Cum se măsoară competența experților?

Publicat în Dilema Veche nr. 860 din 1 - 7 octombrie 2020
Cum se măsoară competența experților? jpeg

În anii 1990, imediat după căderea comunismului, am asistat – și regret mult, astăzi, că nu am consemnat asta – la foarte multe întîlniri ale oamenilor de teatru care doreau să schimbe sistemul instituțional și să modifice legile domeniului în care își exercitau vocația. Discuțiile erau, fără excepție, haotice. De obicei, autoritatea reputației artistice cîștiga asupra oricărei voci raționale și puțină lume considera că aceste discuții ar fi trebuit să conducă la cîteva concluzii concrete sau că ar trebui invitați oameni cu expertiză în domeniu. Încet-încet, necesitatea expertizei a devenit mult mai prezentă, dar a luat o formă nefericită: „Cunosc eu pe cineva care ar putea să ne ajute”, acel cineva avînd, în multe cazuri, o cunoaștere relativă a sistemului legislativ, neavînd habar despre domeniul cultural și, cu atît mai puțin, despre cum ar trebui să arate viitorul acestui domeniu. Acel cineva avînd, din păcate, și un interes concret și nu întotdeauna onest în a oferi ceea ce știa.

Profitînd de acest context, diverși impostori – un fel de generaliști cu gură mare – au început să își cioplească chip de „experți”, fiind încurajați de dezordinea, de superficialitatea și de infirmitățile reorganizării postcomuniste. Mai apoi, unii au fost școliți în Occident, dar, odată întorși în România, majoritatea au reintegrat logica tranzacțională a locului, înțelegînd că necesitatea specializării este doar o formă care poate acoperi conduite îndoielnice, dar servește la CV.

În acest tip de climat se desfășoară pînă astăzi, din nefericire, exercițiul expertizei, cel puțin al celei culturale. E important de remarcat că dacă, în anii 1990, confuzia era normală și lipsa criteriilor era un lucru firesc în postcomunismul timpuriu, nu mică mi-a fost mirarea să constat, ca ministru al Culturii, că la domeniul pe care, pentru scurt timp, l-am păstorit administrativ, colegii mei de guvern credeau cu toții că se pricep. Asta, firește, pentru că mergeau (unii dintre ei) la operă și la teatru, citeau și aveau experiența culturii. E ca și cum, folosind apa caldă și rece, eu m-aș considera specializată în instalații…

Cel mai dramatic efect pe care situația descrisă îl are în prezent – în majoritatea sferelor umaniste – este următorul: expertiza celor care inițiază și gîndesc multe dintre apelurile de proiecte, dar și cea a comisiilor de specialitate (mai ales a celor care analizează proiecte culturale și artistice interdisciplinare) e bazată de cele mai multe ori pe evaluări profund subiective, neclare, întîmplătoare și necorelate cu domeniile culturale, în evoluția lor recentă. Programele se creionează și sînt evaluate mecanic. Sau se construiesc și sînt evaluate „cu dedicație”.

Unii experți, a căror specializare este reală, servesc, din păcate, varii interese și tocmai de aceea sînt întreținuți și legitimați în continuare. Alții, veleitarii, continuă să se impună fiind agitați și vocali, față de o comunitate (cea culturală) care nu are obiceiul să se aplece cu atenție asupra unor lucruri pe care le consideră plicticoase și să judece problemele lucid. În fine, categoria onestă (minoritară) navighează tot mai deznădăjduită, îndepărtată de luarea deciziei, conștientă că e responsabilă de abisul de competență pe care îl întreține, dar incapabilă să alcătuiască masa critică necesară, puternică și politic relevantă, pentru ca situația să se schimbe.

Ce e de făcut? Cum poți gîndi sau evalua proiecte cînd nu ai făcut proiecte, cine verifică în ce măsură ești specializat sau nu în management strategic sau în cunoașterea suficient de bună a ariei culturale și creative pe care o evaluezi, cine verifică dacă un program sau o comisie este suficient de complementară și prin raportare la ce criterii? Și, mai ales, cine parafează competența expertului? În fine, cine verifică lanțul nevăzut al complicităților toxice, traficul de influență și gradul de corupție morală al experților, dincolo de bifele puse pe hîrtie „pe propria răspundere”?

Cînd autoritatea publică vă reuși să dea – ea, cel puțin – răspunsuri coerente la aceste întrebări, vom putea spera, mai ales în acest moment de nesiguranță și incertitudine pentru domeniul creativ și cultural (unul dintre cele mai vulnerabile), că expertiza are o valoare efectivă într-o țară în care incidența doctoratelor plagiate e în competiție cu numărul îmbolnăvirilor de COVID-19.

Corina Șuteu este expert internațional în management și politici culturale. A fost director al ICR New York și ministru al Culturii. Este președinte al Making Waves, Festivalul de film românesc de la New York.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.