Acum o lună eram în plin proces de renovare a apartamentului – ceea ce mi-a „furat“ multe momente de libertate şi mi-a oferit altele în care am ţinut cu dinţii de ea. Pe lîngă faptul că te obligă să înveţi lucruri de-ale casei, utile numai în cazul unei viitoare renovări, descoperi că renovarea unei case e similară cu procesul prin care trecem ca societate, procesul de renovare în sine avînd multe elemente care se raportează la viziunea pe termen lung despre care vorbim cînd dorim să o construim o societate. Cum aşezi azi faianţa va avea efecte în viitor: dacă nu a fost fixată bine, va cădea, dacă nu a fost aranjată cum am dorit, vom regreta mereu că n-am schimbat-o la timp. De obicei, pentru meşteri, varianta cea mai simplă e şi cea mai bună, iar dacă n-ai informaţiile necesare pentru a contracara fluxul de informaţii cu privire la bunele practici în poziţionarea uşii de la intrare, te simţi constrîns între dorinţa de a îmbina uşorul cu rapidul.

Uităm de multe ori că libertatea nu înseamnă numai lipsa unor efecte coercitive, ci şi faptul că poate sîntem norocoşi şi nu ne lovim de ele în fiecare zi. Dacă am ieşi mai des din cercul nostru de confort, ne-am da seama de momentele în care sîntem cu adevărat liberi. Mi-am imaginat că, dacă am făcut planuri pentru apartament şi am alergat după materialele necesare, am libertatea să decid cum evoluează lucrurile şi cum se transformă în ceea ce-mi doresc. Asta pînă în momentul în care am instalat aparatul de aer condiţionat. Domnii care au venit să-l monteze mi-au creat o impresie extraordinară, la început. Şi-au dat silinţa şi l-au instalat fără să facă prea multe găuri în perete, fără să-i zgîrîie şi fără să presupună că, dacă sînt femeie, nu pot răspunde afronturilor sau nu-i pot scoate frumos afară. Toate acestea se mai întîmplaseră înainte, dar mereu m-am simţit liberă şi îndreptăţită să răspund. Revenind la cei doi domni – mi-a plăcut că au fost profesionişti şi şi-au respectat munca. Spre final, situaţia s-a schimbat însă: i-am plătit şi le-am lăsat o sumă puţin mai mare decît cea prevăzută – mi-au cerut să o dublez pentru că „numai acasă la mine şi aici, la dumneavoastră, am făcut aşa ceva“. Prin „aşa ceva“ se referea la faptul că avusese o mai mare grijă cum îmi montează aparatul, că nu l-a pus de dragul de a bifa un nou client pe listă. Atunci nu m-am simţit liberă – eram din nou prinsă într-un sistem care profită de orice îi oferim, un sistem care validează munca de mîntuială şi îi aplaudă pe oportunişti. Cu astfel de cazuri, nu este de mirare că nu avem gîndire pe termen lung, că nu construim temelii pentru mîine.
 
Am trăit aproape doi ani în Olanda, unde sistemul este atît de bine pus la punct încît erau momente în care mă speria – ca şi cum aveam scenarii prestabilite pentru orice situaţie posibilă. În schimb, în România, deşi momentele în care nu mă simt liberă vin mult mai pe nepregătite, ştiu că depinde de fiecare dintre noi să contribuim la această „renovare“ a societăţii. 

Ioana Traistă este manager de comunicare la Fundaţia Pact.

Foto: L. Muntean