De patru ani şi o lună, într-un apartament de 32 mp din zona Cişmigiului se joacă teatru. lorgean theatre e teatrul intim la care mergi să vezi spectacole ca şi cum ai merge în vizită la proprietar.

Prima oară cînd am ajuns în casa cu pereţi îmbrăcaţi în tapet albastru era în primăvara lui 2009, pentru primul spectacol al teatrului înfiinţat de scriitorul Jean-Lorin Sterian la el acasă. Ne strînseserăm vreo cinci oameni în faţa blocului unde Lorin ne aştepta cu o traistă în care îndesa obiectele pe care le aduseserăm în schimbul biletului de intrare. Tema – singurătate; spectacolul – Home Alone. Am urcat înghesuiţi cu liftul pînă la etajul 8, apoi încă jumătate de etaj pe scări. lorgean theatre, nume scris într-adins cu litere mici („ca să mă ţin departe de Artă, în sensul plin de emfază din prezentările şi cronicile oficiale“) era, de fapt, apartamentul de două camere al lui Lorin. Spectatorii (maxim 15) veneau pe rînd, se aşezau pe o canapea joasă, dungată, şi aşteptau să înceapă spectacolul. Camera în care urma să se joace teatru era o sufragerie oarecare, dar prin felul în care fusese amenajată expira un soi de magie, despre care povesteşte chiar şi Lorin cînd e întrebat ce l-a făcut să continue atîta timp cu teatrul de apartament.

Pe peretele din dreapta se afla o bibliotecă simplă, cu rafturi de lemn, înţesată cu cărţi; pe cel din stînga – geamul, flancat de două perdele galbene, groase, care aduceau a cortină de teatru. Dormitorul, în care zăream un pat, era despărţit de camera, în care ne aflam, de o uşă glasvand cu geamurile pictate. Deasupra uşii trona neonul care ne trezea din admiraţie şi ne reamintea că veniserăm la un spectacol de teatru, nu la vreo petrecere de apartament.

Ideea unui teatru de apartament i-a venit lui Lorin după ce a participat la mai multe întîlniri „Miercurea lejeră“, din cadrul Centrului Naţional al Dansului (CNDB), după ce a auzit o anecdotă cu nişte studenţi ruşi care spuneau monoloage într-un apartament din Paris, dar mai ales după ce a văzut episodul din Seinfeld „în care Kramer găseşte un decor de show TV şi îşi transformă casa într-un platou de televiziune“.

Din decembrie 2008, spaţiul din Şipotul Fîntînilor nr. 4 a funcţionat drept sală de spectacol/performance pentru mai bine de 20 de piese, spaţiu de rezidenţă artistică (în 2012, poetul şi dramaturgul american Lyn Coffin a locuit aici timp de o lună), dar şi locuinţa lui Lorin.

Mecanismul unui teatru de apartament e oarecum simplu: Lorin alege piesele sau piesele îl aleg pe el: „Nu îmi doresc un ritm de tipul o piesă pe săptămînă, aşa că las lucrurile să se întîmple de la sine. În 2012 am avut trei producţii proprii: Oracol, Home 1 – prima coproducţie cu CNDB, care s-a jucat în alte 10 case, şi A Dog Day Afternoon, care e singurul performance făcut special pentru lorgean theatre. De curînd, am primit o invitaţie ciudată de la un australian care a găsit lorgean theatre pe net şi vrea să vină să performeze neapărat aici“. Se repetă ca la orice spectacol şi apoi se joacă. Spectatorii, iniţial aleşi dintre prieteni, cu condiţia să nu vină însoţiţi – „la început am jucat doar Home Alone şi ideea era de a separa eventualele cupluri, ca oamenii să aibă o experienţă pe cont propriu“ –, trebuie să se înscrie la adresa de e-mail [email protected], unde primesc detaliile referitoare la spectacol – adresa şi în ce temă trebuie să se înscrie obiectul adus.

În cei patru ani de lorgean theatre, intrarea la spectacole s-a făcut numai pe baza unui obiect personal pe care spectatorul trebuia să îl aducă. După cele şapte reprezentaţii ale Home Alone, Lorin a organizat o expoziţie cu obiectele strînse, care a avut loc la Bucureşti şi apoi la sediul ICR din Veneţia: „Obiectele de la Home Alone le-am risipit către spectatori şi performeri cînd s-au împlinit trei ani de lorgean theatre; mi-am păstrat şi eu cîteva. Acum, de obicei, le dau performerilor“.

lorgean theatre e singurul teatru de apartament din România şi unul dintre singurele din Europa care durează de atîta timp. Treceţi în programul cultural pentru 2013 şi o vizită în Şipotul Fîntînilor nr. 4.

Cătălina Miciu scrie cronici culturale pe gingergroup.ro.

Foto: Claudiu Popescu