Dac-o mai fi ceva de spus despre dacii civilizatori, atunci nu din muzee o să aflaţi

Dragoş NEAMU
Publicat în Dilema Veche nr. 601 din 19-25 august 2015
Dac o mai fi ceva de spus despre dacii civilizatori, atunci nu din muzee o să aflaţi jpeg

Aventurile lui Habarnam,

Tot ce ar fi putut fi cu adevărat important pentru mine, după o asemenea sentinţă istorică, nu s-a întîmplat. Nu s-a întîmplat să văd o mobilizare de amploare a comunităţii credibile a dacologilor, iată, serios compromisă, şi nici a muzeelor de istorie, care să explice foarte clar şi argumentat în ce măsură lucrurile au stat întocmai precum cele afirmate de către confidentul Papei. O astfel de tăcere, dincolo de faptul că este una complice, confirmă o realitate care nu a fost niciodată expusă public sau care a trecut neobservată. Muzeele de istorie din România şi arheologii săi, amestecaţi la grămadă în marea masă de muzeografi, nu au abordat niciodată în cheie curatorială temele controversate ale momentului şi ale istoriei în general. Muzeele nu şi-au exprimat prin expoziţii tematice bine personalizate şi coerent structurate vizual şi narativ un punct de vedere ştiinţific şi istoric care să fie tradus pentru minţile derutate ale noastre, ale tuturor, acum, cînd sîntem bombardaţi cu tot felul de idei legate de originile noastre şi despre vocaţia mesianică a străbunilor noştri. Misiunea şi înclinaţia contemporană a muzeelor de istorie este tocmai aceea de a prelua marile teme şi nelinişti ale societăţii pentru a le explica, uneori terapeutic, pe înţelesul publicului interesat şi confuz. Terorismul, globalizarea, consumismul, imigraţia, acum dacomania, nimic din aceste teme ale umanităţii nu a fost planificat şi dezbătut în expoziţiile muzeelor de istorie. Acestea ar face astfel un mare serviciu turismului cultural, pentru că i-ar servi curiozităţii şi sentimentului de aventură specifice fiinţei umane o experienţă memorabilă prin vizitarea siturilor arheologice şi a locurilor care au generat aceste fenomene sau isterii contemporane. Este şi cazul acestei adevărate dacomanii care ne-a cuprins cu fierbinţeală de ceva ani. 

Şantierele de arheologie stau închise, arheologii lucrează cu spatula în lumea lor, se mai contrazic între ei pe la sesiunile de comunicări ştiinţifice pe care numai ei le înţeleg, şi nimic nu ajunge la noi, ceilalţi, nici o lămurire, nici o poveste despre un obiect iconic al culturii dacice (dacă o fi existat vreuna), nici o invitaţie la a experimenta sau a-ţi da o părere, nimic. Romanitatea este exaltată însă în toate detaliile sale, iar mai nou apar în sfîrşit acele proiecte cu adevărat interesante de reconstituire

a unor elemente de arhitectură militară şi domestică romană, de reanimare a vieţii cotidiene a garnizoanelor romane, a marilor bătălii, a tehnicilor de luptă, a metalurgiei şi a costumului, acolo unde dacii sînt personajele oarecum secundare, victimele care ajută la scoaterea în evidenţă a gloriei vechii Rome. 

În Alba Iulia, Deva, Zalău şi Cluj-Napoca, siturile romane se deschid mulţimii, fac parade şi te invită să retrăieşti cu pasiune şi onoare militară momentele-cheie ale luptelor şi ale contactelor civilizaţionale dintre daci şi romani, în timp ce siturile dacice din Munţii Orăştie sau din Dacia liberă de odinioară sînt inerte, veşnic cercetate, de multe ori vandalizate, inclusiv ideologic, de acei „dacologi“ care au luat de bune teoriile despre energiile biomagnetice emanate de cetăţile dacice, despre comorile şi simbolurile dacilor, creaţii ale unor minţi strălucite şi profunde care nu au avut însă şansa să-şi afirme universalismul. Dacă tot i-am ajutat pe romani să îşi încropească o limbă, haideţi să arătăm Europei şi lumii întregi de ce aici şi nu în altă parte, de ce dacii şi nu galii. 

