştige ceva, acolo... Nu ştiu dacă vreun fan-club al molfăitorilor de bomboane a fost vreodată constituit oficial. Ştim doar că intuiţia noastră a fost bună: copiii români doreau şi altceva decît pura şi simpla distracţie, ca dovadă succesul pe care l-au avut apoi o mulţime de reviste cu caracter enciclopedic şi de popularizare a ştiinţei pătrunse pe piaţă, cu franciză multinaţională şi cu traduceri proaste. Că pionieria are şi ceva demn de urmat, dincolo de nuanţa ideologic-propagandistică, o dovedeşte avîntul pe care îl iau din nou cercurile extraşcolare, precum şi anumite forme de agregare precum scout-ismul, cercetăşia sau "clubul aventurilor". Numai că acestea sînt accesibile numai copiilor din familii cel puţin îndestulate; şi interesate serios de educaţia lor. Aşa e. Nişte bieţi telali tocmiţi de un negustor de sugiuc nu pot rezolva problemele educaţiei naţionale. Dar nu-i împiedică nimeni să reflecteze. Şi să devină nostalgici, descoperind sensul ascuns al vechii devize "tooot înainte"...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.