Cutremurele vrîncene sînt repetabile la intensităţi nepredictibile. În Europa, în ultimii 97 ani, cel mai mare număr de victime provocat de un singur eveniment seismic s-a înregistrat în România, pe 4 martie 1977: 1574 de persoane, din care în jur de 1400 în Bucureşti.

După numărul total de victime produse de cutremurele din secolul al XX-lea, România poate fi clasată regional pe locul 3, după Italia şi Turcia. Conform estimărilor Băncii Mondiale din 1978 (Report No. P-2240-RO), totalul pierderilor economice ale României a fost de peste 2 miliarde de dolari (echivalentul probabil a peste cca 8-10 miliarde de dolari astăzi). Peste 70% din pierderi au fost în domeniul construcţiilor şi peste două treimi – în Bucureşti.

În 1977, în Capitală s-au prăbuşit 32 de clădiri înalte din beton armat, dintre care 29 construite înainte de 1945, cu zero cunoştinţe de proiectare seismică, şi 3 noi, construite în anii ’60-’70.

În Bucureşti, în 1940, pe 10 noiembrie, s-a prăbuşit blocul Carlton, cea mai înaltă construcţie de beton armat din România, iar, pînă la 24 noiembrie, din dărîmăturile Carltonului au fost scoşi 136 de morţi.

Catalogul cutremurelor vrîncene indică unele cu intensităţi similare sau mai puternice decît cel din 1977 (magnitudinea Gutenberg-Richter M=7.2). Cîteva mărturii ale unor astfel de mari cutremure din ultimele două secole (1802, M=7.7; 1838; 1940, M=7.4)  în cele ce urmează:

● „În 1802, 14 oct. la şapte ceasuri şi jumătate din zi, fost-au mare şi năpraznic cutremur care au căzut multe sfinte monastiri. Căzut-au şi sfînta Monastire Cotroceni. Căzut-au şi sfînta Monastire Vălenii de Munte“… (Pomelnicul Mînăstirii Văleni)

● „1802, Oct. 14.... s-au cutremurat pămîntul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor din Bucureşti, şi clopotniţele, şi alte case înalte s-au sfărîmat şi clopotniţa cea vestită de înaltă care era podoaba oraşului cu ceasornic au căzut... şi era atunci mare frică.“ (Cronografu lui Dionisie Eclisiaru, 1814 în Tesauru de Monumente Istorice pentru România de A. Papiu Ilarianu, Bucuresci, Tip. Naţională S. Rasidescu, 1862, Tom II p.202).

● „On conserve encore le souvenir du tremblement de terre de 1802, qui renversa la tour du monastère de Koltza; de celui de 1829, qui ébranla fortement la plupart des édifices de Bucarest. Depuis que ces lignes sont écrites, une secousse plus violente que toutes celles dont le souvenir attriste encore le pays, a pensé engloutir Bucarest. Tout à coup, le 11-23 janvier 1838, c’était le soir, la ville s’ébranle; les plus solides monuments chancellent; plusieurs maisons s’écroulent; toutes son endommagées, et, dans tout ces ravages, plusieurs hommes perdent la vie.“ (Voyage dans la Russie Méridionale et la Crimée par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie par M. A. de Démidoff; E. Bourdin, éditeur Paris. 1841 & 1854, page 144)

● „Cutremurul de pămînt din 10 noiembrie 1940 a presărat ruine pe tot teritoriul României şi a aruncat doliul pe popor.“ (Comptes Rendus des Séances de l’Académie des Sciences de Roumanie, 1941. Tome V, Numéro 3, Mai-Juin, Cartea Românească, Bucureşti, p. 177-288)

Listele Primăriei şi legislaţia în domeniu

Bucureştiul este astăzi cel mai periculos oraş din punct de vedere seismic din Uniunea Europeană, dar cutremurele de pămînt nu fac parte din cele şapte riscuri considerate majore în Strategia de Securitate Naţională a României.