British Museum cu siguranţă nu ar fi ratat o astfel de temă controversată şi şi-ar fi sacrificat jumătate din bugetul anual pentru o mare expoziţie

, cu o întreagă aventură de cercetare şi de documentare în spate, iar financiar vorbind, capitalul generat ar fi acoperit în totalitate întreaga investiţie de resurse. Capitalul cultural rezultat de pe urma unei astfel de expoziţii ar fi avut multe urmări pozitive, pentru că muzeul este un spaţiu al învăţării şi al tranşării unor controverse istorice puternice, dar şi o invitaţie pentru a vizita o ţară, mai mult decît orice brand construit în laboratoarele cele mai avizate. O expoziţie celebră, cu o puternică tentă comică, despre Irlanda în zece obiecte, a determinat o jumătate dintre irlandezi să-şi reseteze ideile şi prejudecăţile legate de propria lor cultură, într-un mod ce se impunea. Perspectiva propusă din punct de vedere curatorial, deşi comică, nu schimba cu nimic seriozitatea conţinutului istoric extrem de atent configurat şi prietenos livrat publicului, aşa, cam pe înţelesul tuturor.

Muzeele de istorie din România ar trebui să profite de pe urma acestui fenomen creat şi să invite o astfel de temă dincolo de curtea lor, acolo unde a încăput doar într-un tîrg ideal pentru cercetările din registrul psihopatologic, despre care s-a vorbit cît de cît în mediile de socializare şi în presa online. Muzeele trebuie să invite tema dacilor în sălile de muzee, acolo unde să ne arate, prin comparaţie, termeni şi origini ale limbilor, relaţiile de rudenie dintre ele, să aibă curajul de a emite o opinie personală pe care să o susţină prin documente şi imagini, unde se poate. Nu e nimic mai necesar şi mai seducător acum decît să aflăm o dată pentru totdeauna ce limbă vorbeau populaţiile după retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei şi ce facem cu brînza şi viezurele, dacă se confirmă cele mai noi teorii. Muzeele nu trebuie să fie selective şi au obligaţia să analizeze toate părerile, fie şi pe cele deplasate, atîta timp cît acestea au un potenţial de alienare a societăţii ce nu mai poate fi ignorat. Expoziţiile ar trebui să ne ofere repere şi construcţii filozofice prin comparaţie, astfel vom înţelege diferenţele de evoluţie şi de gîndire dintre daci, romani, greci şi alte neamuri antice. De ce ştim atît de puţine lucruri despre Zalmoxis? Ce spune asta despre daci? Arheologii îşi pierd timpul cu discuţii fără final, la o pauză şezută pe martorul de săpătură, deşi spun atît de multe lucruri interesante şi fascinante care, din păcate, nu sînt adunate şi livrate prin expoziţii sau prin vizite organizate la siturile arheologice. 

Mai nou, aflăm despre piedicile birocratice puse muzeelor interesate de reconstituirile

ale unor monumente antice din false motive legislative privind protecţia patrimoniului. Direcţiile judeţene de cultură au început să interpreteze legea mai restrictiv şi mai personal decît auditorii Ministerului de Finanţe, neînţelegînd că nimic nu îngrădeşte posibilitatea unor astfel de reconstituiri care pot ajuta mult mai mult la salvarea şi conservarea vestigiilor arheologice, pot pune infinit mai bine în valoare patrimoniul existent. Inutil să spunem că există nenumărate exemple de acest tip în Europa. 

Lumea are datoria să afle că muzeele ar putea face mult mai multe lucruri pentru cunoaşterea adevărului istoric dacă nu ar fi oprite din elanul lor profesional de tot felul de birocraţi şi oameni cu mai puţină aplecare spre lucrurile care contează cu adevărat în valorificarea patrimoniului cultural, dar în acelaşi timp trebuie să punem mai multă presiune pe muzeele de istorie care încă nu înţeleg cît de important este pentru misiunea lor să nu lase să treacă cu indiferenţă pe lîngă ele acele teme provocatoare care ne definesc ca neam şi ne oferă coeficientul de valoare istorică pe care îl merităm cu adevărat în clasamentul civilizaţiilor. Altfel, vom trăi momente din ce în ce mai năstruşnice, precum cel despre care am aflat de curînd şi la care au fost martori o serie de domni şi doamne care au participat la vernisarea unei expoziţii serioase despre aurul şi argintul antic al României. La acest vernisaj a luat cuvîntul un important demnitar din cadrul Ministerului Culturii, care ar fi afirmat că lipsa reprezentării traducătorului pe Columna lui Traian ar fi o dovadă incontestabilă a faptului că dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă. Asta da, o veste! 

Dragoş Neamu este manager cultural, director executiv al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România. 

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.