Pe baza prevederilor cadru din Hotărîrea Nr. 62 din 17.04.2006, elaborată de Consiliul Superior de Apărare a Ţării (CSAT) privind Strategia de Securitate Naţională, precum şi a Hotărîrii Nr. 762/2008 a Guvernului României, pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Prevenire a Situaţiilor de Urgenţă, elaborată în baza documentului CSAT, se consideră absolut necesară includerea – în regim de urgenţă – în Strategia de Securitate Naţională a măsurilor de prevenire a efectelor cutremurelor şi de protecţie a patrimoniului construit în caz de cutremur.

Facultatea de Medicină, Primăria, Palatul CFR, Palatul Telefoanelor, Muzeul de Istorie a României ş.a., din Bucureşti, precum şi numeroase monumente istorice, biserici, spitale, şcoli, clădiri de locuit şi hale industriale pe întregul teritoriu afectat de sursa seismică Vrancea (cca 2/3 din suprafaţa ţării) au fost sever avariate în 1977. Din păcate, numai puţine dintre clădirile existente, foarte vulnerabile seismic, sînt astăzi însemnate cu „bulina roşie“, ceea ce ne reaminteşte că „nu sîntem nemuritori“ (după cum remarca maestrul Radu Beligan, într-un interviu, la împlinirea vîrstei de 90 de ani).

Lista clădirilor expertizate tehnic din punct de vedere al riscului seismic, manageriată de Primăria Municipiului Bucureşti, cuprinde (25.05.2012): 26 clădiri (716 apartamente) consolidate, 314 clădiri (5857 de apartamente) încadrate în clasa 1 de risc seismic, din care 111 (3189 de apartamente) prezintă pericol public. Lista cuprinde şi alte peste 2000 de clădiri încadrate în alte clase de risc seismic.

În cadrul Listei, numărul apartamentelor din clasa 1 de risc seismic, situate în imobile avînd peste P+4E, reprezintă circa 60% din total şi sînt repartizate în proporţie de circa 70% în sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei. Numeroase instituţii culturale şi săli de spectacole se află pe această listă.

Examinarea Listei pentru clădirile expertizate tehnic şi încadrate în clasa 1 de risc seismic din Bucureşti – clădiri cu „bulină roşie“ – arată că, în ultimii ani, aceasta s-a completat cu un număr foarte mare de construcţii joase, avînd cîteva niveluri, în general cu structură din zidărie portantă, uşor de demolat. Pe această cale, „bulina roşie“ a devenit o invitaţie pentru desfiinţarea a numeroase clădiri situate în zonele „atractive“ imobiliar din centrul Capitalei sau în zone rezidenţiale din nordul oraşului, şi nu mai reprezintă doar o prioritate de consolidare.

Astfel, în „micul Paris“ de altădată se demolează rapid zeci de construcţii istorice sau chiar monumente situate în zone protejate şi centrale şi se consolidează numai una-două clădiri pe an, dintre imobilele cele mai vulnerabile seismic, încadrate în clasa 1 de risc.

O analiză globală a clădirilor din cele 12 zone protejate unde există informaţii detaliate (conform HCGMB Nr. 34/19.02.2009) arată (pentru clădirile principale) că aproximativ 33% au grad mare de protecţie, 27% au grad mediu şi circa 41% sînt fără grad de protecţie, la care desfiinţarea imobilelor poate deveni posibilă (evident cu „aprobări“).

Datele demonstrează că este urgent necesară modificarea legislaţiei de protecţie seismică a construcţiilor, cît şi a legislaţiei de dezvoltare urbană a Bucureştiului.

Coduri de proiectare, româneşti, europene şi... japoneze

Siguranţa la cutremur a clădirilor este, în esenţă, guvernată de calitatea cunoştinţelor tehnice încorporate în codurile/normele de proiectare seismică în vigoare, în momentul proiectării, precum şi de calitatea execuţiei proiectului pe şantier.

Există o evoluţie pozitivă clară a calităţii codurilor de proiectare seismică în România, care poate fi rezumată, simplificat, astfel – Înainte de 1963: Fără cod; 1963-1978: Cod inferior; 1978-1992: Cod mediu; 1992-2012: Cod mediu spre avansat; După 2012: Cod avansat (în pregătire).

Calitatea codurilor se referă în primul rînd la conformarea generală a construcţiei şi apoi la nivelul de hazard seismic considerat în proiectare, dar şi la acurateţea metodelor de calcul şi la detalierea constructivă a elementelor structurale.

Pentru România, codul de proiectare seismică model este Eurocodul 8, EN 1998-1, 2005.

Nivelul de hazard seismic pentru proiectarea construcţiilor noi („intensitatea seismică“) în România defineşte un nivel de siguranţă inferior celui recomandat de UE, sensibil mai mic decît cel utilizat în SUA.

Depinde de voinţa autorităţilor şi a specialiştilor ca nivelul de hazard seismic şi, implicit, cel de siguranţă seismică conferit construcţiilor noi din România, inclusiv „zgîrie-norilor“ din Bucureşti, să fie armonizat cu cel recomandat de UE.

În 1977, s-a obţinut prima înregistrare seismică din România a unui cutremur vrîncean puternic, pe un instrument japonez SMAC-B, în Bucureşti.

Mişcarea seismică înregistrată atunci stă şi în prezent la baza normelor moderne de proiectare seismică a construcţiilor din România. Peste 50% din fondul construit existent este proiectat utilizînd caracteristicile înregistrării din 4 martie 1977.

În anul 2002, cînd s-au aniversat 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia, Ministerul Transportului, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) şi Japan International Cooperation Agency (JICA) au aprobat începerea proiectului „Reducerea riscului seismic pentru clădiri şi structuri“ în România.

Proiectul JICA a fost executat de Centrul Naţional pentru Reducerea Riscului Seismic (CNRRS), instituţie ce făcea parte dintr-un sistem de centre similare din Mexic, Peru şi Turcia, ţări cu risc seismic major. Costul total al proiectului din România oferit de Japonia a fost de peste 7,5 milioane dolari.

În cadrul proiectului, 29 de tineri ingineri constructori români au fost specializaţi în Japonia (pe durate fie de o lună, fie de un an) şi 38 de experţi japonezi au lucrat în România la CNRRS. Japonia a donat CNRRS echipamente pentru instrumentarea seismică a teritoriului, inclusiv în foraje (pînă la 150 m adîncime) în Bucureşti şi pe clădiri înalte precum turnul TVR şi turnul BRD din Piaţa Victoriei precum şi pentru evaluarea dinamică a soluţiilor de consolidare seismică, multe dintre aceste echipamente fiind unice în Europa.

În cadrul proiectului, specialiştii CNRRS, împreună cu experţii japonezi şi cu colaborarea Institutului Proiect-Bucureşti, au elaborat proiecte tehnice de reabilitare seismică cu tehnologii şi metode inovative, pînă la nivel de detalii de execuţie, pentru două clădiri multietajate de locuit din Bucureşti.

Instituţie publică de interes naţional, CNRRS a fost desfiinţat în 2010 de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar tinerii specialişti din CNRRS au aflat vestea de pe Internet.

România este singura ţară, din cele patru în care Japonia a desfăşurat un proiect de cooperare în domeniul ingineriei seismice, care a desfiinţat instituţia ce a implementat proiectul.

„Cutremurul bate la uşă şi nu ştim cum va fi“ spunea profesorul inginer Alexandru Cişmigiu. Urmările cutremurului ne vor arăta vulnerabilităţi şi responsabilităţi, dar obiectivul numărul 1, spunea tot profesorul, rămîne „scoaterea din pericol a cît mai multe case bolnave“.

Dan Lungu este profesor de Siguranţa construcţiilor la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi a fost director general al Institutului Naţional al Monumentelor Istorice (2006-2010).